Leapșa despre cărți de la Adina

Adina mi-a dat o leapșă foarte frumoasă, despre care mi-a făcut multă plăcere să scriu. În ultima vreme nu am mai avut timp deloc pentru citit și știu că aici e vina mea, fiindcă sunt o cinefilă înrăită. Îmi tot promit că voi mai renunța la seriale și voi citi mai mult, iar leapșa asta a fost un imbold puternic. Mulțumesc Adina!

1. Ce carte nu ai imprumuta şi de ce?
Nu aș împrumuta cartea mea preferată: Portretul lui Dorian Gray, care are 101 ani și pe care am luat-o de la un anticariat din Cluj. Mi-ar fi teamă să o las pe mâinile cuiva, fiindcă e foarte valoroasă pentru mine și e și foarte fragilă.

2. Ce carte nu ai recomanda si de ce?
Nu aș recomanda Zgomotul și furia, de William Faulkner. Mi s-a părut o carte extreeeem de plictisitoare.

3. Ce carte nu ai cumpara si de ce?
Cred că nu aș cumpăra o carte al cărei autor este prost cotat. Tind să-mi întreb cunoștințele și prietenii înainte să-mi cumpăr o carte, deși opinia mea e decisivă.

4. Ce carti nu ai citi niciodata si de ce?
Nu aș citi niciodată un thriller. Nu e genul meu de carte, fiindcă imaginația mea prea bogată deja compensează pentru scenarii de tipul acesta.

5. Ce carte nu ai scrie niciodata si de ce?
Nu aș scrie cartea unei vieți chinuite. Aș scrie o carte despre lucruri frumoase, despre motivație, despre voință, despre fericire, speranță și iubire.
citeste mai departe →

Regină pentru o zi

Draga de Corina mi-a pasat o leapșă foarte drăguță: mă întreabă ce aș face eu dacă aș fi regină pentru o zi. Hmmm… Lista e lungă, dar voi încerca s-o scurtez pe cât posibil.

În primul rând mașina oficială a reginei, adică eu, va fi Aston Martin One 77. Și va veni cu tot cu șofer: una bucată Jason Statham și, ca înlocuitor, Ken Block.
Mi-aș mai face și un garaj mai ceva ca al sultanului din Brunei, cu toate supermașinile create vreodată (în afară de Porsche).
Aș înlocui asfaltul cu verdeață și copaci. În afară de pista de curse din spatele palatului, desigur. :))

Aș face astfel încât să fie mereu primăvară și aș face spectacole de teatru în aer liber.
În lungul și-n latul regatului meu va asculta numai muzică bună, iar fețele încruntate vor fi pedepsite aspru, cu terapie prin râs, că doar avem specialiști în regat.
Pe teritoriul meu nu vor exista televizoare și radio.
În fiecare seară vor exista concerte live și se va dansa în voie.

Supușii mei vor fi obligați prin lege să-și depășească o frică pe lună practicând sporturi extreme și vor fi trebui să facă cel puțin un lucru nou în fiecare zi.
Voi interzice minciuna, astfel încât toți vor spune mereu doar adevărul.

În regatul meu se vor îmbrăca toți bărbații la costum și toate femeile vor purta stiletto-uri.

Fiecare supus va trebui să facă ceva memorabil în viața sa.
Aș trăi într-un palat înconjurată de cei mai buni prieteni.

Fiecare om va trebui să iubească măcar o dată.
În regatul meu aș inventa dragostea care dureaza pentru totdeauna.
În final, mi-aș găsi un rege pe măsură alături de care să conduc regatul fericirii care durează.

Leapșa merge mai departe către prințesele Andreea, Minxieee și Raluxa.

Din când în când, o schimbare egoistă

Câteodată simțim nevoia de o schimbare. Nu doar după o desparțire și nu doar pentru că trecem de la un anotimp la altul. Pur și simplu, vine un moment când te dezbraci de anumite obiceiuri, gânduri și comportamente, fiindcă vrei să adopți altele, mai bune. Cam așa cum își schimbă lupul blana, doar că, spre diferență de el, eu mă străduiesc să mai schimb și ceva năravuri. Dar toate astea nu ar fi de folos dacă n-ar fi însoțite și de o schimbare exterioară. Și ca orice femeie, vreau ca părul meu să arate bine. Așa că, la sugestia cunoscătorului Răzvan Dinu, am mers astăzi să încerc serviciile celor de la Salon Egoist, de pe strada Eminescu nr. 73.

Trebuie să vă spun că am o mare reținere în a-mi lăsa părul pe mâna stiliștilor, fiindcă am avut și experiențe neplăcute și părul nu e ceva ce poți îndrepta de pe o zi pe alta. Așa că eram puțin neliniștită. M-am așezat cuminte în scaun și am discutat despre ce aveam nevoie, dar Cristi, stilistul care s-a ocupat de mine, intuise deja de ce am nevoie și mi-a completat cuvintele. Când mi-a spus și că-i place părul lung și nu-i place să fileze, m-am mai relaxat încă puțin.

După vopsit a urmat un masaj pentru cap care m-a dus deja pe o altă planetă. Aproape că-mi trecuse și răceala. Nu am reținut numele domnișoarei, însă pe cât era de frumoasă, pe atât era de pricepută. Avea mâini absolut magice! Nici Cristi nu a fost deloc mai prejos, fiindcă atunci când m-am ridicat de pe scaun, aveam un zâmbet imens. Bucle strălucitoare mi se jucau rebele pe umăr, iar atitudinea era clar îmbunătățită. Nu am fost niciodată mai mulțumită de o tunsoare așa cum am fost astăzi! 😀

Când simțiți nevoia de o sesiune egoistă de răsfăț, vă recomand cu căldură să mergeți la Egoist, fiindcă merită! Ca să vă convingeți, iată diferența:

Inainte


Dupa

ARCA, Misiunea 4 – Visul care merge mai departe

A wise man once said: “Big dreams create the magic that stir men’s souls to greatness.” (Bill McCartney) and I believe it to be true.

Visurile mărețe ale oamenilor ne conduc către progres, către o lume mai bună, către măreția pe care toți o avem în noi, dar pe care unii o descoperă mai devreme, pe când alții o fac mai târziu. Visurile pe care le avem ne ajută să dăm sens vieții, dar mai ales să descoperim și să creăm realitatea. ARCA are un vis: să ajungă pe Lună. V-am mai povestit despre acest vis și voi continua să o fac atâta vreme cât el va exista, până când se va împlini și dincolo de acel moment.

Odată ce te apropii de ARCA, odată ce cunoști oamenii extraordinari care lucrează trup și suflet pentru acest proiect, lucrurile se văd altfel. Oamenii se micșorează sub greutatea visului lor, o greutate plăcută, dar nu mai puțin dificil de dus. Viața deodată capătă alte sensuri și începi să realizezi că majoritatea lucrurilor din viața noastră sunt neînsemnate. Să-ți urmezi visul, oricât de greu ar fi, este tot ce contează. Aceasta este una dintre primele lecții pe care trebuie să le învățăm de la ARCA.
citeste mai departe →

Iubesc înghețata

De când mă știu, nu m-am dat în vânt niciodată în mod special după dulciuri. Mă mai apuca pofta câteodată, însă nu am reușit vreodată să mănânc o prăjitură întreagă sau o felie de tort, deși am o ușoară hipoglicemie și e chiar indicat să fac asta. De la un singur dulce însă nu mă voi putea abține vreodată: înghețata.

Iubesc înghețata în toate formele și aromele ei, cu fructe sau fără, cu sau fără frișcă, cu alune, cu topping, vara, iarna, toamna și în orice sezon. Aș putea mânca înghețată la nesfârșit. Acum sunt tare încântată, fiindcă tocmai m-am întors de la o degustare de înghețată foarte specială: am experimentat gustul înghețatei fine și aromate pe întuneric. Nu, nu a fost un blind date gone bad, ci un eveniment extrem de drăguț și jucăuș organizat de Algida România și de McCann PR, la care am mers însoțită de Andreea Burlacu, Raluxa și Alina Constantinescu. Mai târziu ni s-a alăturat și Piticu, care ne-a servit cu o porție din râsul lui inconfundabil. 🙂

În centrul atenției s-a aflat înghețata Magnum, regina plăcerilor reci, aromate și îmbrăcate în ciocolată. Am fost invitați să ne alegem o experiență dintre ”Plaja imaculată”, ”Copacul” și ”Stânca”. Am fost apoi conduși printr-un labirint, într-un întuneric total așa cum nu am văzut niciodată, iar apoi ni s-a servit fiecăruia experiența aleasă. Eu am vrut să gust ”copacul”, fiindcă îmi plac copacii în general și fiindcă îmi promitea senzații unice. Așa a și fost. Fiecare linguriță de înghețată fină, aromată, învelită în ciocolată, presărată cu fructe și așezată pe un blat crocant a fost absolut delicioasă! N-aș fi vrut să se mai termine!

A fost extrem de interesant să încerc conceptul de ”blind dinner” (puteți citi o altă poveste aici), care a fost inventat în 1999 de Jorge Spielmann, un preot orb din Zurich. E drept că restul simțurilor și se ascut și ești mult mai atent la senzația gustativă decât ai fi în mod obișnuit, într-o încăpere luminată.

Dacă vreți să trăiți și voi experiența ”Magnumize your senses”, o puteți face de joi până duminică, între orele 18 și 22, în perioada 21 iulie – 15 august la Grand Cafe Van Gogh, de pe Str. Smârdan nr. 8, în centrul vechi (un alt loc tare drag mie).

M-am bucurat să gust încă o dată din înghețata făcută de Algida, care face și felul meu preferat de înghețată: Big Milk cu căpșuni. Sunt fan încă de pe vremea când nu era la noi și am reușit să mănânc într-o excursie în Italia. A fost dragoste la prima degustare și povestea încă e în desfășurare.

De asemenea, Algida a mai pus la cale un concurs, de data aceasta pe Facebook. Până pe 8 august poți câștiga o excursie într-unul dintre locurile de poveste din Europa, și anume la unul dintre frumoasele castele de pe bătrânul nostru continent, dar ai șansa să ajungi și în Dubai! Eu și Andreea se pare că avem o șansă să ne facem prințese. 🙂

Mai mult de atât, în noaptea asta voi dormi ca o prințesă, fiindcă am primit această mască de noapte încrustată cu cristale Swarosvki, perfectă pentru ochii mei sensibili care nu suportă lumina dimineții. N-ar fi rău să închei fiecare zi de lucru cu o sesiune de răsfăț ca cea de azi. 🙂

Update: Piticu ne oferă și dovada video că am fost acolo, cu testimoniale la cald. 🙂

Sursă foto 1, foto 2.

Și totuși… dacă?


Sâmbăta trecută una dintre cele mai bune prietenele ale mele s-a căsătorit, ceea ce pentru mine a însemnat destul de mult, fiindcă e prima nuntă în care m-am simțit implicată, și nu mă refer la partea organizatorică. A fost un moment în care mi-am dat seama că lucrurile devin foarte serioase (nu că nu ar fi fost și până acum), că cei din jurul meu încep să-și construiască familii și să facă pași decisivi, așa cum e cel de a întemeia o familie. Mi se pare că trebuie să ai mare încredere în tine și în celălalt ca la puțin peste 20 de ani să crezi că ai găsit dragostea vieții tale, dar cred că e ceva ce simți, oricât de siropos și clișeic ar suna asta. Și trebuie să ai curaj să crezi ca poți susține sentimentul ăsta toată viața. Ana și Ciprian sunt de departe cei mai potriviți doi oameni pe care i-am vazut vreodată și curajul lor parcă mi-a înmuiat puțin perspectiva.

Cei care mă cunosc știu că nu cred în căsătorie dintr-o mie de motive, pe care nu are sens să le enumăr aici. Însă așa cum încerc să mă educ în fiecare zi să accept tot felul de posibilități și să gândesc în afara stereotipurilor, trebuie să fac astfel încât să scap și de prejudecata asta pe care mi-am construit-o singură. Și totuși, dacă există și cazuri fericite? Nunta Anei și a lui Ciprian m-a făcut să-mi pun această întrebare și parcă să renunț la încrâncenarea mea mi-a dat un sentiment de libertate.

A trebuit să mai accept încă un lucru pe care, de multe ori, îl refuz, și anume acela că poți construi mult mai mult și poți ajunge mult mai departe în doi. Cu toate independența mea și cu toată voința de care dispun, recunosc faptul că mi se întâmplă să-mi doresc să am pe cineva alături, care să împartă cele bune și cele rele cu mine. You can only get so far on your own.

Un alt lucru pe care l-am simțit a fost un sentiment ciudat de liniște la cununia religioasă. Deși nu sunt des mergătoare la biserica și, în mare, nu cred în nimic din ceea ce înseamnă religie, parcă ceva ceva tot există. Măcar ideea că, într-un colț din lume, doi oameni își unesc viețile și promit să i se dăruiască unul celuilalt pentru totdeauna. Clipa în care am realizat acest lucru a fost un moment fără artificii și coloană sonoră lacrimogenă (deși lacrimile n-au lipsit), ca-n filme. A fost doar o clipă simplă, de conștientizare a iubirii pure și a frumuseții. Un moment perfect, așa cum rar ni se întâmplă să trăim. Și tare frumoși au mai fost! Nu-mi puteam lua ochii de la ei. În ciuda oboselii și a emoțiilor, radiau prin toți porii.

Încă un mit pe care Ana și Ciprian l-au dărâmat în ochii mei a fost acela că poți avea o nunta perfectă și la noi, în ciuda tradițiilor și nenumăratelor obiceiuri specifice culturii noastre. Totul a decurs ca de la sine, deși știu câtă muncă a fost în spatele acestui lucru, iar ei au fost parcă desprinși dintr-o poveste. De fapt, ”parcă” nu-și are locul aici, fiindcă ei sunt desprinși dintr-o poveste: povestea lor de dragoste.

Post-ul acesta e modul meu de a le mulțumi că mi-au deschis ochii în unele privințe și e felul meu de a le ura viață lungă, liniștită și frumoasă unul alături de celălalt! Să se iubească mereu la fel de mult, orice forme ar lua dragostea lor, și să aibă mereu prieteni minunați alături! Casă de piatră, dragii mei!

It’s like they say: never say never.