Nu lăsa nicio lună să treacă fără să vizitezi un loc și frumos sau locuri știute și dragi – aceasta este deviza care îmi conduce gândurile și îmi doresc să o pot onora cu fiecare ocazie pe care o am.
Călătoriile ne îmbogățesc, ne educă și ne modelează spiritul, iar eu sunt recunoscătoare pentru oportunitățile care îmi apar în cale, așa cum este invitația lui Toma de a-i cunoaște plaiurile natale. La o aruncătură de băț de Focșaniul meu drag se află Piatra Neamț, un oraș prin care am trecut de câteva ori și care mi-a lăsat o impresie extrem de plăcută, prin curățenie, priveliști și liniștea pe care o emană.
Însă Piatra Neamț nu este doar orașul pe care îl voi explora alături de ”ghizii locali”, bloggeri de seamă și oameni cu drag de locurile în care au copilărit, ci și locul în care vom învăța mai multe despre marketingul online în turism, la conferința care va avea loc pe 14 și 15 septembrie.
Marketing online în turism
Ideea conferinței mi se pare una foare potrivită în condițiile în care, în opinia mea, agențiile de turism fac mai multe pentru promovarea brandului de țară și a brandurilor autohtone decât oricine altcineva. Operatorii de turism, fie că sunt agenții, hoteluri, HORECA sau orice alt tip de agenți sunt cei care iau contact direct cu publicul interesat de turim intern sau cu străinii care vor să viziteze România. Ei sunt cei care trebuie să învețe să exploateze posibilitățile mediului online pentru a-și crește vânzările, pentru a-și ușura munca și pentru a-și atrage o bază mai mare de clienți.
Turismul, cu potențialul său vizual și emoțional imens, este unul dintre subiectele privilegiate din social media și din blogosferă, fie ea locală sau internațională, iar acest lucru trebuie pus în valoare cât mai bine. Bloggerii sunt și ei vizați prin această conferință, fiindcă fiecare articol pe care îl scriem reprezintă o recomandare sau o opinie despre locuri, experiențe și oameni, care poate influența decizia cuiva care își planifică o vacanță.
Mă bucur tare mult să-l văd pe Răzvan Pascu în rândul speaker-ilor de la eveniment, deoarece este unul dintre bloggerii pe care îi admir cel mai mult pentru setea sa nepotolită de frumos, de aventură și de descoperire, dar mai ales pentru modul în care își împărtășește experiențele cu cititorii săi, printre care mă număr. La conferință îi veți mai putea asculta pe Alexandru Negrea, Monica Jitariuc, Mugur Pătrașcu și Chinezu, dar și pe mulți alții, care sunt sigură că vor oferi informații valoroase ce pot ajuta operatorii din turism să se promoveze mai bine, totodată susținând și imaginea României.
Eu voi fi acolo, alături de Ancuța și alți prieteni, să vă povestesc despre tot ce am învățat și să găsim împreună metode de a ne promova articolele de pe bloguri despre locurile pe care le vedem.
#priNeamț
Și fiindcă Piatra Neamț nu este doar locul care ne adună pe toți pentru o conferință, ci și orașul pe care abia aștept să-l vizitez, pe 15 și 16 septembrie voi fi alături de o gașcă veselă de bloggeri #priNeamț (nu doar prin oraș, ci și prin județ), acolo unde sunt sigură că vom strânge amintiri frumoase și vom descoperi povești minunate. Abia aștept să descopăr piscurile superbe din inima Moldovei, acest loc pe care l-am întâlnit mai întâi în poveștile lui Sadoveanu și apoi în propriile călătorii.
Din experiență vă pot spune că participarea la conferințe m-a ajutat întotdeauna să cunosc oameni noi, să-mi creez oportunități și relații pe care altfel nu le-aș fi avut. Dincolo de informațiile utile asimilate, foarte importante sunt și ocaziile de networking cu oameni la care altfel nu ai avea access, de aceea recomand cu drag participarea la conferința Marketing online în turism, care poate reprezenta un atu în cariera voastră. Dacă ești interesat(ă) să te înscrii la conferință, poți accesa formularul de înscriere și de acolo totul e simplu.
Ce zici, ne vedem #priNeamț? Așteptăm confirmări pe pagina evenimentului.
#priNeamț este un eveniment susținut de Primăria Piatra Neamț, Consiliul Județean Neamț, Central Plaza Hotel, Petrom, Cosmote, Noroc și Autonom.
3 Responses
Trackbacks/Pingbacks