Ce poate face o mana de om

Până ieri nu mă uitasem niciodată cap-coadă la un meci de tenis, fiindcă s-a întâmplat să nu mă atașez de acest sport. Însă ieri după amiază și-a făcut loc în viața mea un sentiment aparte, de admirație nestăvilită pentru o mână de om care a însuflețit o țară întreagă și chiar mau mult de atât.

În timp ce citeam cu nesaț ”Campioana fiecărui punct” weekend-ul trecut, aveam senzația că urmăresc un film despre curaj, muncă, implicare și pasiune, al cărui scenariu se naște din potrivirea perfectă a unui om cu destinul său.

Simona Halep, cu 1,60 m ai săi, i-a ținut piept într-un mod aproape ireal ieri Mariei Sharapova, care are cu 5 mai ani multă experiență, 22 de centimetri în plus și un joc extrem de agresiv. Ieri Simona a reunit speranțe și dorințe, ale ei și ale noastre pentru ea (dar și pentru noi, poate), aducându-ne aminte că există și altfel de modele care ne pot inspira.

shutterstock_118591699
Tennis woman in a white tennis dress developing ball service via Shutterstock

Singură pe teren, cu milioane de ochi ațintiți asupra sa, a dat tot ce e mai bun și a reușit să câștige în multe alte feluri, chiar dacă trofelul Roland Garos nu a ajuns în brațele sale. #TeamHalep is here to stay, însă, așa cum spune și Adrian Toca de la Treizeci.ro:

Și ca să avem motive să ne mai bucurăm de ea, ca ea să poată să crească în continuare, trebuie să o protejăm, oameni buni. Fiecare cum poate. Lăsând-o să respire. Nenumărându-i banii pe care îi câștigă. Fără să-i chestionăm profesionalismul când se accidentează. Susținând-o când va pierde. Fără să-i punem întrebări stupide. Fără s-o transformăm în capital politic. [Sursa.]

Mare lucru ar fi să împrumutăm, ca popor, câte ceva din grația și eleganța Simonei, câte ceva din forța de a o lua de la capăt de fiecare dată, știind că nicio provocare nu va fi ultima.

Leave a Comment

 

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.