Focșaniul vechi – un proiect extraordinar!

Acum câteva săptămâni m-a sunat tatăl meu, cu bucurie în glas, să-mi spună că a descoperit un site pe net care cuprinde fotografii din toată istoria Focșaniului. Fiind focșănean dintotdeauna, tatăl meu a văzut orașul meu natal evoluând, crescând, modificându-se și trecând de la un târg frumos și cochet la un oraș comunist, ca toate cele din România. Acum orașul își recuperează cu greu valorile, monumentele, clădirile, smulgând trecutului comunist ceea ce îi aparține de fapt.

Proiectul Focșaniul Vechi m-a bucurat enorm, fiindcă așa am reușit să vizualizez și eu toate locurile despre care îmi povestea tatăl meu și toate schimbările care au năvălit peste oraș iar și iar. Ce i-a motivat pe membrii echipei din spatele proiectului, o spun chiar ei în pagina dedicată descrierii proiectului, pe care vă îndemn cu drag să o citiți:

Gasind intamplator niste vechi fotografii cu Focsaniul de acum cateva decade ne-a fost imediat trezit interesul pentru trecutul lui, mai ales ca prezentul nu este catusi de putin ofertant. Am rascolit orasul, cetatenii, institutiile, internetul si nu numai in incercarea noastra de reconstituire a imaginii vechiului oras. Mergand aproape literalmente “din poarta in poarta” dupa fotografii am avut satisfactii enorme de fiecare data cand am gasit cate o frantura de oras de acum 30-50-70 de ani sau si mai bine de atat. Persoanele mai in varsta care au prins Focsaniul vechi si nu numai ne-au sustinut demersul spunandu-ne ca este imperios necesar sa aratam tuturor identitatea reala a acestei comunitati orasenesti.

Focșaniul Vechi e un demers al iubitorului unui trecut românesc autentic, al valorilor necompromise, neșterse, pe care generația noastră abia acum le dezgroapă de sub stratus gros de praf sub care le-a așezat perioada comunistă. E un act cultural care vine să potolească setea unei generații care vrea să știe de unde vine pentru a putea defini mai bine încotro se îndreaptă. E o istorie personală, reconstruită împreună cu oamenii care au trăit-o, îmbogățită cu poveștile lor. E o istorie a vieții private, a unui oraș a cărui inimă bate încă, cu pasiune pentru locurile în care au crescut generații de focșăneni.

Vreau să îi felicit din suflet pe oamenii frumoși de la Asociația Potpourri, care au investit timp, suflet și tot felul de resurse în acest proiectul frumos, care crește văzând cu ochii și la care îmi doresc să pot contribui, dacă nu cu fotografii, măcar cu a răspândi vestea. Fiecare oraș ar trebui să aibă așa un proiect, care să nu lase niciodată oamenii să uite generațiile care au străbătut aceleași străzi ca și ei și care au insuflat viață locului.

Dacă sunteți din Focșani sau aveți bunici sau rude de acolo, întrebați-i dacă au fotografii vechi și scrieți-le celor de la Focșaniul Vechi. În iulie eu voi merge la Zilele Orașului Focșani pentru a vedea târgul de ilustrate în cadrul căruia vor fi reeditate mai multe cărți poștale cu imagini din Focsaniul de odinioară. Susținerea și gândurile bune ale celor care au intrat în contact cu acest proiect vă vor convinge, dacă mai e nevoie, de valoarea lui.

Air Bloggers – cu picioarele pe pământ și capul în nori

Sâmbătă am aflat că nu e atât de rău să-ți iei inima în dinți și să îți înfrunți fricile.
Sâmbătă am realizat încă o dată că prietenii sunt cei care știu cel mai bine să-ți dea un ghiont când nu te încumeți să faci pasul următor, fiindcă e în afara zonei tale de confort.
Și tot sâmbătă am învățat să mă bucur de priveliște, chiar dacă zborul nu e chiar lin, lucru aplicabil și în viața de toate zilele.

Răzvan a fost cel care a pus totul la care și ne-a adunat pe toți (Anne-Marie, Corina, Cabral, Alex Conu, Auraș, Hoinaru, Anca, Bogdan, Petreanu, Ionela), făcând eforturi ca totul să descurgă frumos, alături de echipa de la AventuraCard.

Toată lumea a venit cu entuziasm viguros, așteptând cu nerăbdare să se deprinsă de sol, însă eu am plecat convinsă că nu o să părăsesc pământul care mi-e atât de drag. Această teamă mi se trăgea de când am suferit de rău de înălțime, care mi-a trecut abia pe la 16 ani. Acum nu mai am nicio frică de a zbura cu avionul, dar gândul că voi simți aerul fluturându-mi pe lângă urechi (aproape), mă făcea neliniștită.

După ce Răzvan și Cabral au dotat avionul cu camere video în toate unghiurile, care să surprindă fiecare înghițit în gol al bloggerilor surprinși de manevrele aviatice, câte unul, bloggerii și-au luat zborul, niciunul nevrând să-și lase parola de la blog. Gândul întoarcerii a fost puternic, astfel încât, în ciuda vântului năprasnic, și grație abilităților excelente ale pilotului, toți au aterizat teferi.

Eu am încercat sa trec neobservată și nezburată, dar prietenii mei amabili au insistat că ar fi păcat să pierd ocazia. Și, în ciuda zâmbetului forțat pe care l-am avut la urcare, m-am întorc cu gândul că da, aveau dreptate, și ar fi fost o pierdere să nu zbor.

Pe lângă faptul că ești în maximă siguranță, Andrei, pilotul, te face să te relaxezi văzându-l cu câtă naturalețe și dezinvoltură manevrează mica aeronovă. Apropo de acest lucru, a trebuit eu sa întreb ce fac pedalele și manșa, că imediat Andrei mi-a demonstrat, avionul mișcându-ți coada ca un cățel bucuros că iese la plimbare și un mic gol în stomac făcându-mă să mă apuc un pic mai strâns de bara din dreapta.

Dar e tare frumos acolo, sus, e liniște, e vânt, e vreme să contemplezi, să te rupi de toate, să-ți smulgi rădăcinile și să fii, măcar pentru câteva minunte, cu capul în nori. Și mi se pare că e unul dintre cele mai frumoase cadouri pe care le poți face cuiva, fiindcă e o senzație unică, pe care nu o poți trăi niciunde. Și nici măcar nu e așa de scump.

Despre AventuraCard vă pot spune că e un proiect făcut din pasiune, care nu face bani decât pentru a întreține această pasiune, care îi face fericiți pe cei care se ocupă de zboruri, dar mai ales pe cei care vin acolo să guste din puritatea văzduhului. Pe mine m-au ajutat să-mi mai domin o teamă, iar acesta e un lucru mare. Pe alții i-a bucurat și mai mult. Voi dacă vreți să aflați mai multe, îl puteți întreba chiar pe pilot.

Mulțumim Răzvan pentru o zi memorabilă și pentru amintiri care mă fac să zâmbesc.

În încheiere, două teasere:

De la Cabral

Și de la Răzvan

Airbloggers – sneak preview from razvanbb on Vimeo.

LE: Iată și clipul oficial, realizat cu entuziasm și dibăcie, de către Răzvan:

Un pas spre normalitate

Deseori mă gândesc la faptul că sunt două categorii de oameni cu dezavantaje evidente în România: bătrânii și persoanele cu handicap. Ei bine, despre problema oamenilor cu handicap se scriu prea puține, se informează sporadic și doar pe ocolite. Rari sunt oamenii care pot privi acest lucru cu deschidere și dorința de a rezolva ceva.

De aceea mă bucur de fiecare dată când cineva face orice lucru în sprijinul acestor persoane. Este cazul Cinema City, cinematograful pe care de departe îl vizitez cel mai des, care, în afară de măsurile impuse de normele locale și europene în privința facilităților pe care trebuie să le ofere persoanelor cu handicap, au luat și o serie de măsuri suplimentare pentru a facilita accesul în lanțul lor de cinematografe.

Cinema City a lucrat cu Asociația pentru Solidaritate și Empatie ”Claudia Safta”, pentru toate cinematografele din țară să fie la fel de primitoare pentru persoanele cu dizabilități cum sunt pentru fiecare dintre noi:

1. Accesul persoanelor cu nevoi speciale în sălile de cinematograf dispuse la etaj de la Cinema City Cluj se va face atât în cazul intrării, cât și în cazul ieșirii, cu ajutorul liftului din incintă.

2. În cazul persoanelor cu dizabilități, ieșirea din sala de cinematograf după finalizarea spectacolelor se va face prin interiorul cinematografului, nu pe coridoarele exterioare, pentru a facilita accesul la rampele dedicate cu suportul personalului cinematografelor.

3. În cazul în care o persoană cu nevoi speciale va dori să vizioneze unul dintre spectacolele care se finalizează dupa ora de închidere a mall-ului, angajații Cinema City se vor asigura înainte de intrarea în sala de cinematograf că persoana respectivă are toate informațiile și îi vor oferi toată asistența necesară pentru a-i facilita accesul în punctele exterioare mall-ului: parcare subterană sau etajată, stația de taxi, etc.

4. În cazurile speciale, angajații Cinema City împreună cu reprezentanții mall-ului vor colabora pentru a asigura informarea și sprijinul persoanelor cu nevoi speciale pentru a le asigura cele mai bune condiții.

Sursa: comunicatul de presă din partea Cinema City România.

Un pas spre normalitate

Cred că acest tip de abordare e un pas pe care trebuie să îl facem spre normalitate, spre deschidere, spre grija față de celălalt. Nu trebuie să așteptăm o schimbare socială majoră (care oricum are șanse mici de a se întâmpla) pentru a crește gradul de confort al persoanelor care au nevoie de acesta. Felicitări Cinema City!

Despre ce alte companii ați auzit că fac eforturi în acest sens?

Aventura de peste ocean: ep. 5 – Los Angeles și San Diego


Los Angeles, cu aproape 4 milioane de locuitori și al doilea cel mai populat oraș din SUA după New York, cu o suprafață de 1,213 km pătrați, este centrul zonei metropolitane Los Angeles-Long Beach-Santa Ana, unde locuiesc aproape 13 milioane de oameni, fiind una dintre cele mai populate zone de acest fel din lume. Pentru aceia dintre voi care nu știau, Los Angeles a fost parte din Mexic de la 4 septembrie 1781, data înființării sale, și până în 1848, când SUA a cumpărat orașul și întreaga Californie de la Mexic. Se pare că americanii au avut o intuiție excelentă, fiindcă Los Angeles se află printre cele mai bogate, puternice și influente orașe din lume, iar brandul său este unul dintre cele mai cunoscute la nivel global. Dovada? În 2008 a produs 831 miliarde de dolari, fiind al treilea centru economic al lumii după Tokyo și New York. Dacă încă nu sunteți impresionați, vă aduc aminte că aici se află Hollywood, centrul entertainment-ului din lume, fie că vorbim de filme, seriale, televiziune, jocuri pe calculator sau muzică. Iar dacă vă întrebați dacă toate aceste descrieri superlative au o bază reală, vă pot spune cu toată sinceritatea că DA.

Drumul către L.A.

Drumul către Los Angeles din Sacramento durează aproximativ 6 ore, 40 de minute pe Interstate 8 și apoi restul pe Interstate 5, drum care devine plictistor pe alocuri, dar care uneori e condimentat cu dealurile aurii și livezi de portocali și mandarini. Deși în California plouă foarte rar, agricultura e practicată cu spor, fiindcă rețelele de irigație sunt extinse și foarte bine îngrijite.

Deși nu eram pe Route 66, sentimentul de libertate și posibilitatea de a trăi o mulțime de lucruri și experiențe care se profilau la orizont ne-au tot crescut entuziasmul la cote atât de mari, încât parcă nici nu mai aveam nevoie de cafea sau energizant. 🙂 Când am plecat din Sacramento erau doar 5-6 grade peste zero, iar când am ajuns în L.A. erau 27, așa că am nimerit în plină vară, într-o zi însorită și superbă.

Warner Bros. Studios

Acum că ajunsesem în L.A. nici nu știam de unde să începe, așa că am căutat Warner Bros. Studios și ne-am înscris la tur. Nu mă așteptam ca turul să fie atât de interesant și atât de plin de povești, dar ce a urmat a fost de-a dreptul de neuitat.

Turul a început printr-un clip scurt despre istoria studiourilor, asociat cu un colaj cu replici și fragmente din cele mai faimoase seriale și filme produse vreodată de studiouri. Lista lor este absolut imensă! Din 1903 și până în 2011, studiourile au produs sute de filme și seriale, atât de multe, încât nu am reușit să găsesc un număr exact, însă puteți consulta lista aici.

Warner Bros. Studios este o secțiune a companiei Time Warner, care e un gigant media, conținând Warner Bros. Pictures, Warner Bros. Interactive Entertainment, Warner Bros. Television, Warner Bros. Animation, Warner Home Video, New Line Cinema, TheWB.com, DC Comics și jumătate din CW Television Network. If that’s not business, than I don’t know what is.

În fața studiourilor Warner Bros. se află Bugs Bunny și Daffy Duck, iar din gift shop-ul de dinăuntru îți poți cumpăra tot felul de obiecte branduite cu Gossip Girl, Sex and the City, Friends, Gilmore Girls, Harry Potter și o mulțime de alte lucruri care entuziasmează fanii.

Am pornit apoi să vedem câteva dintre străzile care apar în aproape toate producțiile Warner, de la videoclipuri, la seriale și filme. Am văzut locul în care s-au filmat cadre din Ocean’s 11, E.R., scara din scena sărutului din Spider Man, cafeneaua lui Luke din Gilmore Girls și străzi din Friends. Pe rând, aceeași stradă a fost parte din New York, din San Francisco-ul anilor ’50 sau din Chicago-ul anilor ’60. Ghidul nostru simpatic, de origine nicaraguană (hi Jacob!), ne-a povestit că, la începuturile cinematografiei, în filmele cu cowboy sau gangsters se foloseau gloanțe adevărate și că scena sărutului din Spider Man poate pare romantică, însă Tobey Maguire a stat 8 ore cu capul în jos, cu vată acoperită cu ceară în nări, fiindcă ploua și i se scurgea apa în nas, sărutând-o pe Kirsten Dunst și abia putând să respire – nimic romantic în asta.

După această poveste și multe ca ea am ajuns la concluzia că poate plătesc prea puțin pentru a vedea filme. Munca pe care o depun toți oamenii aceștia e titanică. Luni de zile se muncește pentru un film de o oră și jumătate, iar pentru un serial de 20 de minute se muncește aproape continuu timp de 5 zile! Durează atât fiindcă se citește scenariul, apoi vin scenariștii și ajustează, se repetă, vin executivii de la studiouri și de la rețeaua de televiziune care difuzează serialul, se repetă din nou, iar apoi se filmează, în fața unui public real (care nu are semne care să îl forțeze să aplaude sau să râdă), în funcțiile de reacțiile căruia scene sunt reajustate și apoi refilmate. Da, și eu am rămas cu gura căscată după ce am auzit toată această poveste, care ne-a fost spusă chiar în fața scenei de sunet unde se filmează 2 Broke Girls! 😀

”Everything in Hollywood is fake!”, așa ne-a spus ghidul nostru, iar nu cu referire la silicoanele vreunei actrițe sau la ultima operație estetică a alteia, ci cu referire la set-urile folosite în filme: clădirile sunt false, pereții sunt falși, la fel și cărămida și gurile de canal (care sunt aduse din alte orașe, când au nevoie să localizeze acțiunea), nu există decât parter, iar casele nu au instalație electrică sau apă curentă. Copacii sunt reali, dar nu și spațiile de parcare, spre exemplu. De la mânere și până la lumini, totul e adus și aranjat atunci când se filmează. Există un sector specializat în care ingineri specializați în vopseluri, materiale și lumini lucrează 24 de ore din 24 pentru a creea toate materialele necesare construcției acestor scene și amenajării lor.

În afară de străzile amintite mai sus, mai e un mic cartier de case, unde am văzut casa lui Sookie și studioul de dans a lui Miss Patty din Gilmore Girls, și multe scene de sunet, hangare imense în care se filmează scenele din interior, hangare izolate fonic în proporție de peste 90%, pentru ca niciun sunet din afară să nu deranjeze înregistrările din interior. Am avut ocazia să vedem sound stage-ul pentru serialul Pretty Litte Liars, care poți jura că arată ca un liceu, cu coridoare, dulapuri și săli de clasă, însă, evident, totul e fals. Mă fascinează însă cum, din unghiuri, lumini și decoruri, scenografii, inginerii de lumini și regizorii reușesc să ne facă să construim mental un întreg univers în afara a ceea ce ne arată în filmări. E de-a dreptul uimitor!

Ne-au spus că o clădire poate fi, după nevoie, spital sau secție de poliție, în funcție de cum amenajează locul și ce mașini aduc în față. Au atâtea umerașe cu recuzită și atâtea perechi de pantofi încât ar putea acoperi kilometri întregi cu ele. Și apropo de asta, am fost la muzeul cu cele mai cunoscute costume din filme, unde, din păcate, nu am avut voie să facem poze. Am văzut acolo costumele originale dinȘ Batman, Matrix, filme cu John Wayne (inclusiv o pușcă folosită de acesta), Harry Potter (care are un întreg etaj dedicat), serialul Chuck și multe altele, care ne-au lăsat cu gura căscată.

Dar apoi ghidul nostru ne-a condus către ceva și mai tare: garajul cu unele dintre cele mai faimoase mașini din filme! Un Ford din anii ’50 dintr-un film cu gangsteri, primul Batmobil, al doilea Batmobil, The Mystery Machine, mașina din serialul Chuck (care mi-a pus un super zâmbet pe față), Gran Torino din filmul cu Clint Eastwood cu același nume (e un must see!), mașina din Austin Powers, mașina din Matrix condusă de Mr. Smith, mașina din The Dukes of Hazard, mașina familiei Weasley din Harry Potter și altele. That was awesome!

Dar turul nu se terminase încă și ghidul mai avea un as în mânecă. Ne-a dus la o ușă și ne-a spus: ”Are you ready?”. Când a deschis am văzut cu ochii noștri decorul din Central Perk din Friends! Eram ca niște copii în ziua de Crăciun, cu ochii mari și un zâmbet cât casa. A fost un super moment!

A urmat apoi vizita la sound strage-ul 2 Broke Girls, despre care am povestit mai sus și întoarcerea către punctul de pornire, nu înainte să ne facă o poză (gratuită) pe un green screen, în care apoi au pus trenul care ducea spre Hogwarts, poză pe care am primit-o la finalul turului. 🙂 După 2 ore și ceva petrecute acolo mă simțeam ca după o săptămână și eram gata să descoperim mai mult din L.A.

Dacă vă întrebați dacă am văzut pe cineva celebru cât am fost la Warner Bros. Studios, răspunsul meu e DA. Nu l-am recunoscut deîndată, însă cineva cu un ochi mai ager l-a văzut pe Aaron Eckhart, care a jucat rolul lui Harvey Dent în The Dark Night. 🙂 Pretty cool.

Santa Monica

Următoarea oprire din aventura noastră din L.A. a fost la Santa Monica beach, unde ne-am plimbat de-a lungul Santa Monica Pier și ne-am uitat cu uimire la oamenii care făceau plajă și baie în ocean, deși era începutul lui ianuarie. Deși apa nu era chiar caldă, te puteai obișnui cu temperatura. Ne-am bucurat de priveliștea superbă și am savurat cel mai frumos apus pe care l-am văzut vreodată, gustând fiecare clipă în care soarele se pierdea în Oceanul Pacific.

Am mers apoi să ne plimbăm prin Santa Monica, un oraș frumos, curat și plin de oameni eleganți și mașini scumpe. Centrul pietonal e o adevărată bucurie pentru ochi și simțuri, cu artiști care-și manifestă talentul discret, cu pomi plini de luminițe și restaurante cochete. Aproape că nu ne venea să mai plecăm, deși eram frânți după o zi începută mult prea devreme. Dar mai erau atâtea de văzut, așa că am pornit spre hotel, aflat în inima Hollywood-ului (dacă mergeți în ianuarie veți prinde tarife foarte bune, cu -50$ din prețul obișnuit), în apropierea unui cartier foarte scump, cu niște case care te lasă din nou cu gura căscată (știu, mă repet, dar e inevitabil) prin eleganța și frumusețea lor.

Hollywood Boulevard

Am început plimbarea pe Walk of fame devreme, pe la ora 10, când turiștii încă nu dăduseră buzna și magazinele erau încă închise. Deși 90% dintre starurile care au o stea pe Walk of Fame nu ne sunt cunoscute, pe măsură ce ne-am apropiat de centrul bulevardului, în apropierea Kodak Theater (unde au loc Oscarurile), au început să apară zeci de turiști, oameni îmbrăcați în personaje de film cu care te poți fotografia și tot felul de agenți de vânzare pentru tururi tematice prin Hollywood. Ba a venit chiar și un grup de koreeni religioși care au început să strige în gura mare diverse sloganuri creștine, chiar în fața celorlalți ciudați care în fiecare zi sunt un personaj creat de industria de divertisment. Freaks versus freaks.

Kodak Theater

Teatrul Kodak, construit în 2001 special pentru a găzdui ceremonia înmânării Oscarurilor, e, de fapt, într-un mall. 🙂 Da, organizatorii se pricep foarte bine să ascundă asta, acoperind cu zeci de metri pătrați de covor roșu bulevardul din față și cu metri de cortine purpurii magazinele din interior. A urcat pe scările pe care urcă celebritățile, care sunt construite la jumătatea dimensiunii scărilor normale, pentru a ușura urcatul și coborâtul doamnelor cu tocuri din seara galei. 🙂 Stâlpii din interior sunt acoperiți cu plăcuțe cu cel mai bun film votat de Academie în fiecare an.

Teatrul, în care nu am avut voie să facem fotografii, are 3,401 de locuri, iar scena, una dintre cele mai mari din Statele Unite, era pregătită pentru noul spectacol al celor de la Cirque du Soleil, care au semnat recent un contract pe 10 ani cu teatrul. A 84a ediție a Oscarurilor va avea loc anul acesta, pe 26 februarie, iar Academia are contract cu Kodak Theater pentru cel puțin încă 20 de ani. Compania Eastman Kodak a plătit 75 de milioane de dolari pentru asocierea numelui său cu cel al clădirii.

Una dintre părțile cele mai interesante ale ceremoniei este ce se întâmplă cu voturile. Acestea sunt strânse de la aproape 6000 de membri ai Academiei de Film, Artă și Știinte și numărate de către 2 angajați la PricewaterhouseCoopers. Aceștia scriu apoi, de mână, plicurile care conțin câștigătorii, pe care le împart în două serviete, fiecare dintre angajați luând una. Nicio informație nu este ținută pe calculator, de teama că ar putea fi hackuite. Cei doi angajați călătoresc separat și au camere de hotel în locuri separate, ei văzându-se doar în seara ceremoniei, unde ei înmânează plicurile actorilor și personalităților care anunță câștigătorii. Secretul e așa de mare fiindcă întreaga seară costă 45 de milioane de dolari pentru a fi creată și, cu tot cu veniturile din publicitate, ajunge la 100 milioane de dolari.

Vizita la Kodak Theater a fost tare simpatică, mai ales că ghidul ne-a povestit o mulțime de mărunțișuri simpatice despre clădire și ceremonie, precum cele pe care vi le-am povestit mai sus.

Ca niște turiști ce ne aflam, nu puteam să ratăm Madame Tussaud’s Wax Museum, unde ne-am pozat cu statuile de ceară ale actorilor. Muzeul e foarte distractiv, cu muzică, secvențe audio din filme și obiecte de recuzită pe care le poți folosi pentru a-ți face poze cu statuile. Nu ai voie să le atingi fața sau părul, dar în rest e liber, motiv pentru care am și văzut că statui precum cea a lui Halle Berry sau Britney Spears aveau decolteul… cu amprente.

N-am ratat nici o plimbare prin Hollywood Hills, până aproape de celebrul semn, la care nu poți ajunge, căci accesul e închis. Priveliștea e superbă de acolo, nu neapărat spre semn, care e drăgut, dar mai ales spre vale, care e plină de păduri și are ceva aparte.

South Beach

Următoarea curiozitate de pe listă a fost South Beach, care e un oraș extrem de elegant și rafinat, cu o plajă imensă, curată și liniștită. Casele de pe plajă sunt pe cât de bine poziționate, pe atât de frumoase și frumoase. Nimic prea impunător, nimic ce ar putea întrerupe liniștea și atmosfera zonei. Ne-am plimbat pe plajă întrebându-ne curioși către ce destinații pleca vasul de croazieră din port și ce se afla pe insulele artificiale care se conturau nu departe de țărm. Cu greu ne-am desprind de acel loc, însă mai aveam o plajă de văzut în acea zi.

Venice Beach

De Venice Beach am auzit de prin filme, dar o știu mai ales din Californication, drept o plajă eclectică, cu tot felul de magazine și un public pestriț. Sunt sigură că asta era valabil ziua și mi-ar fi plăcut să o văd și în această ipostază, însă noi am ajuns noaptea, când locul era plin de vagabonzi. Când spun plin, mă refer că de ambele părți ale aleii care merge pe lângă plajă erau oameni ai străzii, care toți își vedeau de treaba lor, foarte calmi. La scurtă vreme după ce m-am obișnuit cu ”peisajul”, în timp ce ne plimbam în căutarea unui restaurant, am încercat chiar să-mi imaginez ce distractiv ar fi aici ziua, fiindcă pare tipul de loc lipsit de griji și foarte, foarte relaxat.

Am intrat în cele din urmă și într-un restaurant, unde am avut una dintre cele mai gustoase cine pe care le-am luat vreodată. Mâncare gătită cu atenție, ingrediente delicioase și o service impecabilă au făcut ca locul acela să-mi rămână în minte pentru totdeauna. Și da, o prietenă avea dreptate când mi-a spus că cea mai bună pizza se mănâncă în State. 🙂

San Diego

Ultima zi petrecută în sudul Californiei (deși tare am fi vrut să fie mai multe), ne-a dus către San Diego, un oraș cu puternice accente mexicane, de la arhitectură și până la populație, în care abia așteptam să mergem la San Diego Zoo!

San Diego Zoo e una dintre cele mari grădini zoologice din lume, cu peste 4000 de animale din 800 de specii. Dacă plănuiți să mergeți acolo, eu aș sugera să vă alocați 2 zile ca să o vedeți pe îndelete. Noi am stat aproape 6 ore și am văzut-o, dar în fugă. Sunt atâtea animale de văzut, încât nu ai vreme să le admiri pe toate într-o zi.

În prețul biletului de la intrare intră un tur ghidat care acoperă cam 76% dintre exponatele grădinii, călătorii cu gondola care traversează grădina de la sud la nord și posibilitatea de a lua autobuzele express, care circulă de la un punct cheie la altul al grădinii.

Am văzut acolo girafe, flamingo roz, urși koala (care sunt a-do-ra-bili!), zebre, pantere, lei, elefanți, rinoceri, hipopotami, urși polari, gazele și tot felul de surate de-ale lor, păsări din specii felurite, hiene, canguri, leoparzi, jaguari, tigri și reptile. Dar entuziasmul a atins culmi incredibile atunci când am văzut urșii panda! San Diego Zoo este una dintre puținele grădini zoologice din lume unde poți vedea urși panda uriași, care sunt cele mai adorabile creaturi din lume, în opinia mea.

Am apreciat faptul că grădina zoologică nu e doar un loc unde cresc animale, ci și un centru de cercetare, un loc unde înmulțesc specii pe cale de dispariție și un loc în care cultivă plantele preferate ale unor animale cu alimentație mai dificilă, cum sunt urșii koala, care nu mănâncă decât anumite specii de eucalipt.

San Diego Zoo mai are însă și San Diego Safari Park, care se află în marginea orașului, și unde poți merge în safari ca în Africa. Și acolo există un fel de gondolă, care aduce mai mult a tiroliană (Skyfary) și poți chiar petrecere o noapte într-un cort, cu toate cele necesare unui safari, pentru un pic peste 100 de dolari. În mod clar, și acolo îți trebuie 2 zile să poți vedea tot ce e de explorat.

Deși am vrut să mergem și la Sea World, am descoperit după amiaza că nu ne ajunge timpul.

Pacific Beach

Plaja aceasta, imensă, ca toate celelalte pe care le-am văzut la ocean până acum, era plină de oameni care făceau sport, care ieșire la plimbare cu prietenii sau familia. Un ponton privat, cu căsuțe de închiriat stătea în bătaia valurilor uriașe, de care câțiva surferi se străduiau să profite cât încă mai era lumină. Barurile și casele de pe plajă erau pline de studenți aflați în vacanță, care petreceau de mama focului, așa cum se și cuvine pe o astfel de plajă superbă. Voiam însă să ajungem mai departe…

Ocean Beach

Ultima plajă de la Oceanul Pacific pe care am călcat a fost Ocean Beach, unde se află cel mai lung ponton de ciment de pe coasta de vest, Ocean Beach Municipal Pier, construit în 1966. Acesta măsoară 601 metri și a fost o adevărată experiență să ne plimbă pe el și să admirăm valurile uriașe care se ridicau din ocean și se loveau de stâlpii săi. Nici unul dintre noi nu înaintase vreodată atât de mult în ocean, dar e cu adevărat frumoasă plimbarea pe el.

Atmosfera din Ocean Beach e cât se poate de relaxată, iar aproape toate barurile și restaurantele pe care le-am văzut erau pline de oameni de toate vârstele, de studenți gălăgioși și prieteni puși pe glume. Fiindcă voiam să încerc sushi, am găsit imediat un loc autentic, cu bucătari care păreau la fel de autentici, un restaurant nepretențios, însă cu o servire excelentă. După cum probabil ați văzut, tot laud asta și m-am tot mirat că peste tot servirea a fost impecabilă, fiindcă la noi găsești mai rar așa ceva. Revenind la peștele crud, am încercat și sushi, care nu m-a încântat peste poate, însă noodles cu pui au fost delicioși.

După 3 zile extraordinare ne-am urcat în mașină și ne-am îndreptat spre casă, pe un drum luuuung, de 8 ore, care ne-a dus departe de locurile acelea fantastice, pe care ne-am promis că le vom revedea.

Aventura de peste ocean: ep. 4 – Palo Alto și Stanford

Unul dintre lucrurile care mă fascinau cu mult dinainte să ajung în SUA era Palo Alto, centrul tehnologic al lumii și locul unde s-au pus bazele teoriilor care au modelat sfera științei comunicării interpersonale. Îi datorez acest interes și această pasiune domnului profesor Mihai Dinu, pe care toți stundeții de la Comunicare și Relații Publice de la Facultatea de Litere a Universității din București îl adoră, oricâți ani ar fi trecut de la absolvire.

Pe scurt, în Palo Alto Gregory Bateson, Paul Watzlawick și restul membrilor din Grupul de la Palo Alto (constituit în jurul Mental Research Institute din Palo Alto) au formulat axiomele comunicării interpersonale:
Axioma 1: One cannot not communicate.
Axioma 2: Human beings communicate both digitally and analogically
Axioma 3: Every communication has a content and relationship aspect such that the latter classifies the former and is therefore a metacommunication.
Axioma 4: The nature of a relationship depends on how both parties punctuate the communication sequence.
Axioma 5: All communication is either symmetrical or complementary.

În perspectiva acestor lucruri, abia așteptam să ajung în micul orășel care a făcut istorie, nu doar în comunicare, ci și în tehnologie, căci în Palo Alto și Mountain View sunt adunate cele mai mari companii din IT&C din lume.

Palo Alto

Cu mai puțin de 65000 de locuitori, Palo Alto e un orășel liniștit și foarte cochet, cu căsuțe aranjate și străzi liniștite, încât nu-ți poți imagina că aici chiriile sunt mai scumpe decât în San Francisco sau că la orice colt de stradă poate locui un celebru om de afaceri sau un inginer strălucit, precum Sergey Brin, David Filo, co-fondator Yahoo!, Jawed Karim, co-fondator Youtube, William Hewlett, David Packard, Larry Page, Mark Zuckerberg, Owen Van Natta, COO Facebook, CEO Myspace, COO Zynga sau Elon Musk, CEO TESLA Motors și Space X. Alte sedii ale companiilor celebre care se găsesc în micul oraș sunt Stanford, VMware, Tesla Motors, Ning, IDEO, Palantir Technologies, Facebook, Google, Logitech, Intuit, Sun Microsystems și PayPal. Fondatorul orașului este însuși Leland Stanford, care a pus și bazele universității celebre, în numele fiului său, Leland Stanford Jr. pe 13 martie 1884.

După ce am fost la Stanford, ne-am plimbat în căutarea campusului Google, care nu e prea greu de găsit, având în vedere că se află pe strada care poartă numele companiei. Campusul e imens, format din zeci de clădiri și lângă se află sediul LinkedIn. Au chiar și un gift shop dedicat Google, cu Androizi pufoși și acadele în formă de Google Chrome, dar partea proastă e că nu poți intra acolo dacă nu cunoști pe cineva care lucrează la Google care să-ți ofere acces. But don’t pout, magazinul există și online. 😀

În campus era liniște, mai ales că am ajuns acolo chiar în a doua zi de Crăciun, dar e ceva în aer în Palo Alto, ceva care generează entuziasm, care te motivează să faci mai multe și să-ți depășești limitele. Sunt multe de văzut, însă trebuia să las ceva și pentru data viitoare. 🙂

Stanford

Stanford e uimitor de la primele minute pe care le petreci conducând în drum spre campus, pe aleea imensă străjuită de palmieri. Campusul universității e absolut imens, având peste 35 km pătrați, motiv pentru care ai o reală nevoie de un mijloc de transport, fie el mașină, bicicletă (au niște parcări foarte drăguțe pentru biciclete) sau transportul în comun din campus.

Stanford are 7 centre de cercetare, care studiază de la politici publice la relații internaționale, chimie sau științe umaniste, 19 de biblioteci (care adăpostesc 8.5 million de volume fizice, 1.5 milioane de e-books, 1.5 milioane de materiale audiovizuale, etc.), o galerie de artă, 7 universități, un program sportiv concentrat în jurul a 19 discipline sportive și este locul în care a luat ființă Internetul și, apoi, Google. E cea mai frumoasă universitate pe care am văzut-o vreodată și pot spune că m-am îndrăgostit de ea și îmi doresc enorm să-mi fac doctoratul acolo.

Anul trecut, Stanford a fost numită cea mai bună dintre universitățile de științe umane și artă de către The Times Higher Education World University, iar The Academic Ranking of World Universities (ARWU) a plasat-o pe locul 2 în lume. Deși studiile legate de facultate costă 38,700$/an, iar un MBA poate ajunge până la 130,000$/an, e o investiție inestimabilă în educație și dezvoltare personală. Iată și dovezi: printre absolvenții universității se numără…

  • 17 laureați ai premiului Nobel
  • 4 câștigători ai premiului Pulitzer
  • 18 premiați cu National Medal of Science
  • 2 premiați cu National Medal of Technology
  • 263 membri ai American Academy of Arts and Sciences
  • 150 membri ai the National Academy of Sciences
  • 94 membri ai National Academy of Engineering
  • 64 membri ai the Institute of Medicine
  • 31 membri ai the National Academy of Education
  • 51 membri ai American Philosophical Society
  • 3 câștigători ai Presidential Medal of Freedom

Campusul este impecabil și oferă studenților care învață acolo toate condițiile să exceleze. Nicăieri nu am văzut un loc mai frumos și mai potrivit pentru studiu, iar toate eforturile pe care trebuie să le faci pentru a te încadra și pentru a te ridica la înălțimea așteptărilor acelui mediu sunt pe deplin răsplătite prin mediul dinamic și prin rețelele de profesori și consultanți în carieră care te ajută să-ți exploatezi la maxim potențialul academic. E un loc absolut uimitor, iar companiile care sunt lider în domeniul tehnologiei sau al medicinei știu acest lucru foarte bine, motiv pentru care investesc masiv în centre de cercetare, laboratoare și dotări pentru universitate, recrutând cei mai buni studenți pentru a lucra în companiile lor. Am văzut un centrul sponsorizat de HP, unul de Bill Gates și un laborator de informatică susținut de un fond de investiții. Aici mediul academic și cel privat colaborează și obțin rezultate excelente.

Vizita la Stanford a fost deschizătoare de drumuri și de perspective, arătându-mi că viața academică nu s-a încheiat pentru mine și că mai am foarte multe de învățat, nu pentru a obține diplome, ci pentru a-mi îmbogăți experiența de viață, cea profesională și pentru a evolua ca om.

NASA Ames Exploration Center

Stanford e un loc pe care cu greu îl poate depăși ca importanță și entuziasm pe care îl provoacă, însă pe listă mai aveam un obiectiv mai mult decât interesant trecut: NASA Ames Exploration Center, cel mai important dintre cele 10 centre ARC (Ames Research Center) pe care NASA le are peste tot în SUA. Desigur, plasarea acestui centru lângă punctul focal al tehnologiei globale nu este întâmplătoare, fiindcă NASA a căutat să fie aproape de companiile care dezvoltă tehnologii de top, pentru a le integra în planurile lor de cercetare a universului.

În acest centru de cercetare se află cel mai mare wind tunnel din SUA, unde sunt testate rachetele care iau calea spațiului, dar este și lider în cercetarea în astrobiologie, sateliți de mici dimensiuni, roboți exploratori pentru Lună și alte planete, căutarea de planete inhabitabile, supercomputing, sisteme inteligente și adaptative și astronomie integrată în nave de zbor.

Desigur, nu aveam vreun nivel de ”security clearance” pentru a merge să vedem centrul în sine, însă există o zonă dedicată publicului larg, unde am văzut costume folosite în misiunile spațiale, un clip despre Curiosity, nava lansată către Marte acum câteva luni, modele ale roboților care au fost folosiți în explorarea Lunii și chiar o bucată de rocă lunară! Oamenii de acolo sunt atât de pasionați și de amabili, încât vor să te facă să înțelegi cât mai mult din munca lor și de ce ea este importantă pentru oamenii de rând și pentru viitorul planetei noastre. Ne-am simțit ca niște copii care explorează o lume care părea desprinsă din filmele SF, citind cu aviditate despre echipamente și urmărind clipuri filmate pe stația spațială internațională. Centrul NASA e fantastic și din nou te motivează să înveți, să te perfecționezi și să contribui la avansul speciei umane.

A piece of the Moon

Pentru mine vizita în Palo Alto a fost absolut fascinantă și copleșitoare și m-a făcut să-mi stabilesc o nouă serie de obiective pentru mine, care mi-au crescut, în consecință, așteptările pe care le am de la mine. Acolo voi ajunge pas cu pas, însă recomand oricui are ocazia, să viziteze un campus al unei universități de top sau al unui centru de cercetare, oriunde ar fi asta și din orice domeniu ar fi, și să-și aducă aminte că niciodată nu ne oprim din învățat, sub orice formă s-ar desfășura.

În episodul următor: Los Angeles.

Aventura de peste ocean: ep. 3 – San Francisco

San Francisco, unul dintre orașele iconice ale Statelor Unite, m-a intrigat de prima dată când am ajuns acolo. Era după o scurtă excursie prin Palo Alto (despre care voi povesti într-un articol viitor), când am decis că încă mai aveam vreme să vedem cum arată orașul din golf. Am ajuns pe seară într-un oraș care s-a îngrămădit în golf și care are o arhitectură urbană tare interesantă: case pe dealuri dimprejur, cartiere de case și vile de apartamente pe măsură ce te apropii de centru și o mână de zgârie nori chiar in inima orașului, așa de înalte încât e mereu umbră pe acele străzi (un sentiment tare ciudat, de altfel).

San Francisco nu e deloc un oraș ieftin, mai ales dacă e să judeci după parcări, care te vor taxa cam cu 6$ la fiecare 15 minute. Dacă parchezi sub unul dintre zgârie nori, portarul te va ruga să-I arăți ce ai în portbagaj, lucru lesne de înțeles dacă clădirea de deasupra are peste 50 de etaje.

În San Francisco însă nu te vei plictisi. Am fost de două ori și de fiecare dată am simtiț că abia încep să simt gustul orașului, că abia încep să-i explorez frumusețile. Prima dată când am ajuns acolo, ne-a prins noaptea căutând un loc din care să avem o priveliște frumoasă, pe care am găsit-o, într-un cartier de lux, cu case superbe (dar nu ostentative). Podul Bay Bridge și clădirea Pyramid ne-au lăsat fără cuvinte, noi privindu-le de pe unul dintre cele mai înalte dealuri ale orașului, peste care străzi cu pante necrezut de abrupte urcă fără teamă.

Ce ai de făcut și de văzut în San Francisco

Golden Gate

Celebrul pod Golden Gate (care nu e nicidecum auriu, ci cărămiziu, de fapt vermillion) a fost primul pod al locuitorilor orașului care a înlocuit feribotul în zona golfului și a devenit, din 1937 de când a fost ianugurat și până acum, cel mai fotografiat pod din lume și un simbol al Californiei. Cu mult peste 3 miliarde de vehicule l-au trecut de când a fost deschis și turiști din toată lumea încă se înghesuie să-l vadă. Vă vine să credeți că podul acesta e vopsit în fiecare zi? Da, chiar așa. Zilnic 38 de vopsitori și 17 fierari se îngrijesc de cel mai frumos pod al statului, care uneori se ascunde în ceața din golf și pe care fotografii tânjesc să-l surprindă în ipostaze memorabile.

Numele podului vine de la faptul că strâmtoarea pe care o trece este se numea Chrysopylae, care înseamnă Golden Gate, denumire stabilită de inginerul topograf Căpitan John C. Fremont, căruia această zonă îi amintea de un gold din Istanbul cu aceeași denumire. Anul acesta Golden Gate împlinește 75 de ani, ocazie de mare sărbătoare pentru locuitorii orașului, vor dedica acestuia 75 de manifestări artistice, printer care și expoziții în galerii de artă, un festival în luna mai, scene de dans și plimbări pe pod, etc. Puteți vedea o listă completă a evenimentelor legate de aniversare aici.

Golden Gate Park

Podului iconic i-a fost dedicat și un parc uriaș, care adăpostește o grădină botanică (cea mai frumoasă pe care am văzut-o vreodată!), centre expoziționale, două stadioane, lacuri, un conservator al florilor, terenuri de bowls, muzee, etc. Am reușit să ne plimbăm prin grădinile japoneze și prin grădina botanică, care m-au fascinat în egală măsură, cu plante din toată lumea și o sumedenie de păsări și veverițe. E un loc extraordinar de bine îngrijit și care îți înmoaie sufletul și îți risipește grijile. Îmi închipui că e o adevărată plăcere să locuiești aproape de parc și să alergi dimineața printre aleile înverzite. Să puneți acest parc pe listă în caz că plănuiți să ajungeți pe acolo.

Alcatraz

La o aruncătură de băț de Golden Gate, la 1.5 mile (2,4 km) de țărm, se află una dintre cele mai vestite închisori din lume: Alcatraz. Povestea închisorii a început prin 1861 când acolo erau ținuți prizonierii din Războiul Civil, iar în 1933 deja devenea închisoare federală. Niciun prizonier nu a reușit vreodată să evadeze din Alcatraz, deși 36 dintre ei au încercat de 14 ori în total. Prizonieri la fel de celebri ca vedetele de la Hollywood și-au petrecut veacul aici, printre care Al Capone, George “Machine Gun” Kelly, Alvin “Creepy Karpis” Karpowicz sau James “Whitey” Bulger (o listă mai mare, aici). Acum Alcatraz e doar un muzeu, pe care n-am reușit însă să-l văd, dat fiind că sunt atâtea de explorat în San Francisco, încât îți trebuie cel puțin o săptămână să-l cutreieri.

Pier 39

San Francisco fiind unul dintre cele mai mari porturi de la Oceanul Pacific, hangarele folosite de către marinari au rămas în continuare de-a lungul liniei țărmului. Unele dintre ele deserves încă portul, altele au devenit clădiri de biroul, unul va deveni chiar un centru cultural (the Exploratorium), iar unul dintre ele e centru turistic. E vorba de Pier 39, pe care s-au înghesuit restaurante, magazine cu suveniruri, cafenele, cofetării, magazine de ciocolată și de perle și bijuterii hawaiene (îți poți alege scoica din care să extragi tu însuți o perlă, care apoi să fie montată pe o bijuterie), cam tot ce îi trebuie unui turist să se răsfețe. Să nu ratați celebra ”clam chowder”, un fel de tocaniță cu legume și scoici, tare gustoasă, care se servește în pâine, ca ciorba de fasole de la noi. E delicioasă! La fel și platoul imens de nachos de la Hard Rock Café, care va lăsa o amintire de neuitat papilelor voastre gustative.

În afară de a-ți umple pungile cu suveniruri și dulciuri, pe Pier 39 poți să admiri și leii de mare care vin acolo de 21 de ani. Grupul vesel și gălăgios de lei de mare a fost primit cu brațele deschise, pentru ei fiind construite o serie de pontoane mai mici, pe care oaspeții să se întindă la soare. În zonă sunt tot timpul zeci de turiști care pozeaza vedetele locale, ce abia așteaptă să se dea în spectacol prin vreo luptă pentru teritoriu.
Pe Pier 39 am auzit-o pe Alexandra Stan urlând pe ”Mr. Saxo Beat” în difuzoarele folosite de câțiva dansatori de break dance, care se dădeau în spectacol chiar lângă acvariul din San Francisco, pe care din nou n-am reușit să-l văd, dar care a rămas pe listă pentru data viitoare. Din păcate succesul internațional al Alexandrei mă lasă rece, spre deosebire de pomul de Crăciun de pe Pier 39, care era minunat!

China Town

Dacă aveam senzația că în Instanbul am văzut multe nimicuri și prea multe lucruri înșirate în același loc, ei bine nu fusesem încă în China Town. Un cartier întreg e plin de magazine și de, evident, chinezi, care sunt gata să-ți vândă ultimul model de scărpinătoare în ureche și un set de mahjong care să meargă cu asta. Magazinele imense adăpostesc mii și mii de lucruri colorate și cel mai adesea inutile, din plastic ieftin și la prețuri de nimic. Restaurante sunt și ele și poți lua cu tine chiar și o monedă cu China Town pe ea, pentru doar 25 de cenți. Mi-au plăcut mult lampioanele atârnate pe unele străzi și sentimentul hoinărelii printr-un oraș atât de vibrant și de divers. E fascinant!

Cable cars

Sistemul de tramvaie cu cablu din San Francisco e ultimul de acest fel din Statele Unite și este operat manual, fiind una dintre cele mai mari atracții ale orașului, motiv pentru care este numit singurul monument național în mișcare. Deși turiștii se plimbă mai des cu acest mijloc de transport decât locuitorii orașului, el rămâne un avantaj simpatic al unui oraș care știe ce înseamnă un brading bun.

San Francisco 49ers și San Francisco Giants

Recunosc sincer că nu pricep mai nimic din fotbalul american și cu atât mai puțin din jocul de baseball, dar locuitorilor orașului li se umflă pieptul de mândrie când vine vorba de echipele locale: the Giants (baseball) și 49ers (football). Stadioanele lor sunt impresionante și poate vă voi reuși într-o zi să văd și câte un meci, poate așa reușesc să mă lămuresc și eu ce și cum.

Night life – Ruby Skye

Cel mai tare club din San Francisco, Ruby Skye, e una dintre cele mai tari locuri în care poți merge dacă ai chef de distracție. De luat aminte însă că în California nu se servește alcool după ora 2 am. Majoritatea cluburilor închid la acea oră, dar altele mai țin deschise încă o oră sau două. Dar nu se stă până la 6 dimineața, ca la noi, dar nici lumea nu merge în club la 1 noaptea, din motive lesne de înțeles.

Ruby Skye are tot timpul cei mai tari DJ din lume în line up, iar artiști precum Timo Maas, Tiesto, Carl Cox, Deep Dish, David Morales, Groove Armada, Kaskade, Paul Oakenfold, Paul van Dyk, Pete Tong, Roger Sanchez sau Sasha i-au călcat pragul. În lunile ce urmează clubul îi va aduce pe Moguai, Sebastian Ingrosso, Morgan Page, Alex Kenji, Roger Shah, Marco V și Paul van Dyk. E trecut pe listă pentru data viitoare, fiindcă după o zi de colindat orașul nu ne mai rămăsese energie pentru o noapte de dans.

Cam așa a fost în San Francisco. Urmează să povestesc despre Palo Alto, așa că stați pe aproape, fani ai Internetului de pretutindeni. 😉