Poveștile copilăriei, pe marele ecran

Nu credeam, când aveam 11-12 ani și citeam Jules Verne cu lanterna pe sub pătură, ca să nu vadă ai mei că nu dorm, că voi avea vreodată ocazia să văd poveștile copilăriei transpuse pe un ecran de 26 × 37 metri. Ca o cinefilă ce mă aflu, una dintre cele mai mari bucurii pe care le am este să privesc aceste povești, să mă bucur de ele și să le trăiesc cu fascinție, mai ales când sunt 3D.

Acum ai ocazia să trăiești o astfel experiență alături de mine. 😉

Aventurile lui Tintin: Secretul Licornului

Bazat pe o serie de benzi desenate, filmul ”Aventurile lui Tintin: Secretul Licornului” merge pe urmele căutărilor unui tânăr şi îndrăzneț reporter, Tintin, al cărui ascuțit simț jurnalistic îl poartă în căutarea adevărului. Din ce am văzut în trailer, filmul de animație e tocmai pentru copii mari, fiindcă are și ceva în plus față de umorul naiv și întâmplările haioase. Și-s tare curioasă să aflu ce e acel ceva. Steven Spielberg şi Peter Jackson au lucrat împreună pentru acest film, așa că așteptările mele sunt destul de mari.

Cum poți veni cu mine la avanpremieră

Dacă vrei să vezi filmul înaintea tuturor, te invit la Cinema City, la Samsung IMAX, să vedem împreună ”Aventurile lui Tintin: Secretul Licornului”, miercuri, 26 octombrie, de la ora 18:45.

Ce trebuie să faci: ca să câștigi una dintre cele două invitații duble pe care le dau pe blog, trebuie să-mi spui într-un comentariu care e povestea copilăriei tale pe care ai vrea să o vezi ecranizată și de ce. Mi-ar plăcea să văd mai ales acele povești care nu au fost încă transpuse pe peliculă.

Concursul se încheie mâine la ora 21:00. Te rog să nu uiți să-mi lași o adresă de email validă, ca să te pot contacta în caz că ai câștigat.

Movie trivia

  • Simon Pegg (Hot Fuzz) și Daniel Craig (noul James Bond) sunt două dintre vocile din film!
  • Steven Spielberg şi Peter Jackson au regizat împreună filmul de animație.
  • John Williams, compozitorul coloanei sonore, a fost distins cu 5 Premii Oscar, 5 premii BAFTA, 17 premii Grammy, 3 Globuri de Aur şi 2 premii Emmy. De asemenea, el este un compozitor şi dirijor celebru.
  • Joe Letteri, care a coordonat realizarea efectelor speciale, a fost distins cu patru Premii Oscar – pentru Avatar; The Two Towers, Return of the King şi King Kong. De asemenea, el a fost nominalizat pentru I, Robot.

LE: Câștigătorii sunt Aniel Patru și Diana Raluca, ale căror comentarii mi-au atras atenția prin căldura și implicarea de care au dat dovadă. Mi-a fost greu să aleg și vreau să vă mulțumesc tuturor pentru rândurile scrise. Se vede că am avut o copilărie specială, în lipsa tehnologiei și a altor mărunțișuri care să ne distragă atenția.

Recomandări de filme și seriale

Ca o cinefilă ce mă aflu, am comis oribilul păcat de a nu mai scrie de muuultă vreme despre filmele la care am ronțăit popcorn și despre serialele cu care mă relaxez după 14 ore de muncă. So here goes, ultimele filme văzute și ultimele seriale care m-au distrat.

Filme

Cowboys and aliens

Filmul ăsta ar fi fost bun dacă ar fi fost amuzant. Zău! Cu o distribuție care îi include pe Daniel Craig, Harrison Ford și Olivia Wilde, ar fi putut face ceva foarte mișto, dacă nu se luau în serios. Personal, m-a intrigat titlul și combinația de negândit între două dintre cele mai utilizate teme de film din cinematografia americană, însă combinația între ele nu e tocmai cocktailul perfect.

Cu ce am rămas din film este că Daniel Craig se pregătește să-i ia locul lui Ford în Indiana Jones, iar Olivia Wilde e în continuare de o frumusețe aproape extraterestră. 🙂 Dacă aveți chef de caterincă la film, e numai bun.

Drive

Unul dintre puținele filme de substanță lansate anul acesta, Drive are câțiva factori diferențiatori față de pleiada de comedii ușurele care a aglomerat 2011: personalitate, fir epic, momente intense. Ritmul filmului este construit splendid, iar momentele de climax sunt subliniate cu măiestrie.

Deși are un ritm la care cu greu am decelerat din goana zilnică, Drive îl prezintă pe talentatul Ryan Gosling într-un rol căruia îi face cinste. Coloana sonoră a devenit de atunci o obsesie muzicală! De văzut!

Bad teacher

Cameron Diaz ar putea mai mult decât rolul de tipul acesta. Chiar ar putea. Un film extrem de slab, cu un simpatic Justin Timberlake și o poveste previzibilă până la capăt. Dacă vrei o coloană sonoră pentru când dai cu aspiratorul prin casă sau speli vasele, cam la asta servește.

The change up

Povestea – clișeu. La fel ca 90% din film, însă, în ciuda acestor lucruri, chiar am râs la filmul ăsta. Nu e doar meritul lui Ryan Reynolds (drool) și nici al simpaticului Jason Bateman, dar unele faze chiar au fost amuzante.

De văzut cu prietenii, la o seară fun.

Sea Rex 3D: Journey to a Prehistoric World

Iată un documentar de văzut cu toată familia! Dacă toate orele de biologie ar fi așa, cred că am avea mai mulți cercetători în domeniu. Sea Rex e o poveste superb ilustrată în 3D despre dinozaurii marini care au stăpânit preistoria.

Recrearea acestor creaturi în IMAX 3D face ca știința să fie mai fascinantă ca oricând! Fiecare copil ar trebui să vadă acest documentar și recunosc faptul că și mie mi-a stârnit pofta de a mai citi despre dinozauri și alte creaturi îndepărtate. Nu-l ratați!

Real Steel

Poate Hugh Jackman nu mai e la fel de fioros ca în X-Men, but he is still fine. 😀 Fetelor, știți despre ce vorbesc, nu? 😉 Puneți-l lângă niște roboți fioroși și va crește tensiunea. Așezați-l lângă un copil simpatic și carismatic și vă va înmuia inimile.

Real Steel e un film foarte distractiv, cu momente duioase și veșnica luptă a celui mic pentru a-l doborî pe cel mare, cu efecte speciale foarte fun și replici amuzante. Evangeline Lilly completează peisajul prin frumusețea ei naturală și prin ingenuitate. All in all, o distribuție potrivită și o poveste care te face să vrei să-ți cumperi un robot. Oare Noisy Boy o fi disponibil prin pre-order din Japonia? 🙂

Seriale

Kitchen Confidential

Dacă aveți chef de un serial savuros, care să vă relaxeze serile și să vă stârnească pofte gurmande în miez de noapte, atunci acesta e serialul pentru voi! Bradley Cooper joacă fără cusur rolul lui Jack Bourdain, un maestru bucătar din New York care are o problemă de atitudine. Și comportament.

Întâmplările prin care trece nu sunt doar amuzante, ci și adevărate, dar fiind că acest bucătar chiar există! De pus pe listă!

Suits

Meet Harvey Spencer, cel mai șarmant și isteț avocat văzut vreodată pe plaiuri newyorkeze. Aprigul Gabriel Macht face un rol pe cât de aprig, pe atât de seducător, care te prinde și te ține în fața ecranului până ajungi la ultimul episod apărut.

Dacă vă pasionează intrigile, răsturnările de situații și justiția neconvențională, atunci apăsați pe play.

Royal pains

Doctor la domicilui sau ”House pentru oamenii bogați”, cum l-am numit eu. Acesta e serialul cu care m-am delectat în ultima vreme. Începusem chiar să mp atașez de personaje și mă las prinjă în mrejele poveștii, când mi-am dat seama că ar trebui să ies mai des din casă. :)) Glumesc, însă cert e că un serial atât de simpatic nu trebuie ratat.

Voi ce recomandări ați adăuga listei?