Am așteptat The Mission Dance Weekend 2011 cu o doză atât de mare de entuziasm, încât cred că m-am dus cu așteptări puțin prea mari față de prestația artiștilor (din prima zi). Am încercat eu să-l conving pe Alex că muzica trance nu constă doar în pitch-uri și beat-uri, însă show-ul nu a ținut cu mine. Din fericire, a doua zi am avut parte de o prestație artistică fără cusur.

The Mission day 1

În deschiderea primei zile au mixat SNATT & VIX feat. Alexandra Badoi, care au făcut o treabă bună din câte mi-am putut da seama, fiindcă am prins doar ultima piesă. Publicul era încălzit bine, deși nu se adunase încă prea multă lume (probabil stăteau în trafic pe A2).

După ei au intrat GABRIEL & DRESDEN, pe care așteptam de foarte multă vreme să-i văd live (și nu mai credeam că o să apuc atunci când s-au despărțit). Au avut un set frumos, punctat cu hit-uri precum ”Dust in the wind”, ”Tracking treasure down” sau ”As the rush comes” feat. JES. Cel mai drăguț moment a fost când au pus noul lor single, ”Promises” feat. Andain, care mie mi se pare extrem de reușit. Deși nu am fost dată pe spate, cei doi DJi și-au făcut treaba bine și au pregătit scena pentru Paul van Dyk.

Deși mă așteptam să intre Above & Beyond, după Gabriel & Dresden am avut surpriza să-l văd pe scenă pe PAUL VAN DYK. Începutul în forță m-a făcut să cred că va urma un show extraordinar, așa cum a fost cel din martie 2010, de la Arenele Romane. Din păcate, nu a fost deloc așa. Van Dyk a avut un set extrem de agresiv, monoton și obositor. Și-a adus aminte doar spre final că mai face și vocal trance și a pus ”Let go” și ”Home”. Am fost extrem de dezamăgită din acest punct de vedere, fiindcă eu apreciez cel mai mult un set diversificat și bine închegat, lucru pe care nu l-am simțit deloc.

ABOVE & BEYOND au intrat pe scenă pentru a promova noul lor album, ”Group therapy”, și, deși au început tare bine, au avut și ei o bucată de set în care sintetizatoarele au fost folosite la maxim, spre agonia mea prelungită. Frigul teribil de pe plajă și oboseala din timpul săptămânii m-au răpus, așa că am cedat după primele 30 de minute. Exact când am ieșit de pe plaja rezervată pentru eveniment am auzit ”A thing called love”, iar după ea au urmat și altele, care au compus un set frumos, după relatările lui Dan.

La FERRY CORSTEN se poate înțelege că nu am fost, fiindcă eram cuprinsă de un somn adânc, dar cei care au reușit să reziste până la final au avut numai lucruri bune de spus.

Din păcate, asta nu-mi consolează suferința că DJii au uitat să comunice cu publicul și să facă show și dincolo de pupitru. Exemple excelente în acest sens rămân Dash Berlin, Tiesto, Armin van Buuren și ATB. Pentru asta merită să fie în fruntea topurilor.

Momentul sponsorului a fost cucerit de către Finlandia, de la care mă așteptam oricum să facă niște chestii mișto, după ce am văzut la Arenele Romane, la concertul lui Tiesto. Dincolo de standurile de băutură și de terasa foarte chic amenajată pe plajă, cei de la Finlandia au adus doi dansatori care mânuiau lasere într-o coregrafie foarte entertaning, pe piesa lui Deadmau5 – Raise Your Weapon, care e genială!

Și pentru că nu era de-ajuns, după momentul coregrafic au urcat pe scenă doi roboți imenși, acoperiți cu led-uri, dotați cu lasere, fum și artificii, care i-a făcut pe toți cei din public să scoată telefoanele și să filmeze. Very, very cool!

The Mission day 2

Din ziua 2 tot ce mă interesa să văd era MOBY, fiindcă restul trupelor nu erau tocmai pe gustul meu, dar am auzit că au stârnit reacții foarte bune în rândul fanilor. Moby a intrat pe scenă cu 5 minute mai devreme și a făcut un show impecabil!

De la instrumentele live, până la vocea excepțională a solistei și până la mulțumirile sincere, spectacolul a fost realizat profesionist și cu multă pasiune. Americanul de aproape 46 de ani și-a demonstrat încă o dată talentul și le-a arătat membrilor publicului (printre care mă număram) că știu mai multe piese de-ale lui decât ar fi crezut vreodată. La piesa ”Lift me up” publicul a explodat de energie, după cum puteți vedea mai jos:

Am rămas impresionată și cu un apetit consistent pentru muzica lui Moby. Mă bucur că am avut ocazia să-l văd live, fiindcă altfel nu aș fi știut ce pierd.

La Dubfire n-am rămas, fiindcă știam ce gen abordează el (tehno și minimal adică) și nu avea niciun sens să-mi degradez timpanele inutil. All in all, am fost mai încântată de show-ul de sâmbătă decât de cel de vineri, lucru influențat probabil și de cele 10 ore de somn în plus.

Aici aveți o galerie foto generoasă cu poze de la eveniment, grație Finlandia, cărora țin să le mulțumesc pentru invitație!