Ador ploile cu soare, iar ieri a fost cea mai frumoasa ploaie pe care am vazut-o vreodata. Picuri aurii biciuiau pamantul, scurgandu-se printre frunzele de smarald. Era o ploaie nevinovata, care nu supara si care stie doar sa te faca sa te bucuri de natura. Si apoi…s-a agatat de cer un curcubeu minunat, facut din vise tinere si zambetele oamenilor care au uitat, chiar pentru putina vreme, de griji si s-au lasat topiti de ploaia purificatoare. Nimeni nu fugea pe strada. Nimeni nu se grabea sa se ascunda. Priviri senine, ca si cerul, se rasfrangeau in picaturile sclipitoare. Toti voiau sa se simta curati si noi, sa se joace cu apa si soarele in acelasi timp, cum faceau cu mult timp in urma. O bucurie de copil ne-a incalzit tuturor inimile. Si aerul curat, acel miros limpede de iarba si culoare…nimic mai imbietor. As fi vrut ies si sa las ploaia sa ma invete cum sa fiu libera, cum sa uit de mine si sa o iau de la capat. Voiam sa fac parte din ceva mai mare decat mine. Ceva ciudat, dar atat de frumos! Am fugit de multe ploi, dar acum am inteles ca trebuie sa te bucuri de ele, sa pasesti linistit, fara teama de balti, si sa lasi picaturile sa ti se strecoare pe sub invelisul searbad al hainelor. Doar asa poti invata sa te bucuri de viata cu adevarat!
Seara, parfumul umed de tei mi-a dat vise placute…