Ear Candy Archives - Page 8 of 23

Spotlight: interviu cu Telepopmusik

La The Mission Dance Weekend 2013 au transformat scena și plaja în propriul lor laborator de alchimie muzicală. Ne-au exaltat, ne-am emoționat și ne-au îmbogățit paleta auditivă cu sunete de care nu știam că există. Ne-au făcut să plutin, să fim atrași ca un magnet de scenă. Ils ont été magnifiques!

Într-o engleză rafinată, cu accent franțuzesc, Antipop și 2Square de la Telepopmusik au deschis o poartă către muzica lor, către filozofia și conceptele fondatoare ale muzicii pe care o produc. Iar eu fost norocoasă să-i prind la un interviu, fiindcă nu fac acest lucru prea des. Sunt mai degrabă introvertiți, preocupați de arta lor și mai puțin interesați de a povesti despre planurile de viitor. Modestia e infiltrată în fiecare răspuns, din care transpare experiența lor și profunzimea cu care privesc actul de creație. Sunt orice, dar nu artiști obișnuiți.

1. De fiecare dată când ascult muzica voastră, mă cuprinde o senzație greu de explicat. Mereu m-am întrebat de unde vine această magie pe care o impregnați muzicii voastre.

Zâmbesc un pic încurcați, se uită unul la altul, de parcă n-ar mai fi auzit asta niciodată. Și-mi răspund, plini de modestie:

Antipop: Cred că vine de la faptul că ne plac multe lucruri. Ne plac filmele, ne plac multe genuri de muzică, așa că avem nevoie de toate aceste influențe diferite. Nu știu ce face muzica noastră așa cum ai descris-o, dar probabil e faptul că ascultăm jazz, multe coloane sonore pentru filme și faptul că am avut oportunitatea de a lucra cu multe cântărețe talentate.
Betty Black: Angela McCluskey are o voce foarte specială. E o cântăreață cu un stil unic.
Antipop: Pentru că la un moment dat am făcut mici show-uri de jazz clasic, acest lucru ne-a influențat stilul. Dar noul album va fi diferit.

2. Cum alegeți vocile pentru piese? Pentru că aceste voci sunt esențiale pentru modul în care mesajul piesei este transmis.

Antipop: E vorba de noroc și întâmplare. Trebuie să găsim și pe cineva căruia îi plac piesele noastre și care să ne placă amândurora. Când eram în New York, mă uitam la televizor și am văzut-o pe Sylvia (Sylvia Gordon aka Betty Black) cântând cu o trupă locală și mi-am zis că o voi contacta pe MySpace pe atunci. 🙂 Și așa am început să lucrăm la un demo. Ideea trupei nu a fost să avem doar o cântăreață. Conceptul a fost de a avea un colectiv de artiști, cu diferite colaborări. Angela va fi pe una sau două piese de pe album, dar când am trecut de 12 colaborări, e greu să te entuziasmezi pentru cineva nou. Dar suntem în continuare buni prieteni.

3. Care credeți că e principalul motiv pentru care muzica electronică face parte din popular culture acum? Credeți că folosirea tot mai frecventă a tehnologiei a contribuit la o mai bună înțelegere a muzicii electronice?

2Square: Astăzi deja muzica numită comercială este muzică electronică. Toată lumea vrea să facă piese cu influențe electronice. E fiindcă lumea începe să lucreze de acasă și este mult mai ușor să faci acest gen de muzică atunci când lucrezi singur în studio decât să ai o trupă întreagă.

Antipop: Muzica de tip comercial în anii ’60 implica orchestrații complexe și colaborarea a mulți muzicieni, lucru care costa foarte mult. Pe atunci, dacă voiai să faci muzică cu succes la public, trebuia să faci muzică dance, pentru că o puteai face în studioul tău. Muzica electronică de calitate necesită timp pentru a ieși în evidență. Oamenii au nevoie de timp pentru a înțelege care sunt trupele valoroase. Am senzația că toată lumea ascultă deep house de calitate, iar acum 5 ani situația era foarte diferită. Acesta e un lucru foarte bun. Ce e interesant în muzica electronică este apariția unor noi îmbunătățiri tehnologice. Când a început să devină sampler-ul cunoscut, în anii ’90, s-a schimbat modul în care se producea muzica. Au apărut noi stiluri. Acum nu mai există revoluții atât de mari, însă apar tot timpul lucruri noi, pași evolutivi mărunți. Așa că acum putem face totul de pe un computer mic. Nu înseamnă că vei face muzică bună, dar este mult mai ușor.

4. Cu ce artiști v-ar plăcea să lucrați?

2Square: Mie mi-ar plăcea să facem un single cu Nile Rodgers.
Antipop: Ar fi interesant să lucrăm cu Lykke Li. Dar ne place Sylvia foarte mult. [zâmbește]

4. Și chiar vă apucați de vinificație?

Antipop: Da! Chiar facem un rose în ediție limitată. Ne-am întrebat publicul și au fost extrem de încântați de idee. Par mai interesați să cumpere vin decât muzică. [râd toți] Vom lansa această ediție limitată la începutul lui septembrie, dar ne gândeam să facem și un vin roșu. Nouă ne place vinul foarte mult. Bunicul meu avea o podgorie, așa că am rămas cu această pasiune.

_______________________________________
Mulțumesc tare mult Burn pentru această oportunitate! E mereu o bucurie pentru mine să vorbesc cu artiști pasionați care mă inspiră și mă ajută să descopăr tot mai multe valențe în muzica lor!

Andrea Bocelli – lucruri nestiute

Mi-au trecut prin mâini în ultima vreme o mulțime de cărți, pe cât de diverse, pe atât de apropiate în unele puncte. Încântată fiind de concertul său de la București, am decis că ar fi interesant să aflu mai multe despre viața unui artist atât de talentat cum este Andrea Bocelli.

În autobiografia sa, ”Muzica tăcerii”, Andrea Bocelli dezvăluie lumii adevăruri neștiute despre evoluția sa ca om și ca artist. O face cu măiestrie, cu grație, cu sinceritate și cu tristețe uneori. Scriitura e de o sensibilitate aparte și de o franchețe care m-a frapat. Nu știam despre acest tenor desăvârșit că a terminat dreptul, nu-i cunoșteam drama, lupta interioară și nici faptul că și-a găsit succesul abia la 30 și ceva de ani.

Am trăit alături de Amos, personajul prin care artistul a ales să-și spună povestea, bucurii și tristeți, încercări și perioade de rebeliune, îndrăgostiri, urmărind mereu firul roșu care-l tot atrăgea către muzică și cariera căruia îi era destinat. Am descoperit un om complex, greu încercat de soartă, dar căruia viața i-a scos mereu în cale oamenii potriviți care să-l ajute să evolueze.

E cu atât mai interesant de citit această biografie, cu cât muzica pe care Bocelli o oferă cu atâta generozitate nu pare să aibă loc în lumea în care trăim. În ciuda acestei preconcepții, concertele sale adună mii de oameni în toate țările lumii, a vândut peste 70 de milioane de discuri, iar vibrațiile vocii sale umplu suflete cu istorii fundamental diferite.

Frumos e să vezi cum Bocelli se dezvăluie în plenitudinea umanității sale, cu rele, cu bune, cu defecte și momente de triumf, fără pic de aroganță. Și apreciez că onorează muzica tradițională italiană prin aportul său, ducând mai departe această limbă frumoasă și expresivă.

Rândurile vieții sale vorbesc despre cum a învățat să iubească tăcerea, atât auditivă, cât și vizuală, cum a găsit sens și structură în amalgamul de emoții în senzații din viața sa. E o carte educativă, despre acceptarea propriei traiectorii și despre urmărirea unei pasiuni care ne poate duce departe, dacă o hrănim constant.

Bocelli e un om simplu, care a evoluat de la acest punct:

(Debutul său de la Sanremo, din 1994, la categoria ”Propuneri noi”)

până aici:

(la un concert splendid din 2008, perfect, în inima Toscanei, în Lajatico, satul său natal.)

Să citiți această carte și să-i ascultați acordurile dintre rânduri. Vă va face un pic mai buni și vă veți dori să-l (re)vedeți în concert cât mai curând!

The Mission Dance Weekend 0.6 [2013]

Am fost în weekend, pentru a cincea oară, la The Mission Dance Weekend. Am făcut un fel de ritual anual din a merge la acest eveniment, din care am ratat doar prima ediție. Artiști de muzică electronică, plaja sub degete, valurile în depărtare și compania perfectă – ce mi-aș mai putea dori mai mult de atât?

Ei bine, un vârf de magie, care anul acesta a lipsit din rețetă. Dar am descoperit și lucruri bune. Să o luăm în ordine cronologică.

Day 1

Anul acesta n-a fost chip să aflăm ordinea artiștilor din line-up de la organizatori, așa că am mers pe plaja de la Hanul Piraților cu multă curiozitate. Spre deosebire de alți ani, când pe lista de artiști invitați exista măcar un DJ din top 20 DJ Mag, anul acesta The Mission a optat pentru o serie de DJ și artiști care abordează și alte genuri în afară de cele considerate mainstream.

Am apreciat acest fapt, însă prima seară atmosfera a fost mai degrabă anostă, fiindcă DJii din line-up nu au reușit deloc să se conecteze la public și să le ofere ceea ce așteptau. Astfel, Pagal, Kool, Bogdan, Nusons, OK Corral, Art Department, Joris Voor și Davide Squillace au ocupat scena pe rând, însă fără a reuși să stârnească entuziasmul publicului care se aduna timid. După o săptămână lungă și un drum aglomerat către mare, mai toată lumea se aștepta la o explozie de energie la show, care însă nu s-a materializat. Joris Voorn și Davide Squillace au avut seturi interesante, însă nu impresionante. Au fost mai degrabă prezențe discrete și nu au reușit să ajungă la public cu mai mult decât o serie de sunete bine mixate.

Day 2

A doua zi lucrurile s-au schimbat, fiindcă toate numele importante de anul acesta au fost cumulate în line-up-ul de sâmbătă seara. Telepopmusik, Booka Shade și Giuseppe Ottaviani au oferit o mulțime de abordări interesante asupra muzicii electronice, date de specificul stilului fiecăruia.

Am fost impresionată până peste măsură de grupurile Telepopmusik și Booka Shade, care au oferit show-uri live de excepție!

Telepopmusik au urcat pe scenă alături de artista Betty Black, a cărei voce a dat o nouă dimensiune pieselor pe care le știam deja, dar și celor noi. Cu un timbru emoționant și pătrunzător, Betty a adus la viață piese precum ”Smile”, ”Try me anyway” sau ”Fever”, ultimele două lansate anul acesta. Antipop și 2Square s-au întrecut ca doi alchimiști ai sunetului în a modela sunete și senzații pe scenă.

Muzica lor emană o atmosferă absolut specială, iar publicul nu a rămas deloc pasiv în fața acestui show. Fie că au recunoscut sau nu piesele, au aplaudat și au dansat, bucurându-se de muzica neașteptat de frumoasă. Telepopmusik și-au încheiat show-ul cu celebra piesă ”Breathe”, mixată către sfârșit cu ”Fade to grey” a lui Visage, o piesă din 1982(!).

Și am o surpriză pentru voi: în curând voi publica un…

A urmat apoi a doua surpriză a serii, Booka Shade, care făcut un adevărat spectacol din muzica lor. Ne-am bucurat de percuție live, beat-uri inovative și un show de lumini care i-a pus bine în valoare pe Arno Kammermeier și pe Walter Merziger. Arno a jucat un rol cheie în ce se întâmpla pe scenă, dar și în public, fiindcă a reușit să implice publicul și să-i recunoască rolul în show. ”In white rooms” și ”Body Language” au fost piesele cheie care au declanșat amintiri plăcute în mintea publicului și au ridicat mâinile în aer. Piesele lansate anul acesta, ”Blackout: White Noise” și ”Haleshop”, au avut și ele parte de feedback pozitiv, iar energia momentului Booka Shade a adus în sfârșit TMDW aproape de așteptările pe care le aveam.

Partea bună e că piesele celor de la Telepopmusik și Booka Shade sună chiar mai bine live decât înregistrate, iar asta mi se pare de apreciat. Dincolo de a fi DJ, acești artiști studiază muzica și complexitatea sa, o rafinează și reușesc să extragă emoții pure din sunete și beat-uri. Pentru mine, acestea au fost momentele cheie de la TMDW 0.6.

Giuseppe Ottaviani și-a început setul cu un BPM ridicat și mult entuziasm, ceea ce a bucurat publicul. Intensitatea a crescut și ea, odată cu piesele trance infuzate cu o doză de progressive pe care n-aș refuza-o niciodată. A fost bine, dar Ottaviani mai are de crescut până să-l ajungă pe Armin sau pe Tiesto. Destul de mult.

Personal, apreciez ce a încercat să facă The Mission anul acesta, fiindcă mi se pare că există o mulțime de DJ și grupuri talentate care merită ascultate și aplaudate la scenă deschisă. Am tot avut parte de artiști super premiați (nu că m-aș sătura vreodată de Armin, Dash Berlin sau ATB) și e bine să ne extindem paleta și cu alte genuri și subgenuri. E drept că ar fi fost ideală o echilibrare mai corectă a line-up-urilor din cele două seri și câțiva invitați care să facă publicul să danseze ceva mai mult nu ar fi stricat. Însă învățăm din fiecare experiență.

Eu abia aștept show-ul New World Punx, cu Ferry Corsten și Markus Schulz mixând back to back pe 7 septembrie la Arenele Romane! Sper că ne vedem acolo! 😀

Thank you, Burn for fueling my passion for electronic music! Nu uitați că găsiți pe The Oven povestea lui Mano, DJ-ul român care este în competiția pentru a câștiga un rezidențiat în Ibiza, în programul Burn Residency. Să-l susținem ca, într-o bună zi, să ne putem mândri cu prezența sa pe cele mai mari scene ale muzicii electronice!

Sting live in Bucuresti – muzica ce leaga generatii

Am așteptat acest concert cu sufletul la gură, fiindcă știam că o legendă ca Sting nu are cum să ofere un show mai puțin de nivelul excepțional. Și nu m-am înșelat nicio clipă.

Am ajuns la Romexpo pe ritmurile pieselor cântate de James Walsh, care ne-a impresionat prin forța vocii sale și prin căldura pe care o emana prin fiecare vers. A fost un start foarte bun, dat de acest artist care umplea doar cu vocea și chitara sa întreaga scenă.

Au urmat apoi Mike and The Mechanics, pe care i-am căutat pe Youtube imediat ce am ajuns acasă, fiindcă mi-au plăcut la nebunie piesele lor, mai ales “All I need is a miracle“. Cât timp ei au animat atmosfera, publicul a crescut ca număr și m-am bucurat să observ oameni de toate vârstele care se bucurau sincer de muzică. Întotdeauna am crezut că reușita unui concert live ține mult și de public, iar aseară publicul românesc a dovedit că a meritat acest show și că a știut să îl aprecieze.

Sting și-a făcut intrarea pe ”If I ever lose my faith in you”, pe care o puteți asculta mai jos. Bucuria de a-l vedea pe scenă pe artistul de 62(!) de ani a fost exprimată prin aplauze tumultuoase și zambete pe fețele tuturor. A urmat un șir lung de piese alese, care ne-au făcut să aplaudăm, să zâmbim, să dansăm sau să strigăm de bucurie. Am avut parte de o sonorizare perfectă, care ne-a dat ocazia să savurăm din plin piese precum aceasta:

”Englishman in New York” a aprins spiritele și ne-a pregătit pentru ce urma. Voci impecabile, instrumentiști dintre cei mai talentați, sunete și senzații împletite într-o experiență muzicală desăvârșită.

”Desert rose” și ”Shape of my heart” au fost primite cu emoție și urale, iar lucrul uimitor este că sex appeal-ul lui Sting e încă acolo, în ciuda vârstei sale, pe care nu o arată aproape deloc. Forța și sensibilitatea vocii sale m-au copleșit pe piesa ”Fragile”, pe care a cântat-o la revenirea pe scenă, în urma aplauzelor furtunoase. Mi-am înghițit lacrimile de emoție și m-am bucurat din plin de fiecare vers și fiecare acord.

Iar apoi, ca un final magic, aproape purificator, a venit ploaia.

Sunt fericită că am reușit să ajung la acest concert, că am avut onoarea să văd talentul unui om în deplinătatea desfășurării sale și că am împărtășit acest sentiment cu un public care iubește muzica adevărată.

Abia aștept noul său album, ”The Last Ship”, programat să fie lansat pe 24 septembrie. Acest album este inspirat de piesa de teatru cu același nume care va debuta pe Broadway în 2014. Sting e cu adevărat un artist împlinit. Dacă aveți răbdare să citiți pagina sa de Wikipedia, veți descoperi de ce, dacă nu erați convinși încă.

Vă invit să-i ascultați muzica atenți, pentru a descifra povestea din fiecare piesă, fiindcă fiecare este o mică operă de artă, cu un fir epic complex, trăiri, personaje și lecții de viață.

Mulțumim, Sting! You reminded us, again, how fragile we are.

Festivalul pe care regret ca l-am ratat

Dacă e ceva ce mi-aș dori foarte mult este să am timp să ajung la toate concertele și festivalurile la care visez. Experiența de a participa la un concert trece dincolo de simpla plăcere a muzicii mixate sau cântate de artistul sau artiștii preferați.

De fiecare dată când aleg să merg la un festival sau la un concert, încerc să învăț cât mai multe despre tacticile specifice profesiei mele:
– comunicarea înaintea evenimentului
– interacțiunea cu publicul
– gestionarea situațiilor de risc și criză
– mobilizarea comunității iubitoare de un anumit gen de muzică
– implicarea sponsorilor
– activările pe care le pun la cale brandurile la eveniment
– lucruri de țin de logistică și amenajarea spațiului
– proiectarea unui spațiu prietenos pentru masele de fani
– recompensarea celor mai pasionați dintre acești fani
– modul în care brandurile înțeleg și explorează relația potențială între compania lor și fanii pasionați ce pot deveni ambasadori de brand
– crowd control
– brandingul artiștilor etc.

Mă uit cu atenția la fiecare dintre aceste detalii, pentru că toate trebuie să funcționeze împreună ca un organism viu pentru a crea o experiență de neuitat. Am avut privilegiul de a trăi câteva astfel de experiențe și pot spune că, la final, m-aș fi dus să le mulțumesc organizatorilor și artiștilor pentru a fi trăit una dintre cele mai frumoase nopți din viața mea.

Anul acesta a apărut un nou festival în peisajul evenimentelor autohtone, despre care am citit și auzit doar lucruri bune. E vorba de Electric Castle, care a avut loc la sfârșitul lunii iunie, lângă Cluj Napoca. Un line-up impresionant, un spațiu ca de poveste și o organizare excelentă au făcut din Electric Castle Festival ”the place to be”.

Din păcate, anul acesta nu am reușit să ajung, dar cu siguranță voi compensa anul viitor. Și știu că nu sunt singura care gândește astfel. Mai ales când motivația este dată de cel mai reușit clip posteveniment pe care l-am văzut realizat vreodată la noi (de văzut in HD):

Ne vedem la anul la Cluj?

Pentru visurile implinite

Mă hrănesc uneori din reușitele altora. Mă încântă energia lor și acel sentiment plin de entuziasm pe care ți-l dă gândul că ești aproape de visul tău. Cred în visele altora și le apreciez munca atunci când se străduiesc să le împlinească.

De aceea mi se pare că programul burn studios Residency face lucruri extraordinare pentru tinerii DJ care au talentul necesar pentru a ajunge să umple stadioane.

Pentru cei care nu știu, Burn este un brand profund implicat în exprimarea artistică specifică generației noastre: muzică electronică, sporturi urbane, street art, snowboarding etc. Și pentru că nu voi uita niciodată experiența de la Ibiza, mi se pare fantastic ca un DJ să aibă șansa să învețe de la cei mai buni și să-și cizeleze talentul în cel mai important punct al muzicii eletronice din lume.

Ibiza este mai mult decât un loc de distracție. Pentru DJ este o sursă de inspirație (Tiesto și ATB sunt printre numeroșii DJ care au dedicat albume acestei insule), un loc în care energiile lor creatoare se întâlnesc și dau naștere unor colaborări extraordinare. Este locul în care își demonstrează abilitățile și spațiul în care pot testa noi abordări, fiindcă știu că au un public cu o minte suficient de deschisă încât să accepte experimente muzicale. Așa că e un privilegiu pentru un DJ novice să facă acest pas și să se familiarizeze cu modul de creație și promovare a unor DJ de top din lume.

In programul burn studios Residency s-au înscris DJ aspiranți din toată lumea, care au creat mixuri menite să câștige premiul cel mare: o rezidență de sezon într-unul din cele mai cunoscute cluburi din Ibiza și din lume.

Mano Andrei este câștigătorul ediției din 2013 a etapei din România. I-am ascultat mixurile de pe Soundcloud și trebuie să recunosc că are potențial, chiar dacă nu este zona muzicală cea mai familiară pentru mine. Mă bucur însă enorm pentru el, fiindcă va avea oportunitatea să fie instruit de mentori precum Avicii, Fatboy Slim, Joe Goddard (Hot Chip), Solomun, Maceo Plex și Steve Lawler.

La doar 23 de ani, Mano Andrei confirmă deja că pasiunea sa pentru EDM nu este una trecătoare. El pune muzică de peste 8 ani și e tot mai aproape de realizarea visului său: acela de a mixa în Berlin și Ibiza.

Eu voi asculta unul dintre mentorii săi diseară, fiindcă merg la show-ul lui Solomun de la Arenele Romane. E a doua întâlnire pentru mine cu show-uri orientate către deep house, funk sau soul după un set al celor de la Simian Mobile Disco și Apparat din 2010 și abia aștept să savurez experiența!

Felicitări Mano și așteptăm să te vedem pe cele mai mari scene ale muzicii electronice!
Kudos Burn pentru platformă și pentru inițiativa de a susține tinerii DJ din România!

Photo credits: Liviu Fanica, Vice.