Am 27 de ani si mi-am cumparat o carte de colorat pentru adulti
Mi-au luat vreo 23 de ani să uit și apoi să redescopăr bucuria coloratului. Talentul la desen m-a ocolit toată viața, așa că niciodată nu m-am gândit c-aș putea să mă întorc la setul de creioane colorate.
Dar nu știți cât de mult mă bucur că mi-am dat voie să fiu iar copil!
About to travel through time to when I was 5. #coloringbook
A photo posted by Andra Zaharia (@andrazaharia) on
Am decis să-mi cumpăr o carte de colorat pentru adulți după ce am citit și la Ana Matei despre ele și după ce le-am tot văzut prin articole, mai ales din US.
După ce mi-am luat ”Enchanted Forest” de la Cărturești, am petrecut aproape jumătate de ore uitându-mă la migala și atenția dedicată fiecărui desen în parte. Cartea e un miniunivers complex, care-ți stimulează imaginația și curiozitatea.
Am citit apoi că Johanna Basford, autoarea cărții, a vândut aproape 2 milioane de copii din prima sa carte de colorat, ”Secret Garden: An Inky Treasure Hunt and Coloring Book”, iar ”Enchanted Forest” este și ea best seller pe Amazon.
De fapt, tot trendul cărților de colorat pentru adulți a început să fie mai vizibil în ultimii 4-5 ani (deși cărțile de acest tip există de ceva vreme), probabil și drept consecință a faptului că avem din ce în ce mai multă nevoie de momente de relaxare psihică și de odihnă activă departe de ecrane de tot felul.
Răgaz pentru ochi și minte
Mi-a luat cam două ore să colorez pagina de mai jos, una dintre cele mai simple desene din carte. Mi-am golit mintea de gânduri și, în tot acel timp, singura mea grijă a fost să decid ce culoare să folosesc și unde.
A photo posted by Andra Zaharia (@andrazaharia) on
Ce apreciez la cărțile de colorat pentru adulți este că îți dau libertatea de a-ți pune imaginația la lucru, dar fac din colorat o activitate relaxantă, fiindcă ai deja trasate contururile. Desenul liber e mai dificil și necesită măcar un pic de experiență, iar eu nu cred că m-aș descurca nici acum.
Pe măsură ce colorez mai mult, descopăr în carte desene tot mai complexe, motiv pentru care această carte e de-a dreptul o investiție în liniștea mea și relaxarea ochilor mei. Fără să exagerez, probabil va dura un an până voi reuși să o colorez pe toată. 🙂
Și mi-am promis că, atunci când va fi gata, o să trec la următoarea, fiindcă am văzut că Okian are o ofertă generoasă de cărți de colorat pentru adulți.
Desigur, am ridicat câteva sprâncene când au auzit că mi-am luat carte de colorat, însă am primit mult mai multe zâmbete de încântare și întrebări curioase.
Do what makes you happy.
Iar dacă astea înseamnă să colorezi și să uiți de presiunea timpului, de task list sau de nerăbdarea de a vedea ultimul episod din nu știu ce serial, atunci alege să faci exact ce simți!
PS: Tot cu ocazia asta am descoperit și că, în general, creioanele de colorat au ajuns să fie 100% din plastic și trebuie să faci un pic de efort să pui culoarea pe hârtie. Sunt la al doilea set (Herlitz), dar tot nu-s mulțumită, așa că, dacă știți unde aș putea găsi niște creioane de colorat bune, ca pe vremea copilăriei noastre, vă rog să-mi dați și mie de veste. 🙂
Sursa foto: An image of a new trendy thing called adults coloring book. via Shutterstock