De ce unii stiu cum sa foloseasca Internetul si altii nu

Noi, cei care lucrăm în online de ceva vreme, știm cam ce se cade să publici online și ce nu, fie din experiență, fie din experiența dobândită în acest mediu. De multe ori, însă, suntem surprinși când cei din jurul nostru, fie rude, cunoștințe, vedete sau necunoscuți, publică fragmente din cele mai intime momente din viața lor, de la ecografii cu viitorii copii, până la poze cu nou-născuți și chiar decese. Pe noi ne sperie, însă lor li se pare normal. Unde e, de fapt, problema?

Internetul ca o continuare a exprimării firești vs. Internetul ca loc de construire a unui brand personal – așa văd eu această diferență de perspectivă, ale cărei consecințe le vedem în fiecare zi. Pentru o categorie largă a publicului, Internetul a fost asimilat ca încă un canal de exprimare a aspectelor zilnice, un soi de tabloid personal unde pot publica poze la bustul gol de la ultimul grătar sau unde se pot plânge de ultima relația nefericită prin citate share-uite de la știm-noi-cine. Pentru ceilalti, Internetul a deschis calea către un flux nesfârșit de informație, plin de resurse utile pentru dezvoltarea pe toate planurile. Construirea unui brand personal în online nu înseamnă neapărat dezvoltarea unui construct artificial, ci mai degrabă o selecție a lucrurilor pe care le împărtășești cu apropiații, cunoscuții, dar mai ales cu necunoscuții, o diferențiere între ce poate fi făcut public și ce ar trebui să rămână privat.

Diferențele de perspectivă sunt uriașe și ar trebui cumva să acceptăm modul în care aceste două categorii generale de public folosesc mediul online și resursele sale. Această dihotomie nu aduce nimic nou, fiindcă întotdeauna au existat categorii de oameni care au folosit mai înțelept resursele disponibile și categorii care au ignorat existența lor. Spre deosebire de alte epoci, în care accesul la informație nu era la fel de facil, în zilele noastre e aproape imposibil să nu-i privești cu regret pe aceia care nu știu câtă informație se află dincolo de pagina de start a lui Google.

Mai e și chestiunea perspectivei asupra intimității la mijloc, pe care unii o prețuiesc mai mult sau mai puțin, în funcție de interese, gradul de vanitate etc. Dar acesta e un subiect demn de un articol în sine.

Așadar, ne rămâne resemnarea că nu toată lumea poate înțelege că Internetul e mai mult decât Facebook, Instagram și mail sau încercăm să dăm o mână de ajutor acolo unde putem?

Romania conteaza

Azi mă îndeamnă să reiau ritmul scrisului un prilej cât se poate de frumos, cea de-a XIV-a ediție a Concursului Internațional George Enescu, care are loc între 6 și 27 septembrie la București.

Am avut ocazia să-i văd pe scenă pe laureații Concursului Internațional de dirijat «Jeunesses Musicales» cu o seară înainte de concertul de deschidere a Concursului și am simțit entuziasmul celor care abia așteaptă să descopere concurenții, să-i susțină și să-i aplaude. Ba chiar am fost încântată să descopăr o domnișoară dirijor, o apariție ce m-a bucurat și mi-a stârnit curiozitatea pentru a afla mai multe despre ce presupune arta de a dirija marile orchestre ale lumii.

IMAG5119

E bine să stiți că în septembrie, în București vor avea loc concerte ale tinerilor artiști ce se vor întrece cu măiestrie în secțiunile Vioară, Violoncel, Pian și Compoziție. Mă tem, însă, că biletele sunt deja epuizate la toate spectacolele din concurs, semn că interesul pentru competiție este unul ridicat, nu doar din partea publicului local, ci mai ales din partea celui de origine internațională.

Pe scena Ateneului Român se vor consolida povești despre frumusețea muzicii clasice, al cărei farmec depășește constrâgerile de timp și spațiu. În cadrul acestui concurs s-au construit povești precum cea a violonistului Alexandru Tomescu, laureat al ediției 1999, care explică importanța acestei competiții prestigioase:

Orchestra Filarmonicii George Enescu acompaniază finaliștii din cadrul fiecărei etape de concurs, prilej de umplut sufletul de exuberanța aproape spirituală a muzicii simfonice și de admirat somptuosul Ateneu.

IMAG5115

Pe site-ul Festivalului Enescu veți găsi toate informațiile de care aveți nevoie pentru a înțelege de acest acest concurs este atât de important, fiind capabil să arate că România contează enorm în lumea muzicii clasice.

FBI – FullBodyIgnition cu Valentin Bosioc, editia de septembrie

După prea multe zile în care am stat cu ochii în laptop prea multe ore, după luni bune de lipsă de mișcare în mod disciplinat și dureri de spate zilnice, mă apuc serios de treabă. Din nou, tot cu Valentin Bosioc, omul care anul trecut mă adusese într-o formă foarte bună, după ce am lucrat împreună câteva luni.

Din cauza unor schimbări și a lipsei mele de disciplină în zona asta, am neglijat mersul la sală, ceea ce s-a reflectat asupra corpului meu, fiindcă îți trebuie multă muncă pentru a combate efectele negative ale statului pe scaun timp de 9-10h în fiecare zi.

De săptămâna viitoare dau un restart organismului și-l pun la treabă într-un mod intens și eficient, așa cum numai Vali știe să facă. Eu și alte 9 persoane vom face câte 3 ședințe pe săptămână de aproximativ o oră fiecare, în fiecare luni, marți și joi, de la ora 8pm. Am noroc de faptul că sala e la doar 3 minute de mine și arată impecabil!

În afară de antrenamentele propriu-zise, Vali face o evaluare completă a stării participantului, pornind de la o serie de măsurători preliminarii și măsurând indicii cheie (masă corporală, greutate ideală, regim alimentar etc.) pe tot parcursul programului. Ba chiar se pare că se va lăsa și cu o serie de mici competiții între participanți. Bring it on! 😀

shutterstock_53586490
sexy brunette fitness wet woman after workout via Shutterstock

Și încă ceva: știu din experiență proprie, Vali e un excelent povestitor, care știe să te motiveze să continui atunci când crezi că nu mai poți. Iar sentimentul de reușită este incredibil de plăcut!

Găsiți detaliile complete pe blogul lui Vali și tot acolo detaliile legate de înscriere. Totul e simplu și eficient, așa cum îi place antreonorului care îți va arăta cum poți să ai mai multă energie, să dormi mai bine, să te simți incredibil și să faci într-o zi cât alții în două.

Eu una aștept cu entuziasm maxim această reîntoarcere la serile petrecute la sală, de unde veneam cântând, fie ploaie, fie soare, fie vânt, fie ninsoare. 🙂 Dacă decideți să vă înscrieți, vă promit că va fi cea mai bună investiție făcută vreodată! Vă va deschide apetitul pentru lucruri pe care nu credeați că le puteți face.

For FullBodyIgnition press START!

Viata cu Codita

Cred că dragostea de animale e ceva ce toți copiii au în suflet. Eu n-am făcut deloc excepție, căci, copil fiind, am avut norocul să-mi petrec verile la bunici, la țară, printre căței, rătuște, pui mici și galbeni de găină, pisici și alte vietăți. Chiar și iarna aveam privilegiul de a aduce miei cu picioarele tremurânde în casă, ca să-i mângâi și să le dau de mâncare, în timp ce motanul Michael (botezat după Michael Jackson, desigur) torcea alene sub sobă.

Pe măsură ce am crescut, însă, vizitele la bunici s-au rărit, iar dorul meu de un animălut jucăuș, care să fie doar al meu, a crescut considerabil. Din păcate, n-am reușit să fiu destul de convingătoare în fața mamei, dar iată că m-am făcut mare, m-am mutat la ”casa mea” și acum câteva luni mi-am îndeplinit visul.

Pe Codiță poate-l știți de pe Facebook sau de pe Instagram, pe unde am mai pus poze, căci bucuria de a-l avea e prea mare ca să n-o împărtășesc cu toată lumea.

Știu că poate ați auzit asta de multe ori, însă faptul de a avea o pisicuță sau un cățeluș te transformă. Pentru mine, Codiță a fost un pisoi dorit din toată inima, pe care l-am îndrăgit fără rezerve de prima dată când l-am văzut. Era cel mai mic din cei 5 frați, cu codița ruptă de la jumătate (de unde și numele :)), cu ochișorii mici și curioși. Am așteptat să crească alături de mama lui până la 2 luni și apoi l-am adus la București, unde a fost vaccinat, hrănit și răsfățat, iar acum are aproape 4 luni, 1,7 kg și un chef de joacă nestăvilit.

De când îl avem acasă, Codiță e bucuria noastră, chiar dacă se întâmplă să facă boacăne. Jucatul cu el e terapie, iar ochișorii care caută afecțiune și privesc cu nesfârșită curiozitate orice lucru nou mă topesc de fiecare dată. A avea un suflețel cald care depinde de tine e minunat și, în același timp, te ajută să te relaxezi și să nu-ți mai bați capul cu nimicuri care altfel ți-ar ocupa mintea.

Să crești o pisicuță sau un pisoi nu e atât de greu și nici atât ce costisitor pe cât ți-ai imagina, iar răsplata sufletească este imensă. Iar dacă îți faci griji că n-o să ai cu cine să-l lași când pleci de acasă, vei fi surprins(ă) să descoperi câți prieteni binevoitori vor vrea să se joace cu el și să-l răsfețe în acest răstimp.

V-aș sfătui însă să alegeți să adoptați un animăluț mai degrabă decât să-l cumpărați. Sunt o mulțime de pisicuțe care ar face fericiți o mulțime de oameni și ar transforma case reci și pustii la care te întorci în cămine pline de bucurie și pretexte de joacă. Așa sunt și cei patru năzdrăvani din poză, care sunt pregătiți să plece de lângă mama lor și să crească veseli și pufoși.

pisicute pt adoptie

În caz că vă doriți o pisicuță sau un motănel, dați-mi un semn pe andra[punct]zaharia[at]yahoo.com, și vă îndrum către cei patru blănoși.

Să ne citim cu bine și să ne bucurăm de fiecare zâmbet pe care aceste suflețele minunate le au de oferit!

De ce rad turcoaicele?

Două zile au trecut de când vicepremierul Turciei a susținut, într-un discurs, că femeile din țara sa ar trebui să fie mai reținute și să nu râdă în public, o afirmație care a generat valuri de reacții, atât din partea turcoaicele, cât și din partea femeilor din toată lumea.

Aceasta e încă o ocazie prin care iese la suprafață lupta culturală între prezentul Turciei și trecutul său, de care conducătorii tării țin cu dinții. În fața modificării valorilor ce stau în centrul culturii Turciei, liderii săi sunt nepregătiți, stângaci și încăpățânați.

Publicul, însă, este atent și reacționează, de această dată prin mii de fotografii postate pe hashtag-urile #kahkaha (râs, în limba turcă), #direnkahkaha (râs de rezistență) și #direnkadin (femeie rezistentă).

Mi-a plăcut tare mult reacția lui Neelie Kroes, Vicepreședinta Comisiei Europene, o femeie puternică, ce a făcut și continuă să facă foarte multe pentru sfera online, care a sancționat scurt și ironic atitudinea vicepremierului turc:

Turcii și-au găsit un aliat puternic în sfera online pentru a răzbate cu mesajele lor dincolo de zidul pe care autoritățile vor să-l construiască în jurul lor. Sunt convinsă că, pe lângă constrângerile legislative, oameni precum vicepremierul Turciei, ar dori să aplice cât mai multe limitări culturale, pentru a readuce țara la idealul lor caduc.

Reacția turcoaicelor arată că există o societate civilă conștientă de impplicațiile unei astfel de afirmații, care sancționează atitudinile agresive și opresive. Poate n-ar strica să le urmăm și noi exemplul, dat fiind că subiectele din sfera publică ce ar trebui combătute nu lipsesc.

Nimicuri extraordinare

În ciuda faptului că avem acces la toată informația din lume, mi se întâmplă uneori să aflu lucruri aparent mărunte, dar de mare însemnătate, care mă fac să apreciez mult mai mult bunurile la care avem acces. Sunt acele nimicuri care devin extraordinare odată ce afli povestea lor.

Spre exemplu, bananele sunt o banalitate 🙂 în viața noastră, însă după ce veți vedea acest clip, care povestește cum ajung ele la noi, veți considera că poate ar trebui să plătim un pic mai mult pentru ele.

La fel se întâmplă și în cazul fructelor congelate, pe care eu le ronțăi cu plăcere în perioadele când anumite fructe nu sunt în sezon.

La fel de fascinantă este și povestea croissantelor franțuzești:

Sau cea a obișnuitelor sandvișuri triunghi:

Mici minuni sunt la tot pasul de noi, precum fructul de ananas, căruia îi ia 2 ani să se dezvolte și pe care noi îl devorăm în câteva minute.

Am momente în care încerc să cuprind cu mintea straturile de infrastructură și sisteme care cumva funcționează împreună ca noi să beneficiem de confort și să ne satisfacem toate capriciile, cândva rezervate doar capetelor încoronate.

Trăim într-o lume minunată, nu-i așa? 🙂