Aventura de peste ocean: ep. 2, California – the Golden State

Nici nu știu de unde să încep să povestesc despre Statele Unite. E o țară atât de mare, de diversă și de fascinantă, încât mi se pare că orice tentativă a mea de a descrie ce am văzut va părea stângace. Dar cum spun ei, here goes. 🙂

După cum vă puteți imagina, am fost tare bucuroasă să conversez în engleză, limbă care-mi place uneori chiar mai mult decât limba română și mi s-a reaprins pasiunea de a învăța și alte limbi străine și de a le mai exersa pe cele știute deja. Întotdeauna am crezut că a ști mai multe limbi străine îți îmbogățește perspectiva, fiindcă fiecare limbă modelează realitatea într-un fel diferit. Așa se întâmplă și cu engleza.

După aproape 27 de ore de călătorie, 3 zboruri și peste 10000 km mai departe, am ajuns în California, unul dintre cele mai cunoscute state din SUA, din atâtea motive pe câte orașe faimoase are. Și fiindcă am reușit să călătoresc binișor prin acest stat, aș vrea să vă împărtășesc câteva gânduri despre el.

Oamenii

Oricât aș vrea să nu fie așa, sunt mari diferențe între felul de a fi al europenilor și cel al americanilor. Nu generalizez, fiindcă sunt oameni buni și răi și pe de o parte și pe de alta a oceanului, dar pur și simplu se poate observa cu ochiul liber un atfel de comportament. De la oamenii încruntați din București am zburat spre Amsterdam, un aeroport rece și deloc primitor, iar de acolo, după încă un filtru de securitate (special pentru zborurile pentru SUA), am plecat către Minnesota, iar apoi către Sacramento.

Când ajungi după 9 ore de zbor într-un aeroport și te gândești că mai ai de trecut printr-un security check și apoi te mai așteaptă încă un zbor, nu ești în cele mai bune ape. Însă când ești primit cu un zâmbet și cu amabilitate, când toată lumea vrea să te ajute să ajungi unde trebuie la timp, fruntea ți se descrețește automat. Am fost plăcut surprinsă de cât de simplu și firesc a fost totul. Ulterior, observând de ce starea aceasta de relaxare persistă mi-am dat seama și care e motivul: toată lumea își face treaba, indiferent de cât de importantă sau măruntă este. Și americanii au griji ca și noi, poate mai puține, din motive pe care le voi explica în continuare, însă își fac treaba cu zâmbetul pe buze și separă problemele inerente de zona profesională.

Oamenii de pe stradă pe care i-am mai întrebat unde să găsim una sau alta când ne-am plimbat au fost extrem de prietenoși și disponibili, iar o bunicuță simpatică pe care am avut-o alături în ultimul zbor se mira foarte tare că vin tocmai din Europa și era tare curioasă să afle mai multe despre țara noastră. Ba chiar am găsit la Warner Bros Studios, la muzeul cu cele mai cunoscute costumații din filme, la etajul dedicat Harry Potter, o englezoaică a cărei fiică lucra la orfelinatele din România. Oricât de diverși ar fi oamenii și oricare ar fi originile lor, te vor trata cu respect și interes, iar asta e ce mi-aș dori să văd și în România.

Nivelul de viață în SUA e ridicat. Spun asta fiindcă salariile sunt de 3 ori mai mari decât ale noastre și prețurile cam la jumătate pentru majoritatea lucrurilor. Nu există TVA pentru mâncarea cumpărată din supermarket, iar pentru restul produselor care au TVA (care diferă în funcție de stat), acesta variază undeva în jurul valorii de 8,5%. Benzina e mai puțin de 1$ pe litru, iar bunicuțele și bunicii conduc mașini, în timp ce majoritatea bunicilor noștri au ”condus” doar o căruță și o bicicletă în timpul vieții lor.

Dar toate astea nu pică pară mălăiață în gura lui Nătăfleață. Toată lumea muncește. Muncește mult, organizat și răsplata e pe măsură. Dovada? Orașe curate, sisteme informatice care centralizează majoritatea informațiilor, fiindcă în SUA cred că peste 90% dintre plăți se fac cu cardul, iar aproape toate tranzacțiile administrative (taxe, impozite, amenzi etc.) se fac online. Desigur, de aici decurge și o industrie enormă de servicii și explică și motivul pentru care social media, blogging și tot ce ține de sfera comunicării online este atât de dezvoltat.

Mentalitatea

Persistă un sentiment de libertate în aer, dar o libertate tratată cu multă responsabilitate. Am auzit o mulțime de reclame la radio care îndemnau cetățenii să se implice în administrația orașului lor, prin care erau încurajați să ceară rezultate de la cei pe care i-au ales drept lideri și să-și exprime opinia, un lucru pe care îl consider dovadă a faptului că americanii iar foarte în serios dreptul la libertatea de opinie. Acest gust al libertății e pe cât de promovat, pe atât de adevărat. Primele 5 amendamente din Constituția americană susțin dreptul la libertate de religie, libertate de exprimare, libertatea presei, libertatea de adunare a oamenilor și libertatea de a face petiții.

First Amendment
Congress shall make no law respecting an establishment of religion, or prohibiting the free exercise thereof; or abridging the freedom of speech, or of the press; or the right of the people peaceably to assemble, and to petition the Government for a redress of grievances.

Dreptul de a deține arme e chiar al doilea amendament și e un drept la care americanii țin foarte mult. Când aud că în Europa deținerea de arme e un lucru relativ complicat și că foarte puțini oameni intră în această categorie, li se pare aproape absurd.

Second Amendment
A well regulated militia being necessary to the security of a free state, the right of the people to keep and bear arms shall not be infringed.

Se observă cu ochiul liber că SUA este o societate meritocrată, prin felul în care se promovează afacerile, prin modul în care oamenii sunt tratați și din poveștile auzite. Pe scurt: ești răsplătit dacă muncești și obții rezultate concrete. Și această mentalitate e adoptată de toți rezidenții Statelor Unite, indiferent de originea lor. Poveștile imigranților pe care le-am auzit acolo au toate aceeași traiectorie: de la sacrificii și muncă enormă la satisfacții considerabile, iar aici nu mă refer doar la cele de ordin financiar. Educația pe care o poți primi acolo (voi povesti despre Stanford într-un articol viitor) și valorile pe care le au oamenii sunt demne de tot respectul.

Contrar stereotipului despre americani, care afirmă că ar fi superficiali și needucați, aș putea spune că am observat tocmai contrariul. Casele lor sunt frumoase și decente, dat fiind că nici măcar în Hollywood Hills nu am văzut case exorbitant de mari sau kitschoase. Ei nu pun preț pe modă și haine așa cum se face în Europa. Sigur, e drăgut să te îmbraci bine, dar ei nu cred în zicala ”haina îl face pe om”. Deși am văzut și zone cu mai multe mașini scumpe (mai ales în Los Angeles și, evident, Hollywood), majoritatea americanilor conduc mașini normale, simple, ușor de întreținut. Ei iau în considerare mai mult utilitatea unui lucru decât aspectul lui estetic.

Arhitectura urbană este impecabilă, având ceea ce se numește ”the grid”, și anume o structură de străzi perpendiculare, în care străzile cu nume de litere se intersectează cu cele numerotate. Sistemul de autostrăzi, poduri și pasaje e de-a dreptul impresionant, mai ales în comparație cu țara noastră. Odată ce înveți cum funcționează străzile și care sunt punctele cardinale, te poți descurca fără GPS în doar câteva săptămâni. Se conduce relaxat și neagresiv (în afară de orașele mari, precum San Francisco și LA, unde traficul aduce cu cel din București), în ciuda faptului că 90% dintre șoferi nu semnalizează la schimbarea benzilor. Unele reguli de circulație diferă puțin față de ale noastre, precum faptul că poți face dreapta la un semafor chiar dacă e roșu și faptul că nu există prioritate de dreapta, ci prioritatea primului ajuns în intersecție, dar nu sunt diferențe insurmontabile. Completare: există și prioritate de dreapta, însă majoritatea intersecțiilor de străzi (nu highway sau freeway) au semne de stop (nu de cedează trecerea) și primul ajuns în intersecție este primul care pleacă de la stop, în baza respectului pe care și-l poartă.

Parcările abundă, chiar și în orașele mari (fiindcă au foarte multe parcări supraetajate, precum San Francisco, și sunt foarte bine organizate. Nimeni nu parchează pe locurile destinate celor cu dizabilități, sunt locuri speciale pentru mașini din clasa compact și altele pentru trucks (care pot atinge dimensiuni impresionante), ba chiar și locuri amenajate special pentru cei care au comandat mâncare de la restaurant și vin să o ridice (timp limitat de 15 minute). Pe scurt, nimic nu e haotic, poliția își face treaba și curățenia se menține constant. Șoselele sunt curate, mașinile sunt curate, pantofii sunt curați, iarba din parcuri, pădurile, plajele etc. Unul dintre motive e faptul că oamenii sunt responsabili, iar altul e că amenda pentru aruncat gunoaie pe stradă sau în alte locuri e de 1000$ (și poliția chiar își face treaba).

SUA au reușit să construiască o societate interesantă, care conciliază diferențele fără a le anula, care susține diversitatea și care oferă recompense celor are știu să muncească și celor care știu ce vor de la viață. Să nu credeți că idealizez, fiindcă nu e așa, dat fiind că nici o societate nu e perfectă, dar e una care funcționează, deși are 50 de state și alte teritorii, deși populația sa e compusă din atâtea minorități și naționalități încât abia le mai țin șirul.

Mâncarea

Dacă americanii știu să facă ceva sunt cartofii prăjiți. Au dus această garnitură la alt nivel, prin combinațiile și condimentele pe care le-au adăugat. În SUA poți mânca și sănătos, dar și junk food, în funcție de ce îți poftește inima. Eu am încercat de toate: hamburgeri originali, cartofi prăjiți, cel mai bun frozen yogurt (de la Pinkberry), salate, mâncare mexicană, sushi, ribs, chocolate chip cookies, grilled cheese, nachos, Subway sandwiches, oatmeal etc. Dacă mănânci echilibrat și faci sport (fiindcă ai unde și nu ai scuze – vreme bună tot anul și locuri superbe de făcut jogging), nu ai de ce să te îngrași. Depinde de alegerile pe care le faci, ca în toate celelalte lucruri. Dovadă a faptului că m-am întors mai slabă decât am plecat. 😀

Peisajele

California are de toate: munți, dealuri, câmpii, plaje senzaționale, cascade, deșert. E mereu surprinzătoare și rareori plictisitoare, chiar dacă ai de condus ore în șir pe o singură autostradă către LA. E un stat care oferă relaxare și provocări nenumărate, de la tehnologie și până la lifestyle.

După aceast articol kilometric voi reveni cu altele mai punctuale despre locurile minunate pe care le-am văzut și despre cât de entertaining e California.

PS: California nu se numește The Golden State doar pentru că aici s-a descoperit pentru prima dată aur în America (motiv pentru care California a devenit imediat stat, fără a fi teritoriu anexat altui stat vreodată – unul dintre puținele state care au luat ființă astfel în SUA), ci și pentru că dealurile și câmpiile sale sunt acoperite de iarbă aurie mai tot timpul anului.

Aventura de peste ocean – ep. 1

Acum că am pașaportul cu viza pe el în mâini încep să realizez că se va întâmpla cu adevărat: chiar o să plec la 10221.11 km depărtare de casă, tocmai pe partea cealaltă a lumii. În California. 🙂

Până să ajung să mă bucur de plecare, am avut de trecut de un prag important pentru mine, mai ales pe plan psihologic: să iau viza pentru SUA. Vorbesc de acest lucru drept o provocare, fiindcă emoțiile erau mari (mai ales în contextul nerăbdării mele de a pleca) și pentru că voiam să văd câtă stăpânire de sine pot avea. La interviul pentru viză era nevoie să fiu calmă și degajată, așa că mi-am transformat emoțiile într-o stare senină. Rezultatul a fost cel dorit.

Cu biletul de avion deja cumpărat, fac planuri de călătorie. Ce voi pune în bagaje? Ce locuri să vedem? Cum să fac să dorm mai puțin și ca să vedem mai multe? Știu că nu îmi va ajunge timpul să văd tot ce mi-aș dori și parcă-mi vine să-mi mușc buza de ciudă, însă știu sigur că voi încerca să cuprind cât de mult pot. Iar cu EL alături știu că totul va fi perfect.

Ce să văd mai întâi?

Trei săptămâni nu-s de-ajuns pentru a vedea ce are California de oferit.

Munții

Lacurile

Parcurile și rezervațiile naturale

Universitățile cele mai bune din lume

Silicon Valley

Deșertul

Cazinourile

Hollywood

O coastă oceanică splendidă

Sushi delicios (așa am auzit)

San Francisco – unul dintre cele mai vibrante orașe de pe coasta de vest

Golden Gate

Cred că acum încep să realizez ce aventură extraordinară mă așteaptă. My travelling senses are tingling! 😀

Sursa foto.

Personal, despre România

Am stat în ultimele zile și am observat păreri și comportamente legate de România, de la politică, sport, cultură și până la adunări, cozi la mâncare gratuită și parade militare. Am observat același lucru peste tot: confuzie și o oscilație constantă între aprecierea pentru oamenii valoroși de la noi și frustrarea legată de obstacolele cu care ne confruntăm.

Căutarea fără sfârșit a unui brand de țară

Mi-a sărit în ochi mai ales o căutare a valorii, o dorință câteodată neexprimată de găsire a unei direcții comune. Lipsa sentimentului că faci parte din ceva mai mare decât tine cauzează răni mult mai profunde decât ne-am imagina unei țări cu o identitate încă neconturată.

Aneta Bogdan a dat un interviu excelent discutând problema brandului de țară, afirând că:

Experienţa cu brandul România este ceea ce ar trebui să ne intereseze, nu imaginea prefabricată şi, de altfel, insuportabil de modestă şi de neautentică, de advertisingul fără minte făcut acum pentru promovarea României. Ne vom vinde mai bine dacă vom gândi înainte să facem.

În acest climat general de instabilitate și necesitate organică de a păși pe un drum solid, cred că România își poate găsi definirea doar prin noi, cei care trăim aici. Fie că e vorba de valorile istorice, de cele sportive sau de medicii, specialiștii IT sau alpiniștii români de acum, ar trebui să înțelegem că nu vom putea construi niciodată o imagine standardizată a brandului România la care să adere toți românii.

România prin ochii mei

Eu am avut minunata ocazie să înțeleg mai bine ce înseamnă România prin proiectul meu de suflet, Redescopera România, care mi-a arătat că frumusețea acestei țări se vede si se simte mai ales cand esti departe de oras, când te avânți pe cărări neștiute și prin zone care sunt abia schițate pe hartă. Nu te vei pierde, fiindcă întotdeauna drumul tău va duce undeva, iar pe măsură ce mergi mai departe îți vei da seama și unde vrei să te ducă acel drum. Și fiecare are drumul său, dar câteodată e mai ușor să-l descoperi făcând schimb de păreri cu cineva. Pentru mine, Redescoperă România a fost și va rămâne cel mai semnificativ efort de branding al României, care a avut și rezultate reale.

Dincolo de sălbăticia pașnică a colțurilor încă necotropite de civilizație ale țării noastre, eu am mai învățat ceva trăind aici: am învățat să fiu puternică, să lupt pentru ce-mi doresc și să trec peste obstacole. Am avut ajutor, e drept, dar trăind într-o țară în care nu chiar totul ți se oferă pe tavă (nu susțin că îl alte părți umblă câinii cu covrigi în coadă), în care ești tratat cu mai puțin respect decât te-ai aștepta, în care sistemele sunt complicate inutil, înveți să faci față oricărei adversiuni. Inclusiv faptul de a trăi în București îți întărește caracterul și te învață să fii mai agil, să te adaptezi mai ușor, devenind mai abil în a găsi alternative (spre exemplu, ca atunci când traseul autobuzului tău a fost schimbat și tu trebuie să ajungi la o întâlnire).

România se schimbă prin noi, iar noi ne schimbăm odată cu ea. E un efort constant de adaptare, o forfotă continuă care are la bază necesitatea unor valori și identități pe care să le respectăm. Avem nevoie de exemple pozitive, așa cum e Ana și munca ei imensă, avem nevoie să ne definim o cale, la nivel individual, și apoi să proiectăm această determinare în jurul nostru. E vital să ne dăm seama că depinde de fiecare dintre noi să schimbe percepțiile greșite ale străinilor, să corecteze aceste prejudecăți și să le înlocuiască prin povești valoroase.

De aceea e frumos să vă aduceți aminte de verile petrecute la bunici, de comorile naturale descoperite în vacanțele cu părinții sau de aventurile de neuitat cu prietenii la munte. Acele povești îmbogățesc locurile în care trăim, care altfel ar fi doar niște forme de relief pe o hartă.

În final, aș vrea să-l ascultați pe Octavin Paler vorbind despre România, cu sinceritate și luciditate, cu experința unei vieți de observație și implicare.

Întrebați-vă apoi: cum schimbăm asta?

Foto de talentatul Cătălin Georgescu.

Mai ușor decât crezi

Nu mi-am dorit niciodată mai mult să mă urc într-un avion și să plec așa cum îmi doresc acum. Am o pornire greu de domolit de a lua primul zbor spre California. Dacă aș avea și viza pentru US, probabil ca aș face-o și mâine.

Motivul? E unul dintre cele mai puternice: el.

Pregătirile de călătorie

De fiecare dată când plec undeva mi se strânge un pic stomacul și amețesc încercând să anticipez toate scenariile posibile, să fiu pregătită pentru orice, Desigur, asta e imposibil de făcut. Întotdeauna fac prea multe bagaje și prea multe griji. De data asta însă toate astea par măruțișuri pe lângă ce e cu adevărat important pentru mine.

Să zbori până în partea cealaltă a lumii e mai ușor decât ai crede când te gândești că acolo te așteaptă el și diminețile împreună. Gândul la acele momente eclipsează chiar și cele multe ore de zbor și ușoara angoasă la gândul că vor fi turbulențe. Sau că aș putea să-mi pierd bagajele. Însă am învățat să am încredere mare în piloții liniilor aeriene și aș putea foarte bine să port tricourile lui, impregnate cu parfumul său preferat.

Dar ce vă povestesc nu e doar un vis, fiindcă am început deja să mă pregătesc de călătorie, planificată pentru anul viitor. Până acum am dosarul pentru viză, caut bilet de avion și mai ales un soi de antidot pentru nerăbdare (care oricum nu va funcționa 🙂 ).

Mai ușor decât ai crede

O călătorie în State nu costă chiar așa de mult cum te-ai aștepta. E drept că biletul de avion nu e foarte ieftin, însă comparativ cu distanța pe care o faci și cu șansa de a experimenta o cultură complet diferită, e o investiție excelentă! O ofertă foarte bună am găsit la GoTravel, pentru un zbor cu Lufthansa, cu escală în Frankfurt și Denver la dus și în Chicago și Munich la întors. Durează cam 24 de ore să ajungi în California, cu tot cu escale. Și partea bună e că reușești să câștigi 10 datorită fusului orar. Adică te întorci în trecut cu 10 ore. 🙂

Costul biletului e de 995 euro, ceea ce mi se pare rezonabil pentru o distanță de 10.221 km. Virgulă 11. GoTravel are însă și oferte speciale pentru anumite destinații din State: Seatle cu 749 EUR, San Francisco cu 759 EUR sau New York cu 674 EUR. De acolo pot lua oricand un zbor intern ca să ajung la destinație. E important să alegi însă cu grijă compania prin care rezervi biletul, mai ales când e vorba de escale și zboruri lungi.

Pe lângă asta, dacă vrei să pleci în SUA, trebuie să iei în considerare cheltuielile de viză, care constau în: taxa de Vize temporare B1/B2 în valoare de 140$ și 11$ pentru codul pin pentru programarea la interviu, dar și fotografii speciale, care costă aproximativ 20 ron (mai multe informații găsești aici). Apoi trebuie să te gândești la cazare, mâncare și distracții. Dacă faci un research riguros, o să găsești o mulțime de variante ok. Mâncarea e mai ieftină decât la noi, benzina la fel, așa că acolo vei cheltui moderat sau vei face excese, în funcție de ce-ți dorești.

Odată de te apuci de planificare, lucrurile nu mai par atât de dificile ca la început.

California calling

Din toată California vreau mai întâi să văd… nimic. Tot ce am în minte este el, noi, reîntâlnirea, fericirea și emoția de a fi alături din nou, de a sta în brațele lui. De la distanță, lucrurile mici devin atât de importante… Și înveți să te bucuri de fiecare zâmbet, de fiecare alint.

Când o să-mi liniștesc sufletul și o să mă pot desprinde din îmbrățișarea lui, ar mai fi totuși câteva lucruri pe care aș vrea să le văd în The OC. 🙂 Podul Golden Gate Bridge din San Francisco, campusul de la Stanford, insula Alcatraz, lacul Tahoe, sequoia din Calaveras State Park etc. Bineînțeles, ca o onlineriță ce mă aflu, n-am de gând să ratez Mountain View, cu toate sediile celor mai tari companii din online-ul mondial: Y Combinator, Dell LinkedIn, Mozilla Corp, Google, Facebook, Evernote, AOL, Microsoft, Opera etc. Oare aerul de acolo are feed-uri de informații în el? 🙂

All in all, toate astea vor costa aproximativ 2000 de euro, poate chiar un pic peste. Și toate astea merită să renunți la o poșetă sau o pereche de cizme, ca să economisesc și să-mi pun la punct planurile. Și mai ales să fiu cu el.

Tu ce călătorie ai vrea să faci și ce te împiedică să începi să o planifici chiar acum?

Surse foto: 1, 2.

Prin Târgoviștele meu, la Zilele Orașului

Anul acesta se fac 5 ani de când stau în București și mă întreb când a trecut atâta vreme. Mi se întâmplă să merg acasă, la Focșani, și să mă plimb pe unele străzi pe care nu am mers de ani întregi, iar sentimentul e tare ciudat, însă plăcut. Deși îmi place agitația marelui oraș (care devine, uneori, insuportabilă), o parte din mine iubește încă liniștea orașelor mici, familiaritatea și căldura lor.

Prin Târgoviștele meu

M-am bucurat tare mult când Corina a organizat, prin proiectul său, Blog de Turism, și cu ajutorul Primăriei Municipiului Târgoviște, a Consiliului Județean Dâmbovița, a Teatrului Municipal Târgoviște și a Centrului Cultural Județean Dâmbovița, o vizită în frumosul oraș, cu ocazia Zilelor Orașului: #printargovistelemeu.

Între 8 și 11 septembrie 2011, Târgoviște a făcut un pas înapoi și și-a redescoperit trecutul, pentru a aduce la lumină istoria bogată a orașului și moștenirea pe care o duce mai departe. Printre cele mai de seamă surprize pregătite de organizatori au fost Festivalul Internaţional de Folclor, Târgul Meşterilor Populari, ateliere medievale și Parada Medievală.

Spiritualitate și istorie în Târgoviște

Recunosc faptul că mai trecusem doar în viteză prin Târgoviște și nu știam nici măcar cum arată cetatea din oraș. Am rămas impresionată de cât de bine organizat, restaurat și întreținut este complexul de la Curtea Domnească, ce reunește două dintre cele mai vechi biserici din oraș, un spital vechi de 300 de ani, Turnul Chindiei și ruinele cetății.

Conferința de presă de deschidere a ultimelor două zile din acest eveniment a avut loc chiar în cetate, unde a fost amenajat un spațiu excelent și cu un farmec aparte, destinat unor evenimente importante. E minunat să te poți plimba pe zidurile cetății și să-i cutreieri holurile, așa cum odinioară o făceau cei mai importanți voievozi pe care i-a avut țara noastră.

În fața Turnului Chindiei ne-a așteptat un concert de muzică medievală a trupei Ad Hoc și un dans medieval, în coregrafia echipei de majorete a orașului (care au obținut titlul de vicecampioană europeană la majorete tradiţionale cu pom poni la Campionatul European de Majorete!). Frumoase și grațioase, cum trebuie să fi fost domnițele pe vremuri, au atras imediat atenția tuturor.

În tot acest timp, cavalerii se antrenau în lupte cu sabia, îmbrăcați în armuri cu zale și piei, respectând întocmai tradiția medievală.

Am urcat apoi în Turnul Chindiei, de unde poți vedea o panoramă tare frumoasă a fostei capitale a Ţării Româneşti. Nu poți să nu te întrebi oare la ce se gândeau Mircea cel Bătrân, Vlad Țepeș au Mihai Viteazul când priveau în zare din turn, plănuind cum să apere mai bine zidurile cetății.

Următorul obiectiv a fost Mănăstirea Dealu, reclădită de Radu cel Mare pe la 1500. Pictura din mănăstire a fost realizată în 1514 sub Neagoe Basarab și tot acolo se află și mormântul lui Mihai Viteazu. E un loc extrem de special, ca nicio altă mănăstire pe care am văzut-o, încărcată de legendele trecutului.


Mi-a plăcut în mod deosebit…

Mândria și atașamentul oamenilor de acolo pentru orașul lor. Și au cu ce să se mândrească: în Târgoviște se aduceau mărfuri de pe 3 continente, aici a fost scrisă prima carte din ținutul românesc și acest punct strategic a ajutat armatele române să facă față invadatorilor ani și ani.

Târgoviște e un oraș frumos, liniștit, foarte curat, cu clădiri vechi, renovate, care păstrează din farmecul istoriei. Cetatea și Turnul sunt motive în plus să vezi ceva diferit, să faci o escapadă chiar lângă București, dacă vrei să vezi ceva nou, să te bucuri de liniștea și cumpătarea unui oraș mic, dar cochet. Poți să te plimbi prin Parcul Chindia și poți cutreiera străzile tăcute. E ceva ce merită văzut!

Zilele Orașului Târgoviște în fotografii

Datorită lui Andu, avem o serie de fotografii tare drăguțe de la Zilele Orașului, pe care le aveți în galeria de mai jos.

Drive test cu Fiat 500 Abarth

De când mă știu, am avut o pasiune pentru lucrurile bine făcute. Parcă-mi crește inima atunci când văd un produs finisat cu atenție, în care detaliile de îmbină perfect și alcătuiesc un obiect cu personalitate, cu suflet parcă. Ei bine, am avut norocul ca, timp de câteva zile, să mă delectez cu un astfel de produs rafinat, desenat de mâini talentate și însuflețit de mulți cai putere. Protagonistul poveștii? Fiat 500 Abarth.

Exteriorul și interiorul

Fiat 500 este una dintre cele mai cunoscute mașini din istorie și când a fost reintrodusă pe piață în 2007 a devenit, din nou, unul dintre cele mai iubite modele din segmentul său. Cu un look retro și un design aparte, Fiat 500 nu are cum să nu te cucerească de la prima vedere.

Faptul că Abarth și-a lăsat amprenta pe exteriorul mașinii e incontestabil: spoilere modificate, cele două țevi de eșapament, jantele personalizate și stickere specifice diviziei sportive a Fiat fac din acest model unul după care toată lumea întoarce capul. Culoarea albă se potrivește perfect micului Cinquecento, fiindcă are eleganța și stilul necesar ca să o poată purta ca un fashion icon. Bărbații și femeile deopotrivă sunt încântate de jucăria aceasta.

Interiorul reprezintă cu succes moștenirea italiană în materie de design: scaune cu tentă sportivă, un bord superb, realizat din materiale de calitate, un volan îmbrăcat în piele, cu aderență excelentă, covorașe personalizate și un spațiu foarte bine compartimentat. Bancheta din spate, deși e mică și are ca scop evitarea ca mașina să fie încadrată în categoria cu 2 locuri și să fie taxată mai mult, este utilizabilă: pentru două persoane mai subțirele chiar e loc să stai comod. Scaunele din față pot fi pentru unele persoane ușor neîncăpătoare, dar o astfel de mașină se poate asorta doar cu un proprietar sau o proprietară în formă, așa că poate funcționa ca un îndemn să treci mai des pe la sală.

Bordul este extrem de chic, iar Abarth i-a adăugat un ceas care arată presiunea din turbo și care îți arată când trebuie să schimbi vitezele ca să obții performanța maximă pe modul sport. Am avut momente când m-am simțit ca în Need for Speed, recunosc. 😀

Portbagajul este surprinzător de încăpător pentru mica buburuză, așa că o să puteți merge liniștiți la cumpărături cu ea.

Tehnologie și siguranță

Fiat 500 Abarth e dotat, dincolo de radio/CD/mp3 și un sistem bun de sunet, cu USB și sincronizare cu Windows phone (dacă ai unul). Mai mult, sistemul Blue&Me face ca mașina să primească tot felul de comenzi vocale, de la schimbat muzica până la apelat pe cineva din agenda telefonică. Ba chiar poate citi și sms-urile, ca tu să fii atent la condus. Ai la dispoziție un întreg manual din care să înveți tot ce știe să facă Blue&Me.

Din punct de vedere al siguranței, Fiat 500 Abarth îți dă toată încrederea că poți să te bucuri de puterea mașinii liniștit (și responsabil), fiindcă are cinci stele la EuroNCAP și 7 airbaguri (mai multe decât o mașină obișnuită), la care se adaugă tot felul de sisteme abreviate: ESP, ASR, MSR, Hill Holder și sistemul TTC (Torque Transfer Control).

Micul monstru de sub capotă

Am ajuns, în sfârșit, și la partea mașinii care te face să cobori din ea cu un zâmbet imens pe față: motorul. Fiat 500 Abarth are sub capotă un motor de 1,4 litri și 135 de cai putere. Pentru o mașină care cântărește sub o tonă, asta înseamnă mult! Jucăria asta accelerează de la 0 la 100 km/h în 7,9 secunde și viteza maximă atinsă a fost de 205 km/h (în modul sport).

Când modul sport e dezactivat, iat 500 Abarth e o mașină de oraș perfectă, ușor de parcat, fiabilă, arătoasă și extrem de ușor de manevrat și cu care te strecori imediat prin trafic. Însă când îți faci curaj să apeși butonul SPORT, mașina se transformă dintr-o jucărie chic într-un cart gata să dea la o parte SUV-uri dintre cele mai pretențioase.

Volanul se încordează în mână, iar o apăsare serioasă a pedalei de accelerație face ca mașina să fie propulsată ca o mică rachetă. Nu o să ai nici cea mai mică grijă în depășiri! Curbele vor fi mai distractiv de luat ca niciodată, fiindcă TTC (Torque Transfer Control), care transfera cuplul intre roti, în viraje, limiteaza derapajele și mașina se lipește de asfalt. E de departe cea mai distractivă mașină pe care am condus-o vreodată!

Consumul este excelent pentru o mașină sport:
– consum mediu în afară cu modul sport dezactivat 4,9 l/100km (cu o viteză constantă între 100 şi 110km/h)
– consum mediu în afară cu modul sport activat 5,2 l/100km (cu aceaşi viteză de mai sus)
– consum mediu în oraş cu modul sport dezactivat 6,2 l/100km
– consum mediu în oraş cu modul sport activat 8,8 l/100km.

Dacă aș avea banii necesari (adică 18.235 €), mâine aș merge la AutoItalia (cărora le mulțumesc) să dau comandă de un Fiat 500 Abarth! E o mașină de care te îndrăgostești după primii kilometri parcurși, o mașină cu suflet, așa cum numai Fiat știe să facă, o mașină care e un adevărat fashion statement (nu doar pentru femei).

Ție ți-ar plăcea să conduci o astfel de mașină?