Am un vecin

Drumul Taberei e unul dintre cele mai liniștite cartiere ale orașului acesta aglomerat și haotic. E unul dintre puținele locuri în care chiar mă mai simt în siguranță, unde încă mai e verdeață și unde-mi place să mă întorc după o zi plină. Dar chiar și aici sunt oameni care fac notă discordantă cu peisajul. Dincolo de pensionari, în blocul meu de 91 de garsoniere stau tot felul de oameni. M-am întâlnit în lift cu bătrânei, studenți, tineri căsătoriți etc.

În blocul meu nu se aud manele și e destul de curățenie, dar am un vecin care mă sperie. Garsoniera lui e lipită de a mea și în fiecare zi, fie dimineață, seară sau în timpul zilei, îl aud înjurând și urlând. Se întâmplă brusc și fără avertisment, câteodată dis de dimineață, când nici n-am apucat să deschid ochii. Urlă dintr-o dată și înjură oribil, violent, înfricoșător. E un sentiment îngrozitor să te trezești auzind astfel de lucruri. E cumplit ca liniștea nopții să fie sfâșiată de răcnetele atroce ale unui om care îți pare pe jumătate fiară în acea clipă.

Nu știu pe cine înjură sau cu cine se ceartă și mi-e teamă să întreb. Nu mă simt în stare să-i bat la ușă și să-i cer socoteală pentru comportamentul lui. Cine știe ce s-ar putea întâmpla dacă plec de acasă? M-am întâlnit de 2-3 ori cu el în lift. E îmbrăcat ponosit, cu o geacă veche, dar nu murdară. Are o voce groasă, răgușită, probabil de la fumat sau băutură. Vorbește în cuvinte puține, pe care le pronunță apăsat și pare să aibă mintea foarte tulbure. Într-o seară l-a adus un alt bărbat acasă, deci probabil băuse prea mult. Altă dată avea ușa întredeschisă și am zărit cutii și sticle de plastic împrăștiate, într-o mizerie greu de descris. De la el au început să vină și la mine gândaci, de care m-am chinuit săptămâni la rând să scap, luni chiar. În mod clar locuiește singur.

Administratora de bloc nu are ce să facă, fiindcă plătește întreținerea. La poliția de proximitate nu am sunat încă, fiindcă mă tem că nu vor face nimic (dar poate mă înșel). Nu-mi dau seama de unde vin accesele acestea de furie și de ce vin atât de brusc, cu o explozie de violență verbală pe care rar am întâlnit-o. Nu știu care e sursa încrâncenării, a urii și a frustrărilor duse la paroxism. Nu știu deloc ce aș putea să fac în situația asta, dar cert e că devine din ce în ce mai greu să suport aceste rafale de ură ce vin de dincolo de pereții casei mele. Pe de altă parte mă gândesc că ar putea face un atac cerebral sau un atac de cord în timpul unei astfel de scene de încordare nervoasă. Mi-e ciudă pe el și milă de el în același timp.

E ciudat cum poate cineva să-ți răpească sentimentul siguranței pe care ar trebui să-l ai în propria casă. Ciudat și descumpănitor.

V-ați confruntat vreodată cu un astfel de caz? Cum îmi recomandați să acționez?

Surse foto: 1, 2.