Raportând sfera online la multe alte domenii de activitate încetățenite, am tinde să credem că totul e încă la început. Eu cred însă că am ajuns mult mai departe decât aș fi crezut acum 2-3 ani, mai ales din perspectiva ecosistemului de aplicații mobile din România.
Proiectele mari se construiesc cu răbare și investiții
Aplicația Auto.ro este unul dintre exemplele pe care le dau mereu când vine vorba de strategie pe termen lung și beneficii reale pentru utilizatori. Spun acest lucru conștientă fiind de durata scurtă de viață a 90% dintre aplicațiile din App Store sau Google Play, care apar și dispar literalmente peste noapte. Majoritatea acestor aplicații nu reușesc două lucruri esențiale: să ofere utilizatorului exact ce are nevoie și să integreze feedback-ul acestora în dezvoltările ulterioare ale aplicației.
Încă de la prima utilizare am devenit fană a aplicației Auto.ro fiindcă era prima de acest tip din România, fiindcă exista o strategie clară de îmbunătățire a acesteia și pentru că am cunoscut echipa din spatele ei, formată din oameni extraordinari, dedicați și pasionați de proiectul lor.
Cei care au lucrat la aplicație au înțeles că avem nevoie de mai multă organizare în ceea ce privește automobilul pe care îl avem, a cărui întreținere nu mai este de multă vreme un lucru facil. Investițiile de timp, efort și resurse din partea lor sunt sigură că au fost considerabile, însă rezultatele se văd și sunt convinsă că aplicația este una dintre cele mai bune din România și cu siguranță cea mai bună din domeniul său.
Zece luni mai târziu…
Aplicația Auto.ro a devenit indispensabilă pentru mine, fie că sunt șofer, ”copilot” sau pieton. Baza de date a aplicației a crescut, depășind 30000 de adrese de benzinării, parcări, vulcanizări, spălătorii, service-uri, stații ITP, asistență rutieră și tractare, taxi, pensiuni și chiar bancomate. Toate aceste detalii sunt o binecuvântare mai ales când ești la drum și nu cunoști locurile sau când acul de la rezervor scade și nu știi sigur cât mai ai până la prima benzinărie. E cam și cum ai avea siguranța că poți suna un prieten bun ca să te ajute cu informații instantaneu, doar că acest prieten nu doarme niciodată, nu îți cere bani și trăiește chiar în smartphone-ul tău.
Aplicația Auto.ro a fost descărcată de 142000 de ori din AppStore și din Google Play și are peste 135000 de utilizatori activi. Și echipa nu s-a oprit aici, ci a continuat cu planurile sale ambițioase.
„Mașina mea” – cel mai nou feature
Noul modul din aplicația Auto.ro te va ajuta să-ți gestionezi mașina mai bine, mai eficient și fără probleme. Prin înregistrarea mașinii în aplicație vei putea să primești alerte când RCA-ul, asigurarea, ITP-ul sau rovinieta sunt pe cale să expire. Vei fi atenționat și de expirarea trusei medicale, dar și de rata la mașină ce trebuie plătită. Rezultatul: mai puține dureri de cap și șanse nule să iei amendă pentru că ai uitat vreun detaliu important.
Dacă veți încerca măcar o dată aplicația, vă garantez că va deveni una dintre preferatele voastre și vă va folosi atunci când vă așteptați mai puțin.
Pentru mine, aplicația Auto.ro e o dovadă de profesionalism, de efort susținut și strategie pe termen lung și consolidează ideea că și în România se pot face aplicații reușite, care să crească nivelul competitiv al ecosistemului de mobile apps de la noi. Un rol important l-a avut și echipa mReady, pe care o cunosc și o apreciez pentru proiectele minunate pe care le fac. Fie că aveți Android sau iPhone, experiența de utilizare va fi la fel de plăcută întotdeauna.
Tot ce pot spune e că abia aștept următorul update!
One Response
Trackbacks/Pingbacks