Fac parte dintr-o generație care nu vrea să se lege prea mult de un singur loc.
Poate și tu simți la fel.
Știi că o parte dintre noi avem dorința de a explora cât mai mult, de a călători prin locuri mai apropiate sau mai îndepărtate, de a învesti mai mult în experiențe decât în lucruri.
Stăm cu chirie, schimbăm locurile când ne schimbăm jobul, împărțim apartamente cu alți colegi, primim prieteni pe canapea când au nevoie și nu ne atașăm prea mult de câțiva pereți și mobila pe care o adăpostesc.
Cu toate astea, știm să ne simțim ca acasă acolo unde trăim, indiferent că e numele nostru pe actul de proprietate sau nu.
Pentru mine, acasă înseamnă câteva lucruri care mă umplu de bucurie și liniște:
Acasă e locul în care e Codită, pisoiul meu zăpăcit, pe care îl iubesc enorm!
Acasă e locul în care îmi adun prietenii pentru un pahar de vobă și seri frumoase. (Disclosure: în poză e căsuța Corinei.)
Acasă sunt florile de pe noptieră primite de la el.
Tot acasă încerc să fac bunătăți pentru cei dragi (și îmi și iese din când în când).
Pe canapeaua de acasă citesc cărțile mele preferate, cu Codiță torcând lângă mine.
Acasă suntem noi doi și-un pisoi, bucurându-ne de liniște după zile agitate.
Și fiindcă acasă e acolo unde te simți tu în largul tău, vreau să-ți faci un cadou, alături de echipa simpatică de la Printoteca!
Hai să adunăm împreună 20 de cuvinte care definesc pentru tine ce înseamnă acasă și poți câștiga un sticker personalizat de perete (care nu lasă urme și pe care îl poți pune chiar dacă stai cu chirie 😉 ).
CE TREBUIE SĂ FACI:
Lasă un comentariu cu 3 cuvinte pe care le asociezi cu acasă până pe 28 mai, iar pe 29 mai voi trage la sorți prin Random.org câștigătorul/câștigătoarea.
Abia aștept să citesc comentariile voastre!
Featured photo: sun splushed window via Shutterstock.
Later edit [2.06.2015]: Simina, felicitări! Ai câștigat sticker-ul de perete de la Printoteca!
May 18, 2015 - 08:40 PM
Acasă e acolo unde găsesc trandafirii de la tata, vorba blândă de la mama și zâmbetul plin de iubire al lu, my one and only.
May 18, 2015 - 08:57 PM
Pentru mine acasă inseamna: spațiu intim, ramurile copacilor ce bat în geamul de la dormitor și sunetul ploii care trece printr o țeavă comuna cu toate apartamentele.
May 19, 2015 - 01:31 PM
Acasă înseamnă: noi, lenevit, seriale.
May 19, 2015 - 03:15 PM
Foarte frumos. Ai reusit cu cateva imagini sa ilustrezi o lume atat de simpla si plina de bucurii. Pentru mine acasa este locul unde ma asteapta intotdeauna cei dragi.
May 19, 2015 - 04:55 PM
Acasa = flori, raze de soare si iubire 🙂
May 19, 2015 - 06:27 PM
Ma gandesc la acasa cand spun: negresa, seriale si culcus 🙂
May 19, 2015 - 09:37 PM
Acasa➡ pijamale & botosi pufosi, relaxare si stare de bine ? home sweet home ?
May 19, 2015 - 10:38 PM
Asociez acasa cu: locul unde e “bine”, vin, fresh. 🙂
May 20, 2015 - 01:02 PM
Acasa in doar trei cuvinte? It’s a tough one.
Acasa = patru, iubire, ciocolata!
May 20, 2015 - 06:46 PM
odihna, placerea de a citi, simplitate
May 20, 2015 - 07:36 PM
Acasă înseamnă: nici o grijă, timp și jocuri. 🙂
May 25, 2015 - 11:28 AM
Acasa? Simplu.
Glume, mancare, copilarie.
May 25, 2015 - 11:32 AM
Draga mea, ACASĂ înseamnă video, cuddles și biciclit.
May 25, 2015 - 01:43 PM
Atat de multa fericire, in atat de putine cuvinte! Acasa inseamna: noi, Leia si serialele.
May 26, 2015 - 01:36 AM
Acasa: pisica, musafiri (prieteni dragi), refugiu.
May 26, 2015 - 07:08 PM
Acasa e locul unde fetita mea ma asteapta cu un zambet sincer si plin de iubire. Acasa inseamna familie si viata.
May 28, 2015 - 07:57 AM
Acasa = toti, pizza, joaca