ARCA – despre misiunea a 3-a

Sâmbătă, 14 nov., a fost o zi mare pentru cei de la ARCA: era planificată lansarea rachetei suborbitale Helen. Din păcate, din cauza unor circumstanţe, despre care voi vorbi mai jos, procedura de lansare nu a putut fi dusă până la capăt. Cu toate acestea, ziua mea de naştere a fost marcată de acest eveniment, care m-a emoţionat şi continuă să mă inspire în fiecare zi!

Duminică seara am fost invitată de către Andreea Tănăsescu la conferinţa de presă organizată de cei de la ARCA pentru a comunica rezultatele celei de-a treia misiuni întreprinse. Emoţiile au fost foarte mari, iar bucuria pe măsură, fiindcă aveam să cunosc oamenii pe care îi admir de ceva timp…

La conferinţă i-am ascultat atentă pe Dumitru Popescu – coordonatorul proiectului, pe Sorin Dinea – inginer de aviaţie, pe Gabriela Tudorache – avocat şi voluntar şi pe Mugurel Pascu de la Forţele Navale române. Am văzut fotografii din timpul misiunii, care ne-au fost explicate şi povestite de către Dumitru Popescu.

În procedura de lansare a rachetei Helen au fost implicate:

– nava 281 Constanţa;

– ambarcaţiunea Venus, care s-a ocupat de umflarea balonului solar;

– ambarcaţiunea Fulgerul, una dintre cele mai performante modele din lume, a cărei sarcină a fost să menţină a la o distanţă sigură rachetele şi balonul de 281;

– 2 echipaje ale scafandrilor militari.

Practic, procedurile de lansare la apă a modulelor rachetei Helen şi a balonului solar eu mers conform planului. Obstacolul a intervenit în partea a doua a procedurii de umflare a balonului solar, când 2 dintre cele 4 mâneci de umflare s-au răsucit şi au gâtuit balonul. Efortul de eliberare a mânecilor a fost imens, fiind susţinut de Venus şi de scafandrii militari. Echipa ARCA  a luat o decizie riscantă: au tăiat 2 dintre cele 4 mâneci de umflare, pentru a putea elibera balonul. Mai mult, capsula balonului avea un sistem de autodistrugere setat să se declanşeze în 7 ore, dacă nu primea niciun semnal radio de la nava 281. Sistemul a fost resetat în ultimul moment. Toată această operaţiune s-a desfăşurat pe apă, ceea ce a presupun eforturi imense.

După ce s-a reuşit umflarea balonului, soarele a început să coboare şi intensitatea sa era deja prea slabă pentru a încălzi aerul din balon, lucru necesar pentru ca acesta să se ridice. Inconvenientele unei zile de toamnă… Misiunea a fost abandonată, însă o altă muncă titanică s-a desfăşurat pentru urcarea la bord a balonului. Acesta cântărea 800 kg uscat, iar îmbibat cu apă a cântărit mult mai mult. Ridicarea sa la bord a durat ore în şir şi a presupus un efort greu de descris în cuvinte.

Pentru această operaţiune de lansare s-a muncit 24 de ore continuu, dar s-au respectat toate procedurile care au fost repetate, verificate şi repetate din nou în cadrul şedinţelor preliminare. Aviaţia civilă a prelungit chiar permisiunea de zbor cu o oră pentru a-i susţine pe cei de la ARCA. Colaborarea între părţi a fost excelentă, a susţinut Dumitru Popescu.

Partea bună a acestei întregi operaţiuni este că cei de la ARCA au fost foarte aproape de o lansare! Întregul ansamblu – racheta şi balonul – s.au deplasat pe apă, datorită curenţilor, exact conform simulării pe computer. Mai mult, cei de la ARCA susţin că au dobândit o experienţă pe care doar 2 ţări din lume o mai au (SUA şi Rusia). O altă reuşită este faptul că fotografiile din cadrul misiunii îi pot inspira pe tineri să se implice şi în alte domenii decât cele convenţionale.

Planurile de viitor au în vedere o lansare în primăvară, când condiţiile meteo şi durata zilei vor permite acest lucru. Până atunci, cei de la ARCA vor îmbunătăţi racheta, adăugând o treaptă mai puternică, şi vor face un nou balon. Partea bună este că, în competiţia Google X Prize, cei de la ARCA nu au rivali puternici. Partea mai puţin bună este că această lansare întârziată îi determină să lucreze într-un ritm mai rapid, însă sunt convinsă că vor depăşi cu succes acest obstacol minor.

Ziua de astăzi a fost una cu totul specială, fiind una dintre zilele care mi-a marcat existenţa. Astăzi am cunoscut echipa ARCA şi le-am strâns mâinile celor pe care îi admir din tot sufletul! Cu emoţie, am privit în ochii lor şi am văzut arzând acel foc care există doar în sufletul oamenilor care au un vis de împlinit! Este pasiunea celor care şi-au descoperit vocaţia, celor care ştiu că au o misiune de îndeplinit şi care sunt excepţionali tocmai prin faptul că fac tot ce le stă în putinţă să-şi materializeze acest vis. Aceşti oameni minunaţi m-au inspirat mai mult decât orice şi m-au făcut să mă simt mândă că sunt româncă şi că am şansa să le vorbesc, să îi ascult şi, pe cât pot, să le fiu de ajutor. Forţa lor, forţa visului lor, deschiderea şi căldura lor sufletească transpar prin fiecare cuvânt şi prin fiecare gest. Sunt acei oameni “larger than life”, dar, în acelaşi timp, foarte apropiaţi.

Cu glasul gâtuit de emoţie, i-am felicitat pentru lucrurile minunate pe care le fac pentru sectorul aeronautic românesc şi pentru faptul că sunt adevăraţi eroi ai generaţiei noastre, modele de urmat, care vor lăsa, cu siguranţă, o urmă în istoria ţării şi a lumii întregi! Îmi doresc să fac tot ce-mi stă în putere pentru a-i susţine în toate proiectele lor, fiindcă o merită cu prisosinţă!

Dacă vă veţi găsi vreodată într-un impas şi vă veţi simţi lipsiţi de motivaţie, priviţi către aceşti oameni şi către munca lor! Ei sunt cei care m-au făcut să-mi dau seama că “the sky is not the limit”. There is no limit!

Îi mulţumesc încă o dată Andreei Tănăsescu pentru invitaţie şi pentru ocazia unică de a fi alături de echipa ARCA! Mă bucur, de asemenea, că am cunoscut-o pe Simona Popescu, PR Manager ARCA.

Apelul meu este să-i susţinem pe aceşti oameni minunaţi şi proiectul lor de a trimite visurile noastre pe Lună!

7 Responses

  1. adi
    Nov 16, 2009 - 09:43 PM

    >:d< ey sister don't forget: SKY HiGH !!

    Reply
    • Andra Larisa Zaharia
      Nov 16, 2009 - 09:47 PM

      Or higher that the sky! 😀

      Reply
  2. Ionut Ciurea
    Nov 20, 2009 - 12:17 PM

    E bine ca sunt si oameni care cred ca “sky is NOT the limit”. Congrats, sun fan declarat ARCA. 🙂

    Reply
    • Andra Larisa Zaharia
      Nov 20, 2009 - 01:09 PM

      Ma bucur sa aud ca oamenii tin la acest proiect. Multumim pentru sprijinul tau!

      Reply
  3. SILVIU
    Mar 04, 2010 - 10:19 AM

    AR FI BINE CA DIN VARA SA RELUATI LANSAREA MISINEA 3 SUNTETI BUNI DAR DE CE SA NU LANSATI VOI AL 2 ROMAN IN SPATIU DACA VETI REUSI SA AJUNGETI LA LUNA ATI PUTEA FACE SI TURISM SPATIAL ECONMIC SI SIGUR
    FAN DECLARAT

    Reply
  4. Andra Zaharia
    Mar 04, 2010 - 12:28 PM

    Misiunea a 3-a va fi reluata si sunt sigura ca va fi un succes. In final, asta ne dorim cu totii: ca ARCA sa reuseasca, la un moment dat, sa trimita si oameni pe Luna, nu doar rachete. Si eu am incredere ca vor reusi! Multumim pentru sustinere!

    Reply

Trackbacks/Pingbacks

  1. 80 things I did in 2009 « Flori din umbra

Leave a Comment

 

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.