În ultimii ani, după vacanțe mai frumoase sau mai puțin reușite, ne-am dat seama exact ce funcționează pentru noi când avem nevoie de odihnă sau când avem chef să explorăm.

Eu una am nevoie de o vacanță pentru somn și citit, iar apoi de una de plimbat și vizitat. Dacă sunt mai mult de două vacanțe mai lungi de o săptămână și-un city break, cu atât mai bine.

Am decis să avem minim o vacanță făcută în țară în fiecare an, fiindcă sunt o mulțime de locuri cu adevărat frumoase de văzut. Oricât de banal ar suna asta, e complet adevărat. Anul trecut am ales Transilvania, iar la anul vom merge fie în Maramureș, fie în Bucovina.

Pentru liniște și odihnă, am fost în iunie o săptămână la Moieciu. Așa că pentru partea a doua a concediului, am ales să facem un road-trip extins până la Untold, pe traseul București – Târgu Jiu – Drobeta-Turnu Severin – Timișoara – Deva.

Au trecut vreo 6 ani de când făcusem un circuit similar în Redescoperă România, ediția Oltenia și Banat, așa că eram curioasă de cum au evoluat lucrurile de atunci.

Târgu Jiu

Fiindcă n-a fost totul despre destinație, în drum spre Târgu Jiu ne-am oprit să vizităm Peștera Muierii din Baia de Fier, care rămâne la fel de spectaculoasă și la a treia vizită. Fiecare loc a cărui istorie se măsoară în mii de ani mă ajută să privesc lucrurile dintr-o altă perspectivă și să-mi aduc mereu aminte de ce e cu adevărat important.

Deși grupul alături de care am vizitat peștera a inclus și aproximativ 30 de copii cu vârste între 5 și 10 ani, am apreciat răbdarea ghidului de a încerca să le cultive respectul pentru natură. Cu siguranță e nevoie de mult calm pentru a explica aceleași lucruri în fiecare zi, de mai multe ori pe zi, fiecărui grup de vizitatori ce se perindă pe acolo.

Am stat apoi un pic pe malul râului Galbenul, care a sculptat peștera, ca să putem să apreciem liniștea locului înainte să ne continuăm drumul.

Dintre toate orașele văzute, Târgu Jiu a fost cel mai agitat, însă într-un sens bun. L-am găsit curat și plin de turiști de toate naționalitățile, care nu mai pridideau să-și facă poze la Poarta Sărutului și la Masa Tăcerii (deși aceasta nu se bucură de aceeași popularitate, din ce am văzut eu).

Era zarvă mare în jurul monumentelor, așa că am preferat să petrecem mai mult timp admirând Coloana Infinitului, care e așezată într-un parc liniștit și bine întreținut. Aici vin mai puțin turiști, însă lucrurile se desfășoară mai molcom.

Pozatul cu obiectivele turistice rămâne, pentru mulți, aproape singurul interes pentru care vin acolo. Probabil nu ajută nici faptul că povestea Coloanei nu e scrisă nicăieri. Noi am citit pe Wikipedia cam despre toate locurile pe care le-am văzut, deși aș fi preferat să plătesc o taxă și să-mi povestească cineva sau să pot lua un pliant de la fața locului. Acesta rămâne, din păcate, un mare neajuns al industriei de turism de la noi.

În Târgu Jiu am văzut, pentru prima dată, o intersecție în care există un sens giratoriu, dar și semafoare la fiecare intrare în sens. Ca senzația de confuzie să fie completă, la toate semafoarele se pune verde în același timp. Imaginați-vă un pic asta și probabil vă veți întreba la fel ca noi: ”de ce ar face cineva așa ceva?”. N-am găsit încă răspuns la întrebarea asta. 🙂

Dacă vreți să mâncați ceva bun, mergeți la Terasa Anna. Am ajuns acolo în urma unei recomandări și bine am făcut.

Drobeta-Turnu Severin

Drobeta a fost surpriza vacanței, fiindcă mi-a plăcut cel mai mult dintre orașele în care am stat. Faptul că se află lângă Dunăre și e mai spre sud îi dau un aer mediteranean și relaxarea specifică acestuia.

Am pornit în plimbare prin oraș și-am descoperit că centrul orașului a fost renovat și a căpătat și o zonă pietonală foarte drăguță, cu parcuri cochete și înghețată delicioasă.

Străzile sunt recent pavate, iar câteva puncte de interes au fost frumos renovate:

• Hala Radu Negru (numită astfel după fondatorul și primul domn al Țării Românești)
• școala cea veche de fete și cea de băieți



• turnul de apă (care noaptea e splendid)



• și mai ales teatrul municipal, care ne-a impresionat de când l-am zărit de departe.

Și pentru că tot vorbim de centrul Drobetei, trebuie să menționez fântăna arteziană, care te face să te întrebi ce a vrut să spună autorul.

E drept că materialele din care e făcută și mișcările pe care le fac elementele din care e compusă te țin pe loc să urmărești acțiunea până la final. Dar contrastul între fântână și teatru parcă strică un pic din farmecul locului. Să vedeți exact de ce:

Extrem de aproape de centru se află și Cetatea Medievală a Severinului, recent renovată și ea, însă fără niciun vizitator când am ajuns noi, în afară de câțiva puști veniți să-și facă poze pentru Facebook.

Mai mulți oameni vin să ia apă de la izvorul din incintă decât turiști, ceea ce e păcat, fiindcă există și o galerie de costume tradiționale și e unul dintre puținele locuri din oraș de unde poți vedea Dunărea.

Apropo de acest subiect, mi se pare de-a dreptul stupid că Drobeta nu are o faleză la Dunăre, deși întreg orașul e exact pe malul fluviului. Sper ca următorul proiect pentru oraș să fie acesta, fiindcă e o mare pierdere, în opinia mea.

Mergând mai departe, am constatat că părere de rău că Muzeul Regiunii Porților de Fier era închis pentru renovare, care ar fi trebuit să se termine în 2015, după cum scria pe panou. Îmi pare rău că nu l-am văzut, fiindcă țin minte din Redescoperă România că era plin de exponate interesante și de poveștile orașului și-ale zonei. Sper ca renovarea să se finalizeze curând, astfel încât să avem motiv de revenit la Drobeta.

Piciorului Podului lui Traian cred ca e și el în renovare, fiindcă întreaga zonă era închisă accesului publicului.

Pe străduțe, am admirat casele cochete și renovate, ce păstrează arhitectura veche, iar din curți am văzut cum răsar smochini și rodii.

Din păcate, autoritățile locale nu par să fi investit în renovarea spitalelor și a altor instituții ce țin de sistemul de sănătate, fiindcă Centrul de Transfuzii arăta deplorabil. Mi-a atras atenția afișul campaniei The Blood Network de la Untold, fiindcă altfel aș fi crezut că e o casă părăsită.

Dacă vreți să vă cazați vreodată la Drobeta, vă recomand Hotelul Clipa, unde am avut parte de o primiră călduroasă și de o cameră spațioasă, curată și confortabilă, cu aer condiționat, minibar, balcon și tot ce trebuie.

Noi am ales să mergem să mâncăm la Taverna Sârbului, ceea ce n-a fost cea mai inspirată alegere. Mâncarea n-a fost excelentă, iar raportul calitate-preț e slăbuț.

Am apreciat însă că au o stație de încărcare pentru mașini electrice și că, fiind pe malul Dunării, au terasat malul astfel încât să poți sta pe o bancă să privești cursul apei. Ba chiar au pus și niște leandri acolo, lucru care mai îndulcește un pic experiența.

În Drobeta am fost și la film, fiindcă au Cinema City, doar că Now You See Me 2 a fost slăbuț față de primul. N-am plecat însă cu mâna goală, fiindcă am câștigat două bilete în campania care mai durează până la final de august.

În oraș se lucrează încă la asfaltarea străzilor și cred că mai tragem o fugă și anul viitor, să vedem ce a reușit să facă domnul primar (nu știu cine e și de la ce partid, dar important e să-și facă treaba).

Orșova

Evident, nu puteam pleca din Drobeta fără să mergem la Orșova, să facem o plimbare pe la Cazanele Dunării.

Cu tot norocul poziționării excelente, Orșova n-a avansat deloc față de acum 6 ani, când am fost acolo ultima oară. Păcat de faleza frumoasă și de pitorescul peisajului, care ar putea fi puse excelent în valoarea print-o investiție făcută corect.

Pe malul Dunării sunt zeci de pensiuni și case, care mai cochete, care mai modeste, iar potențialul zonei este uriaș. Noi am fost îndrumați către Pensiunea Damiro pentru a găsi o barcă pentru o plimbare la Cazane. Am avut parte de o experiență excelentă, așa că vă îndemn să-i căutați când ajungeți acolo. Poate aveți și norocul să găsiți cazare tot la ei.

Deși orașul părea pustiu, pensiunile erau pline și nu duceau lipsă de oameni interesați să se plimbe pe valurile Dunării.

O astfel de plimbare durează între 1h 45min și 2 ore și se parcurg cam 40-42km dus-întors. Pe traseu se vizitează:

• Tabula Traiana, ”o placă memorială ridicată de împăratul Traian în cinstea victorie Imperiului Roman asupra regatului dac în urma celui de-al Doilea Război Daco-Roman”



• Chipul lui Decebal, basorelieful construit de unul dintre cei mai bogați români care au trăit vreodată
• Mănăstirea Mraconia
• Peștera Ponicova, care străbate Ciucaru Mare și iese în Dunăre
• și Peștera Veterani, despre care se spune că ar fi fost un sanctuar dedicat de daci lui Zalmoxis.

Într-o barcă pot încăpea maxim 8 persoane și o plimbare costă aproximativ 50 lei/persoană, pentru care primiți bon și vestă de salvare.

Am văzut în zonă o mulțime de sârbi, lucru care mă bucură, fiindcă și mie mi-ar plăcea să vizitez Serbia la un moment dat.

Peisajele sunt absolut senzaționale la Cazanele Dunării și aș repeta oricând experiența!

Timișoara

Eram foarte curioasă să văd cum arată Timișoara după renovările din centru, dar mai entuziasmată eram să-mi revăd verișoara pe care n-o mai întâlnisem de 8 ani. Anii au trecut pe lângă noi, dar cu folos: ea a devenit medic stomatolog și acum ajută oamenii să devină mândri de sănătatea și aspectul danturii lor. (Kudos, coz!)

Verișoara ne-a dus la Complexul Flonta din Giroc, care se află la o aruncătură de băț de Timișoara. Am mâncat un somon excelent acolo, la o terasă lângă lac, sub privirile curioase ale unei perechi de lebede.

Apoi am mers la pas prin Piața Operei, care era înțesată de oameni ieșiti să se răcorească duminică seara. Acolo am fost să testăm mult-lăudata înghețată de la Il Gelato di Bruno. Înghețata e bună, însă nu extraordinară, iar servirea a fost deplorabilă. Rar mi-a fost dat să văd niște oameni mai acri și mai dezinteresați de jobul lor.

Revenind la oraș, din tot ce-am văzut străbătând străzile seara, dar și ziua, Timișoara are cea mai bogată arhitectură dintre toate orașele pe care le-am vizitat în România. Oriunde întorci capul în centru, îți atrage privirea o clădire superbă, fie renovată sau care sper să fie renovată în curând.

Piața Unirii și Piața Libertății sunt cele mai simpatice dintre toate, cu fațade renovate în culori intense și terase primitoare, din care răsună câte-un acord de jazz.

Faptul că zona pietonală din centru e atât de mare parcă te invită să te plimbi prin Timișoara, lucru care mi se pare foarte sănătos pentru oraș și dinamica sa.

Malul Begăi e și el frumos amenajat, de la pistele de biciclete și până la graffiti-urile de pe clădiri. Ba chiar am văzut că se testează câteva vapoare care vor asigura transportul în comun pe râul Bega, lucru care mi se pare deopotrivă util și plăcut.

M-am bucurat s-ajung în sfârșit la Garage Cafe, după mâncarea cărora am salivat la aproape fiecare postare a lor de pe Instagram. E singurul loc din Timișoara unde am avut parte de o servire impecabilă, cu zâmbet inclus, iar mâncarea a fost excelentă!

Am încercat humusul cu roșii și salata cu somon afumat, dar și tartele cu cremă de vanilie și zmeură. Narcisa Viorel e cea care gătește toate minunățiile astea, iar blogul său e o colecție de rețete gustoase și ușor de făcut. Ca urmare, mă pregătesc să fac acest cheesecake cu zmeură pentru a doua oară în câteva săptămâni. 😀

Timișoara e un oraș curat și divers, unde influențele vestice se simt (uneori în atitudinea distantă a oamenilor) și se văd (în evenimentele culturale precum Plai sau JazzTM).

Fiindcă am văzut în Iulius Mall niște graffiti-uri extrem de interesante, am ajuns să descopăr că, la Timișoara, se întâmplă anual Festivalul Internaţional de Street-Art, care dă orașului pete de culoare expresive și originale.

Din păcate, ca în orice oraș, probleme există. Am văzut asta fiindcă, în ziua în care am plecat spre Deva, a plouat foarte mult și s-a inundat un pasaj. Cu răbdare și investiții bine făcute, sper ca și aceste probleme să-și găsească rezolvarea.

Deva

De la Timișoara încolo, totul a fost nou pentru noi. La Deva nu mai fusesem niciodată, așa că am mers fără nicio așteptare.

Drumul Timișoara-Deva ne-a oferit peisaje superbe, însă drumul ne-a zdruncinat serios pe alocuri. Peste tot pe unde am fost, problema infrastructurii ne-a întristat și enervat cel mai tare (nu neapărat în această ordine). Cumulat cu iresponsabilitatea șoferilor, dezavantajul de a nu avea autostrăzi face din condusul în România un sport periculos.

Nici nu vreau să mă gândesc cum va fi peste alți 10 sau 20 de ani, când vom fi codași la numărul de kilometri de autostradă. Ne uitam la sutele de tiruri care străbat țara și ne întrebam cum pot face oamenii ăștia business pe șosele vai de ele, cu o banda pe sens, nemarcate și pline de gropi?

Revenind la subiectele mai vesele, vreau neapărat să vă recomand Alexander House, unde am fost cazați în Deva. Proprietarii sunt niște oameni extrem de primitori și calzi, iar totul este de o calitate excelentă în camere, de la așternuturi și până la draperii.

Odată ajunși acolo, am vrut neapărat să vedem atracția principală a orașului: Cetatea Deva! Norocul nostru e c-am ajuns chiar anul acesta, când cetatea a fost redeschisă după 3 ani de renovări. Incinta 1 rămâne să fie și ea refăcută într-o etapă viitoare.

Ca să ajungeți la cetate, aveți două posibilități: fie urcați 217 trepte, fie luați telecabina (10 lei dus-întors/adult), care face câteva minute până la sus și oferă senzații tari (fiindcă urca aproape vertical pe deal).

Nu știu cum au reușit să construiască românii din secolul al XIII-lea această cetate, însă priveliștea de sus te lasă fără cuvinte din orice unghi! Nu cred să fi văzut un peisaj mai frumos din vârful vreunei cetăți de la noi și am văzut câteva.

Din păcate, nicăieri în cetate n-am găsit vreun panou care să explice istoria bogată a fortificației. Nici măcar unul. Dacă n-am fi mers apoi la muzeu sau dacă n-am fi citit pe net, cetatea ar fi rămas pentru noi o colecție de ziduri bine amplasate și atât.

Foarte aproape de punctul de urcare spre Cetatea Deva se află Muzeul Civilizației Dacice și Romane, pe care nu trebuie să-l ratați dacă ajungeți vreodată în acest oraș!

Nu doar exponatele sunt valoroase, ci și clădirea în sine, care e, de fapt, castelul Bethlen, cea mai veche clădire de tip monument istoric ce s-a păstrat în Deva.

În muzeu veți găsi exponate care fac parte din secțiile istorie și artă, științele naturii și numismatică și tezaur. De la o mandibulă de balenă din pleistocen și până la monede romane, veți avea o mulțime de exporat!

Însă ce m-a impresionat cel mai mult a fost matrița dacică descoperită în 2013 la Sarmizegetusa Regia, la rădăcina unui stejar doborât de furtună.

Am admirat piesa din bronz minute în șir,întrebîndu-mă cum au reușit dacii să creeze o matriță atât de detaliată și precis lucrată acum 2000 de ani. Artefactul arată aproape magic și a trezit în mine aceeași emoție pe care am simțit-o și anul trecut, când am fost la Sarmizegetusa Regia.

Muzeul din Deva e de neratat și de văzut pe îndelete, fiindcă are o mulțime de povești de spus.

Tot în Deva am mâncat și cel mai bine din tot road trip-ul nostru, cumva spre surprinderea noastră. Era marți după amiaza când am ajuns la Grizzly, restaurantul cu cele mai bune recomandări pe TripAdvisor. Aici am mâncat o supă cremă de broccoli cu brânză de capră și nuci coapte absolut delicioasă! Pennele quatro formaggi și pennele stroganoff cu pui au fost și ele senzaționale.

Apoi am aflat că în bucătărie fac echipă doi chefi, Ciprian Tătaru și Tudor Marcu, cel din urmă fiind și un participant la MasterChef (la care nu m-am uitat deloc, deci habar n-aveam de povestea asta).

Al doilea loc în care am luat masa a fost Restaurant Capriccio, unde am gustat dintr-un risotto bun, bun! Spun ”gustat”, fiindcă porția era uriașă și n-a fost chip să pot mânca mai mult de jumătate. Chelnerii sunt atenți și săritori, așa că am plecat mulțumiți și de acolo, dar cu gândul tot la Grizzly. 🙂

Deva are și el o zona pietonală cu priveliște directă către cetate, dar și câteva clădiri vechi și fermecătoare. Din păcate, restul orașului nu s-a depărtat foarte mult de etapa comunistă.

La finalul celor două zile petrecute acolo sunt convinsă că, dacă aș avea drum prin zonă, aș reveni cu drag.

De la Deva am plecat direct spre Cluj, unde ne așteptau 4 zile de festival și energia cumulată a zeci de mii de oameni.

Sper că v-am stârnit curiozitatea să explorați și aceste regiuni ale României și ne vedem la anul cu partea a treia a seriei!