Cauta farmecul

De mică mi-au plăcut tare mult cuvintele. Mi-au plăcut sensurile lor, încărcătura lor emoțională, modul în care ne ajută să filtrăm realitatea. De aceea am și acum o feblețe pentru anumite cuvinte care, în viziunea mea, sunt ofertante, pline și spectaculoase prin imaginile care ni le formează în minte. Unul dintre aceste cuvinte este ”pasiune” și al doilea este ”farmec”. Iar ambele cuvinte mă duc cu gândul la o persoană pe care o admir și o respect enorm.

adela rogojinaruMă bucur enorm că înterviul de luna aceasta din campania Românce cu Farmec o are drept protagonistă pe doamna profesoară Adela Rogojinaru, care mi-a marcat viața profesională și cea personală. Încă de la începutul campaniei Farmec, am devenit mai atentă la modelele feminine din viața mea, la acele prezente care mi-au influențat cariera sau viața personală, care m-au inspirat să-mi doresc mai mult de la mine. împărtășesc devotamentul Farmec pentru valorile adevărate și mă bucur sincer când văd că femei de valoare sunt prezentate lumii, pentru că avem nevoie de astfel de exemple pozitive.

Când scriu aceste rânduri, mă gândesc la doamna profesoară Adela Rogojinaru și la norocul de a-i fi fost studentă pe care l-am avut. De la dumneaei mi-am însușit practica etică și corectă a relațiilor publice și tot dumneaei m-a molipsit de pasiunea pentru acest domeniu minunat al comunicării. O persoană pe care eu o definesc prin pasiune, standarde înalte și corectitudine, doamna profesoară Adela Rogojinaru va fi mereu un model pentru mine și o importantă influență în cariera mea, iar cazul meu nu este singular. Tocmai de aceea nu pot decât să mă bucur că aveți și voi ocazia să o cunoașteți mai bine prin intermediul acestui interviu, care m-a ajutat și pe mine să descopăr alte laturi ale personalității doamnei profesoare.

Îndemnul pe care eu l-am reținut de la doamna profesoară este acela de a căuta farmecul în orice fac, fiindcă acolo unde există dorința de a face lucrurile bine, va exista și motivația, resursele și pasiunea de a duce proiectele la bun sfârșit.

Voi ce femei puternice și demne de admirație ați dori să vedeți intervievate în cadrul campaniei Românce cu Farmec?

banner_468x60_sunt

2 Responses

  1. Oskar Drexler
    Apr 04, 2013 - 12:37 PM

    Domnu` Trandafir…

    Reply
    • Andra Zaharia
      Apr 04, 2013 - 01:33 PM

      Exact! 🙂

      Reply

Leave a Comment

 

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.