Din toate nepotrivirile temporale, de una mi-e cel mai ciudă: că n-am reușit să ajung niciodată la Ideo Ideis. Tot timpul s-a întâmplat să fiu plecată din oraș în perioada festivalului, dar undeva de unde mi-ar fi fost greu, dacă nu imposibil, să ajung la Alexandria.

Și, din păcate, nici anul acesta nu reușesc să îndrept acest lucru. Dar nu renunț! citeste mai departe →

Cultura europenilor din nord a început să mă atragă tot mai mult de câțiva ani încoace datorită aspectelor care o fac atât de atrăgătoare: simplitate, robustețe, apropiere de natură. Mi se pare că nordicii au un fel aparte de a echilibra complexitatea și simplitatea, de a păstra lucrurile durabile prin tradiție, dar și de a rămâne deschiși la nou.

De aceea am și devenit mai apropiată de branduri de origine nordică, dintre care unul care îmi este drag în mod special: citeste mai departe →

Cuvintele nu-mi aparțin, ci le-a spus Cristian Stan, managerul trupei Vunk (aka un om care știe despre ce vorbește), într-un blogpost pe care trebuie neapărat să-l citiți.

Nu voi relua subiectele descrise mai bine de Pyuric, Carmen, Hoinaru, Mirela Podea sau alții, fiindcă deja le-ați citit cel puțin o dată.

Concertul lui Robbie Williams ar fi putut însemna, în câteva scenarii cu final fericit: citeste mai departe →

Sunt o mulțime de lucruri care ne afectează zilnic, care ne fac să fim frustrați, care ne rănesc, care ne revoltă sau ne mâhnesc. Iar, din perspectiva mea, observ mai totdeauna că au o cauză comună: lipsa de educație.

Dacă nu a ajuns la voi reportajul făcut de Adevărul, atunci trebuie să-l citiți.

Nu e o lectură ușoară. Nu e tipul de lectură care să descrie un ideal. Ba dimpotrivă: acest reportaj îți va face inima să se strângă de durere, iar fața să ți se încrunte. Vei simți furie oarbă împotriva nedreptăților, împotriva cruzimii și a barbariilor care se întâmplă chiar lângă noi. Și poate, pentru câteva clipe, vei simți frica și teroarea viscerale pe care le-a simțit fata de 18 ani din Vaslui când 7 creaturi incalificabile și-au bătut joc de ea.

E ușor să treci cu un click peste povestea asta, dar te rog să n-o faci. Nu azi. citeste mai departe →

Prin anul al treilea de facultate, în 2009, pe când eram într-un stagiu de practică pentru Romanian PR Awards, am avut ocazia de a mă afla pe aceeași scenă cu Mugur Isărescu.

Aveam sarcina importantă de a-i înmâna titlul de Comunicatorul Anului și țin minte că am avut emoții pricinuite de acest moment și de tot evenimentul în sine toată noaptea de dinaintea galei.

Fiind o ocazie care cerea o ținută de seară, accesoriile trebuiau să fie pe măsură. Așa că am ales o pereche de pantofi eleganți și am trecut la lucruri mai importante, precum ultimele pregătiri ca totul să fie perfect.

Ghionionul meu a fost că gala Romanian PR Award din acel an a avut loc la Palatul Parlamentului, unde ai de mers kilometri (fără să exagerez) între diferitele puncte de interes. citeste mai departe →