C vine de la confort
Ideea unei călătorii către zări însorite este unul dintre gândurile care ne țin în scaunul de la birou, visând către zile mai senine și numărând în minte toate lucrurile frumoase pe care le vom vedea în weekend sau în vacanță. Cu cât călătoria se apropie însă, cu atât grijile cresc față de fiecare detaliu al plecării. Eu fac liste cu ce trebuie să luam la noi, le verific de două ori și pot respira ușurată abia după ce am ajuns la destinație.
Stresul cauzat de călătorii îi afectează pe mulți dintre cei care așteaptă zilele în care nu trebuie să se trezească odată cu alarma de la telefon. Această sursă de neliniște pleacă de la cele mai mici detalii și crește când ai grija unui drum lung. Weekend-ul trecut am aflat însă că se poate și altfel.
Drumețului îi șade bine cu o mașina confortabilă
Unul dintre cele mai importante lucruri când pleci la drum în vacanță este să iei cu tine tot ce țe-ar putea ajuta să te relaxezi și să te bucuri de călătorie, de la companie :), snacks și până la muzica pe care o vei asculta. Ai nevoie de un spațiu al tău, care, cel mai adesea, este constituit de spațiul mașinii, în care să-ți petreci orele în tihnă, în spatele volanului sau în calitate de copilot. Cel mai mult însă ai nevoie de detașare.
Când am văzut Citroen C5 Tourer în parcare, cel care avea să ne fie partener de drum preț de câteva sute de kilometri (aproape 800 mai precis), am fost impresionată de dimensiunile generoase (lungime/lățime (mm): 4829 / 1853) și imediat mi-am imaginat că interiorul trebuie să fie tare spațios, lucru care mi-a fost confirmat deîndata ce am urcat în C5.
Deși nu foarte ușor de parcat în oraș, unde posibilitățile sunt limitate chiar și pentru cele mai mici dintre mașini, C5 Tourer este o încântare la drum lung, din câteva motive ce țin atât de tehnologie, cât și de filozofia Citroen cu privire la design.
Design-ul
Citroen s-a reinventat spectaculos în materie de design. Liniile elengate, fluide, detaliile cromate, integrarea simbolului Citroen în grila din față – toate fac din acest Tourer o prezență elegantă, care se continuă și în interior. Forma scaunelor, elementele de pe bord și aranjarea acestora, toate sunt așezate astfel încât să ofere maximum de spațiu, confort și utilitate.
Prin toate detaliile C5 Tourer transmite că scopul lui esențial este acela de a te purta în călătorii nenumărate, alături de familie sau prieteni, în siguranță și, de ce nu, cu stil.
Tehnologia
Noile modele Citroen, începând cu gama DS lansată la începutul lui 2010 cu Citroen DS3, au marcat o nouă era în istoria producătorului francez, o eră a versatilității, a stilului unic în design, a grijii pentru detaliu și a unui nivel de calitate extrem de înalt. Toate aceste lucru au fost adânc înrădăcinate în toate modelele produse de Citroen, atât pentru gama DS, cât și pentru gama C.
Să nu uităm de spațiul din portbagaj, care este de-a dreptul uriaș, cu un volum de 533 litri, în care pot încăpea bagajele oricărei femei și poate și o geantă de-a domnului pe lângă. 🙂
Ce îl face pe C5 Tourer atât de special?
La drum lung, vei simți cum suspensia hidractivă face diferența, fiindcă spatele niciunui pasager nu va fi zdruncinat, ci vei avea senzația că plutești pe valuri, în bătaia vântului, mai ales dacă te ajută și drumul. La acest detaliu tehnic esențial se adaugă și reglajele lombar și pe înălțime, dar și opțiunea de masaj și memorare a poziției scaunului te vor asigura că poți petrecere ore în șir pe drum fără să simți vreun disconfort. Nu încercați însă încălzirea din scaune vara, așa cum am făcut eu din greșeala. 🙂
Opțiunea de Cruise-control este una dintre cele mai eficiente metode de a respecta viteza legală și de a te bucura de drum. Combinată cu o cutie automată, este tot ce ți-ai putea dori de la un Tourer, mai ales că eficientizează și consumul de carburant.
ESP-ul, avertizorul de depășire a benzii (opțional – transmite vibrații puternice prin scaunul șoferului, în caz de oboseală), farurile cu xenon, adaptative (love this!) și proiectoarele de ceață sunt dotări care contribuie la siguranța pasagerilor. Dacă adăugăm airbag-urile frontale, laterale față, perdea față/spate și genunchi pentru șofer, atunci nu ne va surprinde că C5 Tourer are 5 stele NCAP la testele de siguranță. Aș mai adăuga aici și oglinda retrovizoare interioară electrocromă, care reduce enorm de mult din disconfortul creat de condusul noaptea și de relfexia luminii farurilor mașinilor din spate.
Detalii precum sistemul climă bi-zonă cu detector de poluare, computerul de bord, cotiera, detectorul de apă în motorină și volanul îmbrăcat în piele sunt elemente care dau mașinii durabilitate și care îl asistă pe șofer într-o mulțime de moduri, toate concepute să te ajute să te concentrezi la condus și să te bucuri de călătorie la fel de mult ca de destinație.
Conexiunile USB și bluetooth sunt și ele prezente, pentru cei care sunt conștienți de pericolele vorbitului la telefon la volan și aleg varianta safe oferită de C5 Tourer, care are comenzi pe volan pentru aproape toate setările de pe bord, inclusiv pentru apeluri telefonice.
Opțiunile suplimentare de care ne-am bucurat pe C5 Tourer au fost:
– Sistem de navigatie NaviDrive 3D – ca orice sistem de navigație, are scăpările lui, mai ales la nivelul experienței de utilizare, care nu e niciodată intuitiv, lucru valabil pentru toate sistemele de navigație de pe toate mașinile din toată lumea. Să mă corectați dacă greșesc. 🙂 Am apreciat însă accentul britanic al ”doamnei GPS”, sora lui Siri, care ne-a îndrumat cât de bine a putut.
– avertizorul de depășire a benzii – l-am folosit și chiar funcționează, mai ales în cazul bărbaților, pe care orice vibrație în scaun îi oripilează. 🙂
– “Pachetul Parking” (senzor de parcare față, oglinzi exterioare electrocrome) – această opțiune îți salvează ochii la drum lung, prin reducerez reflexiilor, dar și în parcare, unde C5 Tourer-ul trebuie strecurat cu grijă.
– “Jante aliaj 19” Adriatique (dimensiuni – 245/40 R19), cu roată de rezervă de dimensiuni reduse – acestea au făcut deliciul tuturor, fiindcă sunt chiar spectaculoase și sunt perfect complementare cu design-ul mașinii.
Dacă vrei, poți chiar închide computerul de bord, cu tot cu navigație și display. El va continua să ruleze în background, însă în mașină va fi întuneric total (cu excepția turometrului), opțiunile utilă dacă te deranjează lumina bordului atunci când conduci pe timp de noapte.
O altă funcție utilă este posibilitatea de reglare a suspensiei: cu cât crești garda la sol, cu atât viteza maximă scade, iar cuplată cu asistența în rampă, această funcție te va ajuta să urci mai ușor sau să treci peste obstacole fără să pui în pericol integritatea mașinii.
Pentru amatorii de sportivitate, chiar dacă este Tourer, C5 are ce să le ofere: ESP-ul poate fi dezactivat, butonul de Sport va ajusta suspensiile, iar butonul de S de lângă schimbător va cupla mai repede viteza a șasea pentru un pic de zvâc. Oricum motorul de 2l și 120 de cai te susține bine în depășiri, așa că nu vei avea motive să te plângi.
Și consumul ne-a fost pe plac, cu un consum urban de 8,5 (aproape de cel indicat drept standardȘ 8,2) și unul mixt de 7,9 (ceva mai ridicat decât standardul de 6,2), dar absolut decent pentru condițiile de drum.
Prețul modelului C5 Tourer Exclusive 2.0 HDi 160 BVA6 care ne-a fost alături 3 zile este de 33.070 euro cu TVA, un preț just, as spune, având în vedere experiența condusului acestui model. Dacă ar fi să aleg o mașină pentru călătorii, cu siguranța aceasta ar fi o alegere potrivită, mai ales pentru familiile care au și copii.
În loc de concluzie, pentru mine, Citroen vine de la confort, creativitate și clasă.