Esti gata pentru Sensation: The Source of Light?

It’s more like a Sensation…

Am auzit spotul audio de promovare pentru Sensation de nenumărate ori la radio sau în Afi, de fiecare dată când mergeam la sală. Încă din clipa în care am aflat că vom avea din nou celebrul eveniment în 2013, am simţit de parcă a venit Crăciunul mai devreme. Ştiam că experienţa va fi una extraordinară, ca şi în 2012.

Faptul că am reuşit să organizăm cu succes un eveniment de acest nivel demonstrează faptul că se poate şi că avem resursele necesare pentru a lucra alături de profesionişti şi pentru a pune în scenă un show memorabil. Desigur, conceptul vine deja testat de pe alte pieţe, însă eu sunt mereu fascinată de modul în care publicuri atât de diferite reacţionează în acelaşi mod entuziast la beat-urile care ne fac să vibrăm.

Cum a fost Sensation: Ocean of White (2012)

Anul trecut m-am simţit excelent la Sensation, unde am trăit totul la maxim: de la muzică şi până la scenografia incredibilă a show-ului. Mixul între dans, muzică, prezenţa DJ-ilor de talie mondială şi publicul extrem de receptiv şi de entuziast a fost unul dintre cele mai potrivite pe care le-am experimentat până acum.

Dar fiindcă imaginile fac mai mult decât o mie de cuvinte, iată clipul post-eveniment:

Clipboard01

Cum va fi Sensation: The Source of Light (2013)

Anul acesta totul va creşte în intesitate. Din trailer-ul oficial, Sensation: The Source of Light pare că va fi noaptea pe care o vom trece în top 10 nopţi pe care le-am trăit la 20 şi un pic de ani.

Pe lângă decorul ireal şi conceptul fantastic de bine implementat, ediţia Sensation de anul acesta aduce şi un line-up asezonat cu DJi pentru toate gusturile: Mr White (pe care îl ştie mai bine Bunescu), Sebastian Leger (despre care vă spune mai multe Andu), Sunnery James and Ryan Marciano, Mark Knight, NO_ID şi Funkerman. Vom asculta house, tech house, electronica şi un pic de dance, sunt sigură. Poate am noroc şi de una-două piese de vocal trance (va fi mereu slăbiciunea mea).

Printre preferaţii mei din line-up se află Sunnery James and Ryan Marciano, duoul care a făcut un super show în 2011 la Sala Polivalentă, când au deschis pentru Armin van Buuren. A fost un set atât de bun, încât am dansat într-una şi am mai avut destulă energie şi pentru setul magnific al lui Armin.

Desigur, şi cei doi sunt olandezi. Nu ştiu încă ce le dau să mănânce acolo de atât de mulţi DJi enorm de talentaţi vin din Olanda, însă voi afla într-o mică vacanţă de anul acesta. 🙂

Dacă nu aţi avut încă ocazia să-i ascultaţi pe cei doi super fun DJi, atunci la Sensation vă garantez că vă vor face să intraţi foarte bine în atmosferă. Sunnery James and Ryan Marciano au seturi vibrante, care debordează de energie şi vitalitate. Armonia dintre piese, accentul pe acele track-uri ale căror versuri le ştim toţi, trecerile impecabile şi creşterea progresivă a ritmului (inclusiv a celui cardiac) vă vor fascina. Alături de toate acrobaţiile şi surprizele care ne aşteaptă, deja avem toate motivele să ne grăbim să ne luăm bilete la Sensation: The Source of Light.

În final, vă las cu un set care să vă aducă aminte că ţinuta all white vă aşteaptă, la fel ca şi prietenii care vor dansa până în zori.

[soundcloud url=”http://api.soundcloud.com/tracks/66598703″ params=”” width=” 100%” height=”166″ iframe=”true” /]

Ne vedem pentru o noapte plină de Sensation(s)?

SENSATION Source Of Light este produs de către ID&T, organizat în România de către EVENTS, partener media ProFM și sponsor HEINEKEN.

Sursa foto.

One Response

Trackbacks/Pingbacks

  1. | Let me upgrade you

Leave a Comment

 

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.