După lungi negocieri, am reuşit ieri să cumpărăm mobilă pentru a mea garsonieră, iar astăzi va fi o zi luuuungă, în care o să dezansamblez vechea mobilă şi o s-o monteze tatăl meu pe cea nouă. După care urmează partea dureroasă cu aşezatul (pentru a mia oară) a lucrurilor. Ţineţi-mi pumnii şi ne vedem cu multe subiecte interesante după! 🙂

Articolul de astăzi este despre spiritualitate. Ştiu că în ultima vreme am scris doar articole motivaţionale, dar în perioada asta sunt foarte concentrată asupra articulării şi şlefuirii concepţiei mele despre viaţă. Unul dintre elementele fundamentale ale acestei concepţii este reprezentată de atitudinea faţă de religie şi de spiritualitate.

Niciodată nu m-am considerat o persoană credincioasă în sensul de mers la biserică, ţinut posturi şi alte asemenea. Contactele cu Biserica Ortodoxă au avut loc doar de nevoie (nunţi, botezuri, înmormântări) şi niciodată nu am fost impresionată de doctrina religioasă citeste mai departe →

În ultima vreme sunt foarte autoanalitică. Mai ceva ca de obicei, ceea ce înseamnă că sunt chiar hiperanalitică. Am o claritate excepţională zilele astea în a privi lucrurile, oamenii şi acţiunile lor. O claritate dată de înţelegerea situaţiilor de viaţă prin care am trecut, de perspectiva foarte bine definită pe care am dobândit-o asupra vieţii şi de asumarea unui scop clar punctat. Şi poate pentru că eforturile mele din ultimii ani se centralizează, în sfârşit, în jurul unor reuşite care duc exact în direcţia pe care mi-o doresc.

Toate astea se întâmplă pentru că m-am bazat întotdeauna pe o trăsătură definitorie pentru mine: voinţa. Cred că acest concept este unul decisiv pentru modul în care ne construim caracterele şi vieţile. Voinţa nu se referă doar la a vrea ceva, ci mai ales la tot ansamblul de acţiuni care duc la atingerea acelui scop. E a vrea şi a face, a plănui şi a decide. Înseamnă abilitatea de a munci pentru visele tale şi de a le transforma, unul câte unul, în realitate. E refuzul de a te mulţumi cu puţin.

Voinţa e greu de susţinut, mai ales când pericolul comodităţii şi obşnuinţei e atât de mare. Voinţa nu te duce pe căile uşoare, facile. Voinţa te macină, te face să ceri multe de la tine, să-ţi depăşeşti limitele pe care nu credeai că le vei doborî vreodată. Dar voinţa te căleşte şi te ajută să afli exact ce vrei. Mereu am fost convinsă că, pentru a face performanţă, trebuie să ai un scop, să ai viziune. Astăzi cred asta mai mult ca oricând.

Cred cu pasiune în ce fac, lucrez constant pentru a mă perfecţiona, învăţ, învăţ şi apoi încerc să aplic. Şi nu e mereu uşor, însă satisfacţia e extraordinară, când văd că munca mea e apreciată. Abia aştept să pot fi suficient de puternică pentru a schimba bucăţele din lumea în care trăiesc, pentru a schimba mentalităţi şi obiceiuri nesănătoase. Acesta e scopul meu.

Şi de când am decis să fiu şi mai intolerantă cu privire la oamenii din jurul meu şi comportamentele lor, lucrurile au evoluat mult în bine. Atitudinea faţă de viaţă m-a ajutat să mă înconjor de oameni care gândesc la fel, oameni bogaţi intelectual, oameni educaţi, oameni frumoşi. Oameni care sunt exemple de succes şi care nu fac decât să-mi intensifice voinţa de a reuşi.

Never give up, that’s what I always say!

Întotdeauna am crezut că mâinile oamenilor spun multe despre caracterul lor. Şi nu mă refer aici la ghicitul în palmă. În primul rând prin felul în care arată, dacă sunt îngrijite sau nu, dacă poartă semne ale experienţei şi ale vremii sau dacă au cicatrici. Cred că mâinile pot fi aproape la fel de expresive ca ochii, fiindcă, practic ele sunt ochii noştri în întuneric. Gândiţi-vă la cei lipsiţi de darul preţios al văzului şi cum percep ei lumea. Poate fi un exerciţiu folositor să încercăm să reţinem senzaţiile tactile care ne leagă de lumea din jur.

În al doilea rând, forma lor, lungimea degetelor, forma unghiilor. Dacă veţi observa atent, veţi vedea că mâinile reflectă o mare parte din personalitatea noastră. citeste mai departe →

În ultimele zile am început să mă comport mai radical. Motivul pentru care am adoptat acest comportament este simplu: m-am săturat de oameni mediocri, autosuficienţi, care se complac. Nu mai am răbdare să-i văd, să-i ascult, să fiu în preajma lor. Nu suport modul în care resping lucrurile extraordinare şi nici felul în care nu sunt capabili să vadă dincolo de membrana lucrurilor. Mă exasperează lipsa voinţei de a creşte, de a te dezvolta, de a evolua.

E la modă toleranţa, acceptarea diferenţelor. Cică ar trebui să-i ascultăm pe toţi oamenii din jurul nostru, fiindcă fiecare are o poveste de spus şi putem învăţa de la oricine.

BULL-SHIT. Nu e deloc aşa. Nu putem exista fără să facem distincţia între clase de obiecte, între clase de oameni. Nu putem învăţa fără a sesiza nuanţele, fără a înţelege aluziile fine ce răsar de sub vorbe. Nu suntem toţi la fel şi nu vom fi niciodată. E bine şi frumos să acceptăm asta. Nu neg faptul că şi limitaţii au rolul lor în lumea asta, dar parcă se tot înmulţesc. Îi văd peste tot: femei care uită să se îngrijească după ce se căsătoresc, bărbaţi care nu consideră că trebuie să se comporte frumos, pentru că se cred perfecţi aşa cum sunt, copii proşti şi mândri de idioţenia lor, oameni care aplaudă la piese proaste de teatru, absorbiţi de umorul facil şi aproape grotesc. Oameni care nu ştiu să se bucure de viaţă, pentru că nu sesizează alte perspective. Oameni cu ochelari de cal care duc vieţi serbede şi redundante. Oameni cărora le e lene.

Lenea. Unul dintre cele mai defecte umane. Şi una dintre cele mai distructive. Dar asta e o altă poveste.

Eu? Eu nu voi fi niciodată aşa. Nu o să mă mulţumesc niciodată cu puţin. Nu voi putea sta niciodată în acelaşi loc fără să-mi doresc că cresc, să văd, să învăţ, să cunosc, să descopăr. Nu voi spune niciodată: asta e tot ce mi-am dorit vreodată, fiindcă îmi doresc atât de multe încât nu-mi va ajunge o viaţă să fac tot ce vreau.Tocmai de aceea am decis să fac o selecţie radicală a oamenilor din viaţa mea şi să mă înconjor doar de oameni deosebiţi, extraordinari, inteligenţi, speciali. Acei oameni care te fac să te simţi împlinit, cu care poţi sta de vorbă ore întregi fără să te saturi, cu care poţi lega prietenii dincolo de lucruri mărunte. Oameni care te motivează, care te inspiră, care te provoacă să evoluezi.

Deschideţi bine ochii şi fiţi sinceri cu voi: câţi dintre prietenii sau cunoştinţele voastre vă fac să vă simţiţi aşa? Cât de mult timp irosiţi în conversaţii de rutină, câte momente petreceţi în locuri “călduţe”, dar niciodată “fierbinţi”? Câte relaţii din viaţa voastră s-au legat doar pentru că era convenabil?

Eu mi-am făcut ordine în gânduri şi printre oamenii din viaţa mea şi mă simt mai împăcată ca niciodată cu mine.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=nilLr6eXaTA]