Noua gama Gerovital H3 – plina de surprize

Dintre toate sezoanele, iarna mi se pare cea mai mare provocare pentru o femeie din perspectiva păstrării frumuseții. Menționez aici doar câteva ”bucurii”, precum vântul aspru care ne usucă pielea, frigul care ne obligă să punem multe haine pe noi, părul ciufulit cu fiecare viscol sau schimbările de temperatură dintre înăuntru și afară.

Printre toate acestea (și multe altele), ne dorim străduim să rămânem grațioase chiar și atunci când avem nașul roșu și ochii înlăcrimați de la ger. Și fiindcă niciodată nu-i prea devreme să ne gândim la efectele mediului asupra pielii, de săptămâna trecută avem un o nouă armă secretă: noua gamă Gerovital H3 de la Farmec!

Într-o atmosferă festivă, miercurea trecută am avut bucuria să-i văd vorbind despre noua gamă pe domnul director General Farmec, Mircea Turdean, alături de câteva dintre doamnele care prepară rețeta frumuseții în laboratoare Farmec. Au vorbit cu pasiune și emoții despre munca lor de cercetare, care transformă concepte și elemente chimice în produse care funcționează cu adevărat. Fiindcă Gerovital a fost prima cremă antiîmbătrânire din lume (!), anul acesta compania românească a lucrat la reinventarea conceptului de bază al produselor create de Dr. Ana Aslan.

gama Gerovital H3 Clasic

Nu sunt suficient de bine echipată cu toate cunoștințele necesare pentru a vă vorbi despre cele trei ingrediente care stau la baza inovației din noua gamă de produse (acidul hialuronic, vitamina E și Juvinity), însă sigur veți găsi toate detaliile de care aveți nevoie în descrierea fiecărui produs.

Eu am încercat deja emulsia hidratantă demachiantă 2 în 1 și deodorantul cu efect antiperspirant Splendide și pe cuvânt că sunt minunate! Restul produselor le păstrez pentru când voi depăși vârsta de 30 ani. Partea bună e că setul de deodorante e disponibil și în doze de 40 ml, ideale pentru orice poșetă și mai ales pentru călătorii (în care eu am abilitatea de a căra un număr impresionant de cosmetice).

Vă invit să descoperiți întreaga colecție de produse din gama Gerovital H3 Dr. Ana Aslan, creată de doctorii în frumusețe!

Black Friday la feminin

Încă nu s-a terminat toată nebunia cu Black Friday, așa că mâine se vor goli iar cardurile pentru cei care n-au apucat să-și cumpere ce aveau pe listă săptămâna trecută. Accentul care mereu pe produse de IT&C, iar alte zone de retail și e-commerce încep să-și facă simțită prezența: turismul, fashion, beauty, ba chiar și fast food.

shutterstock_158334647 - Copy
Black Friday via Shutterstock

Și fiindcă mi se pare că Black Friday e scuza perfectă a bărbaților pentru a cumpăra toate gadget-urile la care visează, cred că ni se cuvine și nouă să avem o listă cu magazinele online care au reduceri la ceea ce ne interesează. Am încercat mai jos să fac o listă cu cele mai cunoscute magazine de la noi, unele de la care am cumpărat și eu și altele de care doar am auzit. Anul acesta n-am încercat cu link-uri de affiliate marketing, însă poate anul viitor reușesc să fac un experiment.

  • pe blogul lui Valentin Bosioc veți găsi reduceri la produse de fitness & wellness
  • pe Elefant.ro are loc încă Black Week, unde veți găsi reduceri la cărți și anumite produse din zona fashion
  • eMag are reduceri și pentru zona de îngrijire personală dedicată femeilor
  • pe SuperPantofi.ro veți găsi reduceri de până la 80% și vă puteți abona la newsletter ca să le primiți cu două ore înainte
  • MiniPrix a vrut să fie diferit, așa că mâine va fi Pink Friday 🙂
  • Mischa Accesorii pregătește reduceri la accesoriile lor superbe (pe care le port cu mândrie)
  • La Redoute are Black Outlet 
  • Fashion Up se laudă de asemenea cu Black Week 
  • Leonardo ne spune cu muzică pe autoplay că mâine vor fi reduceri și aveți minus 30% din prețuri până pe 1 decembrie
  • MyCloset are deja o serie de produse reduse tot cu 30%
  • La Femme aplică aceeași reducere la toate produsele mâine (30%)
  • Zega așteaptă să ne trezim și va dezvălui reducerile la 9 am, mâine
  • Oxy Shoes nu s-a putut decide, așa că are și Black Friday și Black Week
  • Tina R are The Great Black Friday
  • ZorileStore promite Eclipsa totală de prețuri
  • DePurtat.ro s-au pregătit și ei bine, din ceea ce am văzut
  • Iar la Dasha vă așteaptă mâine surprize
  • Nu rata nici șansa de a-ți adăuga în garderobă niște chestii super fun de la PorcPorc
  • Mai adăugăm și Kurtmann la listă.
  • Mult iubitul Book Depository oferă câte o reducere nouă la fiecare 30 de minute. 50 de cărți în 25 de ore.
  • Vă puteți răsfăța și cu reduceri de până la 30% la sortimente delicioase de ceai de la D’Oro Tea.
  • Iar pe 1 decembrie Farmec îți oferă 25% reducere la orice comandă!

Aș fi vrut să văd o listă ceva mai consistentă în această zonă, mai ales că știm că femeile se lasă uneori mai ușor seduse de reducerile la produsele lor preferate.

Vreau să aflu de la voi, doamne și domnișoare:
– preferați să cumpărați din magazine, în perioada reducerilor?
– sunt produse pe care evitați să le cumpărați online? Dacă da, atunci de ce?
– ce alte site-uri mai au în oferta de Black Friday produse destinate universului feminin?

DOINA – o vedetă în poşetă (P)

Toate fetițele își doresc să se facă prințese la un moment dat, iar eu nu am făcut excepție. Pe vremea când eram doar o mogâldeață, probam cu interes pantofii cu toc ai mamei, cotrobăiam fascinată prin șiragurile de mărgele și mă visam în poveștile pe care le citeam. Nici mama mea nu s-a dat înapoi de a la mă face să mă simt specială, fiindcă profita de orice ocazie în care se strângeau prietenii de familie acasă ca să mă pună în mijlocul lor să spun măcar o poezie sau, mai târziu, să cânt.

Am crescut cu admirație față de ființa care mi-a dat viață, fiindcă mereu a reușit să-și păstreze frumusețea, eleganța și gingășia, deși muncește cât 3 persoane. Oricât de multe ar fi avut de făcut, mereu era aranjată și machiată, iar hainele ei impecabile nu trădau efortul pe care îl depunea (și îl depune încă) în fiecare zi.

De la mama mea am învățat că feminitatea e un atu ce trebuie cultivat prin grija de sine, indiferent de ritmul nebunesc al zilelor. În fiecare dimineață o priveam cum se machiază și în fiecare seară îmi spuneam că voi avea la fel de multă grijă de mine și de tenul meu, cum face ea.

Și acum îmi aduc cu drag aminte de parfumul acela cunoscut pe care îl știm cu toții, al demachiantului Doina cu lăptișor de matcă. El a fost ajutorul de nădejde al multor generații de românce frumoase, care au știut să se adapteze schimbărilor, să muncească mult, să clădească familii și să încredințeze mai departe secretele unei frumuseți care vine din adâncul sufletului.

Farmec știe acest lucru mai bine decât oricine, iar astăzi face încă un pas pentru a fi mai aproape de noi, cele care avem responsabilitatea de a da mai departe sfaturi bune despre cum să ne îngrijim nu doar trupul, ci și sufletul. Surpriza este minunată, iar piesa asta sper să intre în playlist-ul vostru, fiindcă mi se pare cea mai bună piesă realizată de un brand românesc, în colaborarea cu un artist:

Luna aceasta vedetă e gama Doina, care menține aceleași produse în care avem încredere de atâția ani (la aceleași prețuri incredibile), dar adaugă o nouă membră în familie: Doina – cremă nutritivă vitaminizantă! Știți voi: e cea pe care o vom purta în poșetă tot timpul, fie că vrem să ne păstrăm mâinile catifelate, fie că frigul ne-a uscat tenul. Și un pont bun: la orice comandă de peste 100 lei de pe Farmec.ro, primești cadou noua cremă Doina!

doina-promotie

Vouă ce amintiri vă trezesc produsele din gama Doina? Și, mai ales, cum vi se pare piesa realizată alături de Krem?

Chiar si cele mai frumoase mere pot fi otravite

Am scris de câteva ori despre frumusețe, din mai multe perspective, însă pentru mine conceptul de frumusețe va fi mereu legat de cel de sănătate. Oricât de mult am lucra la aspectul exterior, dacă nu dublăm atenția și grija pentru starea interioară, orice altceva e de prisos. De aceea aleg să scriu despre un subiect sensibil și deseori ignorat de doamne și domnișoare: pericolul de cancer la sân.

Statisticile arată că anul trecut 6000 de românce au fost diagnosticate cu cancer de sân, potrivit datelor Institutului Național de Statistică și mai mult de 90% dintre paciente au aflat despre boală lor într-o fază avansată, ceea ce scade dramatic șansele de supraviețuire ale acestora. Rata de supraviețuire în situația descoperirii din timp a cancerului de sân, în stadii incipiente, este de 96-98%.

De cele mai multe ori, când vine vorba de sănătate, suntem cei mai buni în a amâna mersul la medic. ”Lasă că-mi trece”, ”bunica mea a trăit 90 de ani fără medicamente”, ”poate doar mi se pare”, ”pur și simplu nu am timp acum” – sunt tot felul de scuze pentru a evita confruntarea cu un potențial pericol. Ne e teamă de ce ni s-ar putea întâmpla, așa că abandonăm ideea de a investiga pentru a ne consuma energia cu problemele de rezolvat ale zilei. Însă totul este golit de sens când ne confruntăm cu o problemă reală, și uneori gravă, de sănătate.

Am auzit de foarte multe cazuri de cancer la sân printre cunoscuții familiei mele în ultimii 2 ani, toate sfârșind tragic. Aleg să nu fiu unul dintre aceste cazuri și să-mi minimizez cât pot riscul de a dezvolta o formă de boală greu vindecabilă. Mai aleg și să am grijă de mama mea și de alte persoane dragi, pe care le îndemn mereu să meargă la medic, să se controleze periodic și să nu amâne niciuna dintre aceste vizite ce ne pot salva viața. Și am norocul să am alături prietene la fel de conștiincioase, care încă de pe acum investesc în sănătatea lor pe termen lung.

Din toate aceste motive susțin proiectul MedLife de depistare precoce a cancerului mamar și tratare a acestuia în stadii incipiente prin noul centru de diagnostic, tratament și reconstrucție a sânilor după mastectomie (Centrul de Chirurgie Oncoplastică MedLife).

Centrul cuprinde o gamă complexă de proceduri și intervenții chirurgicale precum: screening ecografic, excizii sectoriale simple, ghidate ecografic sau cu reper metalic, puncție biopsie mamară, biopsia ganglionului santinelă, mastectomii simple sau modificate, intervenții pentru reconstrucția imediată sau tardivă a sânilor după mastectomie, dar și reconstrucția mamară în același timp cu mastectomia.

Până la sfârșitul anului poți merge la centru pentru o serie completă de analize de screening mamar, care au prețuri speciale, de doar 250 lei pentru pacientele fără abonament și gratuit pentru cele cu abonament. Dar nu te duce singură: ia-o cu tine pe mama ta, pe sora ta sau pe cea mai bună prietenă. Și promiteți-vă că veți fi conștiincioase în a avea grijă de voi.

preventie cancer la san

#checkinforbeauty la noul magazin Farmec! (p)

Tare mă bucur să dau vești bune, iar săptămâna asta mi-aș dori să mă pot teleporta nițel până la Cluj, fiindcă acela e orașul norocos care va avea noul magazin Farmec!

magazin farmec cluj (4)

De multe ori am fost întrebată unde se găsesc și offline produsele Farmec și tare m-aș bucura să avem o astfel de minunăție de magazin și în București. Să vă povestesc de ce:

  • magazinul Farmec a fost renovat complet și arată absolut impecabil, ca și cum te-ai afla într-un labor high tech decorat cu mult bun gust
  • în afară de magazinul propriu-zis, va exista și o zonă de muzeu, unde curioșii (ca mine) vor putea admira tot felul de obiecte care au contribuit la consolidarea acestui brand atât de drag mie: unelte și aparatură din fabrică de acum multă vreme, ba chiar și afișe mai vechi de promovare
  • ba mai mult, tot în cadrul magazinului va exista și un Atelier de creație, o mică sală de evenimente în care tind să cred că se vor întâmpla lucruri tare frumoase.

magazin farmec cluj (1)

Inaugurarea oficială va avea loc pe 10 octombrie, peste doar 2 zile! Și fiindcă bucuria lansării ține 3 zile, ca-n povești, zilele de 11- 13 octombrie vor fi Weekend-ul Aniversar Farmec, care nu poate fi fără surprize.

  • Varianta a: Dacă ești tânăr cu trupul, atunci nu uita să-ți dai un check-in când ajungi în magazin și să folosești hashtag-ul #checkinforbeauty. Te așteaptă imediat un cadou! Facebook place-ul e de găsit aici.
  • Varianta b: Dacă ești tânăr cu sufletul, atunci la orice produs cumpărat vei primi un cadou automat când ajungi la casa de marcat.

magazin farmec cluj

Adresa la care trebuie să ajungeți este strada București nr. 55, Cluj-Napoca. 🙂

Acum că v-am spus ce urmează, nu se poate să ratați un moment așa de frumos! Eu cred că aș sta cu ochii lipiți de geam, cum făceam când eram mică și mă uitam după dulciuri. Acum însă m-aș uita după produsele mele preferate, care mă ajută mai ales la trecerea aceasta dintre vara mult iubită și iarna friguroasă.

magazin farmec cluj (2)

Când ajung la Cluj, acesta va fi primul loc de văzut de pe listă! Și fiți generoși, dați un check-in și pentru mine. 😀

Nu uitați că româncele cu Farmec se adună la povești pe site-ul minunat ce stă drept dovadă a nevoii de frumusețe autentică, deloc trecătoare. Se lasă cu surprize și întâlniri fermecătoare!

Traieste cu mai putin

Rareori realizăm cât de multă risipă se ascunde în viața fiecăruia dintre noi. Deși sunt adeptă a unei doze de minimalism în lucrurile pe care le dețin, când m-am mutat dintr-un loc într-altul am descoperit că am mult prea multe lucruri. Nu le folosesc pe toate, așa că am început să îndes un sac (sau poate doi) cu haine, pantofi și alte obiecte care ar folosi mai mult altora decât mie. Și e stupid cât de multă risipă se află în hainele pe care le cumpărăm doar pentru că sunt drăguțe, în pantofii pe care îi purtăm de 3 ori și apoi îi uităm într-o cutie sau în setul de pahare pe care nu le folosim fiindcă avem multe altele.

Până și Vivienne Westwood a ajuns să sfătuiască femeile să nu mai cumpere atât de multe haine. Și dacă o să citiți ce a spus, veți vedea că are dreptate.

Există o expresie americană anonimă care spune că: ”sunt prea sărac să-mi permit lucruri ieftine” și are mare dreptate. A cumpăra lucruri multe și aparent avantajoase ca preț de multe ori e mai păgubos decât investiția în obiecte de calitate. Logica expresiei e simplă, iar eu o găsesc tare utilă. Mi-aduc aminte de ea oricând trag cu ochiul la vreun site cu rochițe drăguțe sau pantofi cu toc de 11 cm. Și așa am ajuns să fiu mult mai cumpătată când fac cumpărături.

Risipa se strecoară în aproape tot ceea ce facem: în timpul pierdut privind filme proaste sau seriale de slabă calitate, în banii aruncați pe mâncare nesănătoasă, în energia irosită pe proiecte care știm că nu vor funcționa sau în relații care nu duc nicăieri.

Risipa aceasta are și ea un sfârșit și eu găsesc că acesta poate fi în conștientizare. O bruscă, dar eficientă trezire la realitate ne-ar ajuta să fim mai cumpătați, să apreciem mai mult lucrurile pe care le avem (clișeic, însă mereu o temă demnă de reflecție) și să folosim mai înțelept resursele pe care le avem.

Există mai mult de 1.4 miliarde de oameni care trăiesc sub limita sărăciei în lume și acest articol nu e un apel la donație, ci doar la o face investiții mai bune în sine prin toate mijloacele care ne stau la dispoziție.