Aventura de peste ocean – ep. 1

Acum că am pașaportul cu viza pe el în mâini încep să realizez că se va întâmpla cu adevărat: chiar o să plec la 10221.11 km depărtare de casă, tocmai pe partea cealaltă a lumii. În California. 🙂

Până să ajung să mă bucur de plecare, am avut de trecut de un prag important pentru mine, mai ales pe plan psihologic: să iau viza pentru SUA. Vorbesc de acest lucru drept o provocare, fiindcă emoțiile erau mari (mai ales în contextul nerăbdării mele de a pleca) și pentru că voiam să văd câtă stăpânire de sine pot avea. La interviul pentru viză era nevoie să fiu calmă și degajată, așa că mi-am transformat emoțiile într-o stare senină. Rezultatul a fost cel dorit.

Cu biletul de avion deja cumpărat, fac planuri de călătorie. Ce voi pune în bagaje? Ce locuri să vedem? Cum să fac să dorm mai puțin și ca să vedem mai multe? Știu că nu îmi va ajunge timpul să văd tot ce mi-aș dori și parcă-mi vine să-mi mușc buza de ciudă, însă știu sigur că voi încerca să cuprind cât de mult pot. Iar cu EL alături știu că totul va fi perfect.

Ce să văd mai întâi?

Trei săptămâni nu-s de-ajuns pentru a vedea ce are California de oferit.

Munții

Lacurile

Parcurile și rezervațiile naturale

Universitățile cele mai bune din lume

Silicon Valley

Deșertul

Cazinourile

Hollywood

O coastă oceanică splendidă

Sushi delicios (așa am auzit)

San Francisco – unul dintre cele mai vibrante orașe de pe coasta de vest

Golden Gate

Cred că acum încep să realizez ce aventură extraordinară mă așteaptă. My travelling senses are tingling! 😀

Sursa foto.

9 Responses

  1. psaico
    Dec 07, 2011 - 10:46 AM

    drum bun >:D< sa ai parte de o experienta deosebita 😉

    Reply
    • Andra Zaharia
      Dec 07, 2011 - 10:48 AM

      Multumesc tare mult! Asa sper si eu. 😀

      Reply
  2. Dan Trofin
    Dec 07, 2011 - 12:08 PM

    drum bun, Andra si sa gasesti suficiente motive, dupa o asa calatorie, incat sa te mai si intorci in Romania 🙂

    Reply
  3. Piticu21
    Dec 07, 2011 - 12:59 PM

    in principiu nu prea ai ce vedea pe golden gate, decat sa-l traversezi, sa te duci in parcarea cealalta si sa iti faci poza cu el.
    eu am preferat sa ma duc in port, sa fac poze de acolo si sa vad cat se poate de misto alcatraz-ul.

    si mai sunt 2 experiente, sa te plimbi cu tramvaiul pe sine … dar si sa te plimbi pe market street …

    si daca te duci pe market street pleaca cu geanta goala, du-te la old navy si cumpara de acolo tot ce vrei sa iti cumperi ca le gasesti la juma de pret fata de romania si … da

    Reply
    • Andra Zaharia
      Dec 10, 2011 - 12:36 PM

      Mersi de sfaturi! O sa tin cont de ele si abia astept sa vad San Francisco. Am auzit numai lucruri frumoase despre orasul ala.

      Reply
  4. aHUIBAN
    Dec 07, 2011 - 01:50 PM

    Felicitari! Daca asta este prima ta experienta in US, impactul va fi mare – in sensul intensitatilor lucrurilor ce ti se vor intampla.

    Am vazut ca ai pus foarte mare accent pe modalitatea in cate te-ai comportat la interviu (stapanire de sine etc.); sa stii ca decizia a fost luata in mare mare masura inainte ca tu sa te prezinti in fata ofiterului consular.

    Legat de ce pui in bagaje… hmm 🙂 Trebuie sa te documentezi, si pentru cel de cala si pentru cel de mana. Eu m-am trezit cu cel de cala cu un pliant inauntru spunand ca mi-a fost controlat pe motiv ca era supecta bla bla… era un cd audio printre haine 🙂

    Ti-a dat pe 10 ani? B2 ai solicitat, nu?

    Succes! Mai povestim 😉

    Reply
    • Andra Zaharia
      Dec 07, 2011 - 01:55 PM

      Multumesc! Si eu abia astept sa vad si sa povestesc!

      Stiu ca se face si un background check, dar sa stii ca are o pondere mare si modul in care te comporti la interviu.

      La bagaje ma pricep si stiu ce sa evit in cel de mana. Problema e ca incapa tot ce am luat. :)) Deh, femeile.

      Am luat doar pe 6 luni deocamdata, B2. Nu prea se dau B2 pe 10 ani.

      Mersi frumos!

      Reply
  5. aHUIBAN
    Dec 08, 2011 - 07:34 AM

    Ca sa continuam discutia… 😀

    Majoritatea celor care se prezinta la interviu, trec printr-un proces de informare si autoexcludere – deci ajuns la interviu, indeplinesti criteriile de eligibilitate.

    Interviul conteaza foarte mult pentru ca numarul de vize este limitat, de aceea – din toti care se prezinta la interviu (eligibili pentru o viza de turist) ofiterul consular trebuie sa aleaga -> aici intervine ceea ce foarte bine ai descris tu. (dar mai intai eligibilitatea si apoi atitudinea si stapanirea de sine la interviu).

    Ca sa fii eligibil pentru un B2 in cazul tau, trebuia sa demonstrezi (backgound-ul tau sa dovedeasca) ca nu esti un posibil viitor imigrant ilegal. Legea americana, in ceea ce priveste imigrarea, te catalogheaza din start ca fiind un posibil imigrant si pe baza dovezilor aduse de tine, demonteaza aceasta teorie – nu invers!

    Am fost in 2005 sa cer viza de turist, am fost refuzat dupa 2 minute de stat de vorba – mi-au inmanat o foaie.
    Am fost in 2006 si am cerut viza J-1 Summer Work and Travel – acceptat.
    Am fost in 2007 si am cerut viza J-1 Summer Work and Travel – acceptat.
    Am fost in 2011 si am cerut B2 impreuna cu sotia si 2 copii – acceptat – 10 ani!

    Cand mama a fost in 2008 la interviu a refuzat-o, tot pentru B2. Drept urmare sora mea care era de vreo 7 ani in SUA a sunat la ambasada si a intrebat una – alta… i s-a zis “doamna, nu fiecare ofiter consular se trezeste bine dispus in fiecare dimineata, faceti programare si incercati din nou”. La 2 saptamani s-a prezentat din nou la interviu – acceptata – 10 ani. (acum “Legal Permanent Resident”)

    Reply
  6. Andra Zaharia
    Dec 08, 2011 - 10:16 AM

    Am inteles acum. Deci e clar ca nu prea au criterii clare dupa care dau vizele. Criteriile exista (legaturi puternice cu Romania, proprietati etc.), dar ele sunt analizate diferit de fiecare data.
    E clar ca, daca primesti viza o data si dovedesti ca esti de buna credinta, va fi mult mai usor de reinnoit. Chiar nu stiam ca se poate lua B2 pe 10 ani, dar e bine de avut informatia asta.

    Mersi mult pentru detalii! Chiar sunt de ajutor.

    Reply

Leave a Comment

 

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.