Seth Godin – The tribes we lead (a TED talk)

Am avut o săptămână incredibilă până acum. Pur şi simplu extraordinară. Şi nu vreau să se termine.

Până joi am fost la Romanian PR Week/PR Award, unde am participat la organizarea evenimentului. A fost un pic de muncă, însă asta nu mă sperie niciodată şi totul a ieşit perfect! Congresul a găzduit discuţii productive (vor veni articole detaliate pe apPRentice.ro despre asta), iar Gala Night a fost cireaşa de pe tort. Asta din două motive: au fost premiate cele mai bune campanii din România (Mugur Isărescu a primit distincţia de “Comunicatorul anului”) şi pentru că eu şi încă 3 colege şi prietene am câştigat un premiu pentru campania înscrisă la Junior PR Award. Training-ul de comunicare internă de vineri a încheiat Romanian PR Week cu succes.

Sunt foarte mulţumită de faptul că am avut oportunitatea de a cunoaşte oameni extraordinari, precum Erwin de Weerdt, Horst Avenarius, Katerina Tsetsura, Guy Burrow,  Tony Meeham, Dana Deac, Gabriela Lungu de la The PRACTICE, Mircea Tomescu de la Pleon Graffiti, Corneliu Cojocaru, Orlando Nicoară şi mulţi alţii. Am reuşit să iau 6 interviuri, dintre care 4 într-o singură zi, fapt prin care am stabilit un record personal. 🙂 Satisfacţia unui lucru bine făcut nu se compară cu nimic altceva!

Ieri am avut ceremonia de premiere a şefilor de promoţie de la Universitatea din Bucureşti, unde consiliul de conducere al Universităţii ne-a mărturisit că-şi pune speranţele în noi. Sper să nu-i dezamăgim şi această recunoaştere a muncii noastre să fie doar începutul unui drum plin de satisfacţii.

De ieri sunt, în mod oficial, studentă la master, la Universitate, Facultatea de Litere, la Modele de comunicare şi relaţii publice. Abia aştept să-mi revăd profesorii, deja mi-e dor de ei!

Tot ieri am avut şi u interviu pentru un job, la o firmă de organizare de evenimente, culturale cu precădere. Ar fi interesant să lucrez în acest domeniu, fiindcă oamenii din această sferă mă inspira întotdeauna. Vom vedea ce va fi.

Seara s-a încheiat cu un ceai bun şi o conversaţie minunată. Nici nu se putea mai bine de atât.

A fost săptămâna perfectă şi acum va trebui să încerc să egalez asta. 🙂

Gataaa! Am terminat cu licenta! Am scapat de invatat (cel putin pentru 2 luni). Si da, am luat 10. 😀

Ma duc sa-mi fac bagajele pentru mare.

Ne scriem…:)

Astazi m-am trezit cu un mare nod in gat. Si am incercat sa mananc si n-am reusit. Apoi m-am urcat in autobuz si imi venea sa dau branci masinilor de la Razoare sa se miste mai repede. Intr-un final, s-au miscat si am ajuns la facultate. Ne-am asezat in banci de parca ar fi fost prima data, dar cu emotii insutite.

Am primit foile…si apoi am primit si subiectele. Abia mai respiram. Si am inceput sa scriem si sa ne incingem creierul. Si am scris si am scris si cand n-am mai putut, am mai scris inca putin. In total 4 ore.

Pot sa spun cu mana pe inima ca examenul de licenta a fost cel mai greu pe care l-am dat vreodata si probabil cel mai greu pe care il voi da vreodata (desi n-as baga mana in foc pentru asta, ca cine stie ce mai vine peste mine). Patru subiecte, 2 materii, 3 ani de studiu, toate laolalta. Oricum, eu si colegele mele de suferinta am iesit de acolo zburlite si traumatizate. Oboseala maxima s-a corelat cu stresul si presiunea timpului, ceea ce a facut sa-mi mai scape cate ceva. Per total, sa zicem ca a fost ok.

Vineri vin rezultatele…sa vedeti atunci emotii….

Ieri am avut festivitatea de absolvire in Aula Magna de la Facultatea de Drept. Desi imi pare rau ca n-am putut face asta la noi la facultate, e de inteles, fiindca nu avem nici un amfiteatru suficient de incapator pentru 140 de studenti si parintii lor. 🙂 Mai ales ca au venit familii numeroase, de la parinti si bunici la unchi, surori si verisori.

Festivitatea de absolvire a Facultatii de Litere, sectia Comunicare si Relatii Publice, promotia 2006-2009. A fost o zi frumoasa si plina de emotii de tot felul. Abia am reusit sa dorm cu o noapte inainte si toata dimineata am avut un nod in gat. Trebuia sa tin un discurs in fata colegilor mei, in fata profesorilor si in fata parintilor si aveam impresia ca nimic din ce-as putea scrie nu va fi suficient de bun.

Am ajuns acolo, ne-am luat robele in primire, ne-am chinuit sa nu ne iasa urechile de sub toca si ne-am asteptat cu emotie parintii si rudele. Au venit si profesorii si ne-am luat locurile in amfiteatru, sperand ca ceremonia sa tina cat mai mult, ca acesti ani frumosi sa nu se incheie atat de brusc.

Domnii profesori ne-au vorbit frumos, induiosator, unii chiar ne-au cantat (domnul profesor Dinu :X), iar altii si-au jucat perfect rolul de “acuzat de exces de bunavointa”. Pe chipurile noastre sau intiparit zambete, apoi lacrimi si nostalgie. A fost o ceremonie peste masura de emotionanta. Apoi mi-a venit randul sa vorbesc. Emotiile mi-au sugrumat vocea la inceput, dar pana la sfarsit am reusit sa-mi fac audienta sa zambeasca. 🙂 Am fost tare fericita sa-i vad pe toti impreuna: parinti, profesori, colegi si prieteni, in una dintre rarele ocazii pe care le avem pentru astfel de intalniri extraordinare.

S-au facut multe poze, s-a zambit, s-au impartit pupaturi, imbratisari si felicitari. A fost o zi pe care n-o vom uita niciodata, cand ne-am simtit mai uniti decat am fost in 3 ani si mai maturi si intelepti decat am crezut ca suntem.

Multumirile nu pot fi niciodata suficiente, de aceea as vrea sa aduc aminte ca nu as fi reusit nimic fara sustinerea, dragostea si ambitia de a reusi data de parintii mei. Ei sunt mereu cea mai puternica parte din mine, fara de care nu as fi reusit. Apoi trebuie sa le multumesc domnilor profesori,care au stiut sa scoata la iveala tot ce e mai bun din noi, care ne-au oferit provocari si mijloacele pentru a le face fata. Si multumesc, dragele mele colege si prietene, pentru zambete, pentru incurajari si pentru zilele frumoase in care lucram la proiecte pana tarziu in noapte.

In cele din urma, trebuie ceva care sa inspire, iar acest citat mi-a facut cu ochiul:

“Do not go where the path may lead. Go, instead, where there is no path and leave a trail.” – Ralph Waldo Emerson

Mda…imi pare rau pentru aranjarea pozelor, dar WordPress ma chinuie maxim cu chestia asta. O sa-i dau eu de capat la un moment dat!

Am uitat sa impartasesc o mare implinire din viata mea, si anume faptul ca am terminat de redactat licenta. Toata lucrarea are 170 de pagini si sunt foarte multumita de ea. A meritat tot stresul si efortul. Pentru cei curiosi, tema a fost “Comunicarea riscului in evenimentele politice internationale”, iar studiul de caz a constat in analiza summit-urilor NATO 2008 si 2009.

Acum o iau de la capat cu examenul de licenta, pentru care am de citit vreo 1000 si ceva de pagini, dar ma descurc.

Maine am festivitatea de absolvire si trebuie sa tin un discurs, in calitate de sefa de promotie. Promit sa revin cu poze si povesti! 🙂 Sper sa am suficienta inspiratie incat sa termin de scris discursul in seara asta.