Los Angeles, cu aproape 4 milioane de locuitori și al doilea cel mai populat oraș din SUA după New York, cu o suprafață de 1,213 km pătrați, este centrul zonei metropolitane Los Angeles-Long Beach-Santa Ana, unde locuiesc aproape 13 milioane de oameni, fiind una dintre cele mai populate zone de acest fel din lume. Pentru aceia dintre voi care nu știau, Los Angeles a fost parte din Mexic de la 4 septembrie 1781, data înființării sale, și până în 1848, când SUA a cumpărat orașul și întreaga Californie de la Mexic. Se pare că americanii au avut o intuiție excelentă, fiindcă Los Angeles se află printre cele mai bogate, puternice și influente orașe din lume, iar brandul său este unul dintre cele mai cunoscute la nivel global. Dovada? În 2008 a produs 831 miliarde de dolari, fiind al treilea centru economic al lumii după Tokyo și New York. Dacă încă nu sunteți impresionați, vă aduc aminte că aici se află Hollywood, centrul entertainment-ului din lume, fie că vorbim de filme, seriale, televiziune, jocuri pe calculator sau muzică. Iar dacă vă întrebați dacă toate aceste descrieri superlative au o bază reală, vă pot spune cu toată sinceritatea că DA.
Drumul către L.A.
Drumul către Los Angeles din Sacramento durează aproximativ 6 ore, 40 de minute pe Interstate 8 și apoi restul pe Interstate 5, drum care devine plictistor pe alocuri, dar care uneori e condimentat cu dealurile aurii și livezi de portocali și mandarini. Deși în California plouă foarte rar, agricultura e practicată cu spor, fiindcă rețelele de irigație sunt extinse și foarte bine îngrijite.
Deși nu eram pe Route 66, sentimentul de libertate și posibilitatea de a trăi o mulțime de lucruri și experiențe care se profilau la orizont ne-au tot crescut entuziasmul la cote atât de mari, încât parcă nici nu mai aveam nevoie de cafea sau energizant. 🙂 Când am plecat din Sacramento erau doar 5-6 grade peste zero, iar când am ajuns în L.A. erau 27, așa că am nimerit în plină vară, într-o zi însorită și superbă.
Warner Bros. Studios
Acum că ajunsesem în L.A. nici nu știam de unde să începe, așa că am căutat Warner Bros. Studios și ne-am înscris la tur. Nu mă așteptam ca turul să fie atât de interesant și atât de plin de povești, dar ce a urmat a fost de-a dreptul de neuitat.
Turul a început printr-un clip scurt despre istoria studiourilor, asociat cu un colaj cu replici și fragmente din cele mai faimoase seriale și filme produse vreodată de studiouri. Lista lor este absolut imensă! Din 1903 și până în 2011, studiourile au produs sute de filme și seriale, atât de multe, încât nu am reușit să găsesc un număr exact, însă puteți consulta lista aici.
Warner Bros. Studios este o secțiune a companiei Time Warner, care e un gigant media, conținând Warner Bros. Pictures, Warner Bros. Interactive Entertainment, Warner Bros. Television, Warner Bros. Animation, Warner Home Video, New Line Cinema, TheWB.com, DC Comics și jumătate din CW Television Network. If that’s not business, than I don’t know what is.
În fața studiourilor Warner Bros. se află Bugs Bunny și Daffy Duck, iar din gift shop-ul de dinăuntru îți poți cumpăra tot felul de obiecte branduite cu Gossip Girl, Sex and the City, Friends, Gilmore Girls, Harry Potter și o mulțime de alte lucruri care entuziasmează fanii.
Am pornit apoi să vedem câteva dintre străzile care apar în aproape toate producțiile Warner, de la videoclipuri, la seriale și filme. Am văzut locul în care s-au filmat cadre din Ocean’s 11, E.R., scara din scena sărutului din Spider Man, cafeneaua lui Luke din Gilmore Girls și străzi din Friends. Pe rând, aceeași stradă a fost parte din New York, din San Francisco-ul anilor ’50 sau din Chicago-ul anilor ’60. Ghidul nostru simpatic, de origine nicaraguană (hi Jacob!), ne-a povestit că, la începuturile cinematografiei, în filmele cu cowboy sau gangsters se foloseau gloanțe adevărate și că scena sărutului din Spider Man poate pare romantică, însă Tobey Maguire a stat 8 ore cu capul în jos, cu vată acoperită cu ceară în nări, fiindcă ploua și i se scurgea apa în nas, sărutând-o pe Kirsten Dunst și abia putând să respire – nimic romantic în asta.
După această poveste și multe ca ea am ajuns la concluzia că poate plătesc prea puțin pentru a vedea filme. Munca pe care o depun toți oamenii aceștia e titanică. Luni de zile se muncește pentru un film de o oră și jumătate, iar pentru un serial de 20 de minute se muncește aproape continuu timp de 5 zile! Durează atât fiindcă se citește scenariul, apoi vin scenariștii și ajustează, se repetă, vin executivii de la studiouri și de la rețeaua de televiziune care difuzează serialul, se repetă din nou, iar apoi se filmează, în fața unui public real (care nu are semne care să îl forțeze să aplaude sau să râdă), în funcțiile de reacțiile căruia scene sunt reajustate și apoi refilmate. Da, și eu am rămas cu gura căscată după ce am auzit toată această poveste, care ne-a fost spusă chiar în fața scenei de sunet unde se filmează 2 Broke Girls! 😀
”Everything in Hollywood is fake!”, așa ne-a spus ghidul nostru, iar nu cu referire la silicoanele vreunei actrițe sau la ultima operație estetică a alteia, ci cu referire la set-urile folosite în filme: clădirile sunt false, pereții sunt falși, la fel și cărămida și gurile de canal (care sunt aduse din alte orașe, când au nevoie să localizeze acțiunea), nu există decât parter, iar casele nu au instalație electrică sau apă curentă. Copacii sunt reali, dar nu și spațiile de parcare, spre exemplu. De la mânere și până la lumini, totul e adus și aranjat atunci când se filmează. Există un sector specializat în care ingineri specializați în vopseluri, materiale și lumini lucrează 24 de ore din 24 pentru a creea toate materialele necesare construcției acestor scene și amenajării lor.
În afară de străzile amintite mai sus, mai e un mic cartier de case, unde am văzut casa lui Sookie și studioul de dans a lui Miss Patty din Gilmore Girls, și multe scene de sunet, hangare imense în care se filmează scenele din interior, hangare izolate fonic în proporție de peste 90%, pentru ca niciun sunet din afară să nu deranjeze înregistrările din interior. Am avut ocazia să vedem sound stage-ul pentru serialul Pretty Litte Liars, care poți jura că arată ca un liceu, cu coridoare, dulapuri și săli de clasă, însă, evident, totul e fals. Mă fascinează însă cum, din unghiuri, lumini și decoruri, scenografii, inginerii de lumini și regizorii reușesc să ne facă să construim mental un întreg univers în afara a ceea ce ne arată în filmări. E de-a dreptul uimitor!
Ne-au spus că o clădire poate fi, după nevoie, spital sau secție de poliție, în funcție de cum amenajează locul și ce mașini aduc în față. Au atâtea umerașe cu recuzită și atâtea perechi de pantofi încât ar putea acoperi kilometri întregi cu ele. Și apropo de asta, am fost la muzeul cu cele mai cunoscute costume din filme, unde, din păcate, nu am avut voie să facem poze. Am văzut acolo costumele originale dinȘ Batman, Matrix, filme cu John Wayne (inclusiv o pușcă folosită de acesta), Harry Potter (care are un întreg etaj dedicat), serialul Chuck și multe altele, care ne-au lăsat cu gura căscată.
Dar apoi ghidul nostru ne-a condus către ceva și mai tare: garajul cu unele dintre cele mai faimoase mașini din filme! Un Ford din anii ’50 dintr-un film cu gangsteri, primul Batmobil, al doilea Batmobil, The Mystery Machine, mașina din serialul Chuck (care mi-a pus un super zâmbet pe față), Gran Torino din filmul cu Clint Eastwood cu același nume (e un must see!), mașina din Austin Powers, mașina din Matrix condusă de Mr. Smith, mașina din The Dukes of Hazard, mașina familiei Weasley din Harry Potter și altele. That was awesome!
Dar turul nu se terminase încă și ghidul mai avea un as în mânecă. Ne-a dus la o ușă și ne-a spus: ”Are you ready?”. Când a deschis am văzut cu ochii noștri decorul din Central Perk din Friends! Eram ca niște copii în ziua de Crăciun, cu ochii mari și un zâmbet cât casa. A fost un super moment!
A urmat apoi vizita la sound strage-ul 2 Broke Girls, despre care am povestit mai sus și întoarcerea către punctul de pornire, nu înainte să ne facă o poză (gratuită) pe un green screen, în care apoi au pus trenul care ducea spre Hogwarts, poză pe care am primit-o la finalul turului. 🙂 După 2 ore și ceva petrecute acolo mă simțeam ca după o săptămână și eram gata să descoperim mai mult din L.A.
Dacă vă întrebați dacă am văzut pe cineva celebru cât am fost la Warner Bros. Studios, răspunsul meu e DA. Nu l-am recunoscut deîndată, însă cineva cu un ochi mai ager l-a văzut pe Aaron Eckhart, care a jucat rolul lui Harvey Dent în The Dark Night. 🙂 Pretty cool.
Santa Monica
Următoarea oprire din aventura noastră din L.A. a fost la Santa Monica beach, unde ne-am plimbat de-a lungul Santa Monica Pier și ne-am uitat cu uimire la oamenii care făceau plajă și baie în ocean, deși era începutul lui ianuarie. Deși apa nu era chiar caldă, te puteai obișnui cu temperatura. Ne-am bucurat de priveliștea superbă și am savurat cel mai frumos apus pe care l-am văzut vreodată, gustând fiecare clipă în care soarele se pierdea în Oceanul Pacific.
Am mers apoi să ne plimbăm prin Santa Monica, un oraș frumos, curat și plin de oameni eleganți și mașini scumpe. Centrul pietonal e o adevărată bucurie pentru ochi și simțuri, cu artiști care-și manifestă talentul discret, cu pomi plini de luminițe și restaurante cochete. Aproape că nu ne venea să mai plecăm, deși eram frânți după o zi începută mult prea devreme. Dar mai erau atâtea de văzut, așa că am pornit spre hotel, aflat în inima Hollywood-ului (dacă mergeți în ianuarie veți prinde tarife foarte bune, cu -50$ din prețul obișnuit), în apropierea unui cartier foarte scump, cu niște case care te lasă din nou cu gura căscată (știu, mă repet, dar e inevitabil) prin eleganța și frumusețea lor.
Hollywood Boulevard
Am început plimbarea pe Walk of fame devreme, pe la ora 10, când turiștii încă nu dăduseră buzna și magazinele erau încă închise. Deși 90% dintre starurile care au o stea pe Walk of Fame nu ne sunt cunoscute, pe măsură ce ne-am apropiat de centrul bulevardului, în apropierea Kodak Theater (unde au loc Oscarurile), au început să apară zeci de turiști, oameni îmbrăcați în personaje de film cu care te poți fotografia și tot felul de agenți de vânzare pentru tururi tematice prin Hollywood. Ba a venit chiar și un grup de koreeni religioși care au început să strige în gura mare diverse sloganuri creștine, chiar în fața celorlalți ciudați care în fiecare zi sunt un personaj creat de industria de divertisment. Freaks versus freaks.
Kodak Theater
Teatrul Kodak, construit în 2001 special pentru a găzdui ceremonia înmânării Oscarurilor, e, de fapt, într-un mall. 🙂 Da, organizatorii se pricep foarte bine să ascundă asta, acoperind cu zeci de metri pătrați de covor roșu bulevardul din față și cu metri de cortine purpurii magazinele din interior. A urcat pe scările pe care urcă celebritățile, care sunt construite la jumătatea dimensiunii scărilor normale, pentru a ușura urcatul și coborâtul doamnelor cu tocuri din seara galei. 🙂 Stâlpii din interior sunt acoperiți cu plăcuțe cu cel mai bun film votat de Academie în fiecare an.
Teatrul, în care nu am avut voie să facem fotografii, are 3,401 de locuri, iar scena, una dintre cele mai mari din Statele Unite, era pregătită pentru noul spectacol al celor de la Cirque du Soleil, care au semnat recent un contract pe 10 ani cu teatrul. A 84a ediție a Oscarurilor va avea loc anul acesta, pe 26 februarie, iar Academia are contract cu Kodak Theater pentru cel puțin încă 20 de ani. Compania Eastman Kodak a plătit 75 de milioane de dolari pentru asocierea numelui său cu cel al clădirii.
Una dintre părțile cele mai interesante ale ceremoniei este ce se întâmplă cu voturile. Acestea sunt strânse de la aproape 6000 de membri ai Academiei de Film, Artă și Știinte și numărate de către 2 angajați la PricewaterhouseCoopers. Aceștia scriu apoi, de mână, plicurile care conțin câștigătorii, pe care le împart în două serviete, fiecare dintre angajați luând una. Nicio informație nu este ținută pe calculator, de teama că ar putea fi hackuite. Cei doi angajați călătoresc separat și au camere de hotel în locuri separate, ei văzându-se doar în seara ceremoniei, unde ei înmânează plicurile actorilor și personalităților care anunță câștigătorii. Secretul e așa de mare fiindcă întreaga seară costă 45 de milioane de dolari pentru a fi creată și, cu tot cu veniturile din publicitate, ajunge la 100 milioane de dolari.
Vizita la Kodak Theater a fost tare simpatică, mai ales că ghidul ne-a povestit o mulțime de mărunțișuri simpatice despre clădire și ceremonie, precum cele pe care vi le-am povestit mai sus.
Ca niște turiști ce ne aflam, nu puteam să ratăm Madame Tussaud’s Wax Museum, unde ne-am pozat cu statuile de ceară ale actorilor. Muzeul e foarte distractiv, cu muzică, secvențe audio din filme și obiecte de recuzită pe care le poți folosi pentru a-ți face poze cu statuile. Nu ai voie să le atingi fața sau părul, dar în rest e liber, motiv pentru care am și văzut că statui precum cea a lui Halle Berry sau Britney Spears aveau decolteul… cu amprente.
N-am ratat nici o plimbare prin Hollywood Hills, până aproape de celebrul semn, la care nu poți ajunge, căci accesul e închis. Priveliștea e superbă de acolo, nu neapărat spre semn, care e drăgut, dar mai ales spre vale, care e plină de păduri și are ceva aparte.
South Beach
Următoarea curiozitate de pe listă a fost South Beach, care e un oraș extrem de elegant și rafinat, cu o plajă imensă, curată și liniștită. Casele de pe plajă sunt pe cât de bine poziționate, pe atât de frumoase și frumoase. Nimic prea impunător, nimic ce ar putea întrerupe liniștea și atmosfera zonei. Ne-am plimbat pe plajă întrebându-ne curioși către ce destinații pleca vasul de croazieră din port și ce se afla pe insulele artificiale care se conturau nu departe de țărm. Cu greu ne-am desprind de acel loc, însă mai aveam o plajă de văzut în acea zi.
Venice Beach
De Venice Beach am auzit de prin filme, dar o știu mai ales din Californication, drept o plajă eclectică, cu tot felul de magazine și un public pestriț. Sunt sigură că asta era valabil ziua și mi-ar fi plăcut să o văd și în această ipostază, însă noi am ajuns noaptea, când locul era plin de vagabonzi. Când spun plin, mă refer că de ambele părți ale aleii care merge pe lângă plajă erau oameni ai străzii, care toți își vedeau de treaba lor, foarte calmi. La scurtă vreme după ce m-am obișnuit cu ”peisajul”, în timp ce ne plimbam în căutarea unui restaurant, am încercat chiar să-mi imaginez ce distractiv ar fi aici ziua, fiindcă pare tipul de loc lipsit de griji și foarte, foarte relaxat.
Am intrat în cele din urmă și într-un restaurant, unde am avut una dintre cele mai gustoase cine pe care le-am luat vreodată. Mâncare gătită cu atenție, ingrediente delicioase și o service impecabilă au făcut ca locul acela să-mi rămână în minte pentru totdeauna. Și da, o prietenă avea dreptate când mi-a spus că cea mai bună pizza se mănâncă în State. 🙂
San Diego
Ultima zi petrecută în sudul Californiei (deși tare am fi vrut să fie mai multe), ne-a dus către San Diego, un oraș cu puternice accente mexicane, de la arhitectură și până la populație, în care abia așteptam să mergem la San Diego Zoo!
San Diego Zoo e una dintre cele mari grădini zoologice din lume, cu peste 4000 de animale din 800 de specii. Dacă plănuiți să mergeți acolo, eu aș sugera să vă alocați 2 zile ca să o vedeți pe îndelete. Noi am stat aproape 6 ore și am văzut-o, dar în fugă. Sunt atâtea animale de văzut, încât nu ai vreme să le admiri pe toate într-o zi.
În prețul biletului de la intrare intră un tur ghidat care acoperă cam 76% dintre exponatele grădinii, călătorii cu gondola care traversează grădina de la sud la nord și posibilitatea de a lua autobuzele express, care circulă de la un punct cheie la altul al grădinii.
Am văzut acolo girafe, flamingo roz, urși koala (care sunt a-do-ra-bili!), zebre, pantere, lei, elefanți, rinoceri, hipopotami, urși polari, gazele și tot felul de surate de-ale lor, păsări din specii felurite, hiene, canguri, leoparzi, jaguari, tigri și reptile. Dar entuziasmul a atins culmi incredibile atunci când am văzut urșii panda! San Diego Zoo este una dintre puținele grădini zoologice din lume unde poți vedea urși panda uriași, care sunt cele mai adorabile creaturi din lume, în opinia mea.
Am apreciat faptul că grădina zoologică nu e doar un loc unde cresc animale, ci și un centru de cercetare, un loc unde înmulțesc specii pe cale de dispariție și un loc în care cultivă plantele preferate ale unor animale cu alimentație mai dificilă, cum sunt urșii koala, care nu mănâncă decât anumite specii de eucalipt.
San Diego Zoo mai are însă și San Diego Safari Park, care se află în marginea orașului, și unde poți merge în safari ca în Africa. Și acolo există un fel de gondolă, care aduce mai mult a tiroliană (Skyfary) și poți chiar petrecere o noapte într-un cort, cu toate cele necesare unui safari, pentru un pic peste 100 de dolari. În mod clar, și acolo îți trebuie 2 zile să poți vedea tot ce e de explorat.
Deși am vrut să mergem și la Sea World, am descoperit după amiaza că nu ne ajunge timpul.
Pacific Beach
Plaja aceasta, imensă, ca toate celelalte pe care le-am văzut la ocean până acum, era plină de oameni care făceau sport, care ieșire la plimbare cu prietenii sau familia. Un ponton privat, cu căsuțe de închiriat stătea în bătaia valurilor uriașe, de care câțiva surferi se străduiau să profite cât încă mai era lumină. Barurile și casele de pe plajă erau pline de studenți aflați în vacanță, care petreceau de mama focului, așa cum se și cuvine pe o astfel de plajă superbă. Voiam însă să ajungem mai departe…
Ocean Beach
Ultima plajă de la Oceanul Pacific pe care am călcat a fost Ocean Beach, unde se află cel mai lung ponton de ciment de pe coasta de vest, Ocean Beach Municipal Pier, construit în 1966. Acesta măsoară 601 metri și a fost o adevărată experiență să ne plimbă pe el și să admirăm valurile uriașe care se ridicau din ocean și se loveau de stâlpii săi. Nici unul dintre noi nu înaintase vreodată atât de mult în ocean, dar e cu adevărat frumoasă plimbarea pe el.
Atmosfera din Ocean Beach e cât se poate de relaxată, iar aproape toate barurile și restaurantele pe care le-am văzut erau pline de oameni de toate vârstele, de studenți gălăgioși și prieteni puși pe glume. Fiindcă voiam să încerc sushi, am găsit imediat un loc autentic, cu bucătari care păreau la fel de autentici, un restaurant nepretențios, însă cu o servire excelentă. După cum probabil ați văzut, tot laud asta și m-am tot mirat că peste tot servirea a fost impecabilă, fiindcă la noi găsești mai rar așa ceva. Revenind la peștele crud, am încercat și sushi, care nu m-a încântat peste poate, însă noodles cu pui au fost delicioși.
După 3 zile extraordinare ne-am urcat în mașină și ne-am îndreptat spre casă, pe un drum luuuung, de 8 ore, care ne-a dus departe de locurile acelea fantastice, pe care ne-am promis că le vom revedea.
Oct 18, 2013 - 03:01 PM
interesant articol, eu plec in noiembrie in L.A sper sa fie interesant 🙂
Oct 21, 2013 - 09:52 AM
Va fi cu siguranta! Enjoy!