Mi-au luat vreo 23 de ani să uit și apoi să redescopăr bucuria coloratului. Talentul la desen m-a ocolit toată viața, așa că niciodată nu m-am gândit c-aș putea să mă întorc la setul de creioane colorate.
Dar nu știți cât de mult mă bucur că mi-am dat voie să fiu iar copil!
Am decis să-mi cumpăr o carte de colorat pentru adulți după ce am citit și la Ana Matei despre ele și după ce le-am tot văzut prin articole, mai ales din US.
După ce mi-am luat ”Enchanted Forest” de la Cărturești, am petrecut aproape jumătate de ore uitându-mă la migala și atenția dedicată fiecărui desen în parte. Cartea e un miniunivers complex, care-ți stimulează imaginația și curiozitatea.
Am citit apoi că Johanna Basford, autoarea cărții, a vândut aproape 2 milioane de copii din prima sa carte de colorat, ”Secret Garden: An Inky Treasure Hunt and Coloring Book”, iar ”Enchanted Forest” este și ea best seller pe Amazon.
De fapt, tot trendul cărților de colorat pentru adulți a început să fie mai vizibil în ultimii 4-5 ani (deși cărțile de acest tip există de ceva vreme), probabil și drept consecință a faptului că avem din ce în ce mai multă nevoie de momente de relaxare psihică și de odihnă activă departe de ecrane de tot felul.
Răgaz pentru ochi și minte
Mi-a luat cam două ore să colorez pagina de mai jos, una dintre cele mai simple desene din carte. Mi-am golit mintea de gânduri și, în tot acel timp, singura mea grijă a fost să decid ce culoare să folosesc și unde.
Ce apreciez la cărțile de colorat pentru adulți este că îți dau libertatea de a-ți pune imaginația la lucru, dar fac din colorat o activitate relaxantă, fiindcă ai deja trasate contururile. Desenul liber e mai dificil și necesită măcar un pic de experiență, iar eu nu cred că m-aș descurca nici acum.
Pe măsură ce colorez mai mult, descopăr în carte desene tot mai complexe, motiv pentru care această carte e de-a dreptul o investiție în liniștea mea și relaxarea ochilor mei. Fără să exagerez, probabil va dura un an până voi reuși să o colorez pe toată. 🙂
Și mi-am promis că, atunci când va fi gata, o să trec la următoarea, fiindcă am văzut că Okian are o ofertă generoasă de cărți de colorat pentru adulți.
Desigur, am ridicat câteva sprâncene când au auzit că mi-am luat carte de colorat, însă am primit mult mai multe zâmbete de încântare și întrebări curioase.
Do what makes you happy.
Iar dacă astea înseamnă să colorezi și să uiți de presiunea timpului, de task list sau de nerăbdarea de a vedea ultimul episod din nu știu ce serial, atunci alege să faci exact ce simți!
PS: Tot cu ocazia asta am descoperit și că, în general, creioanele de colorat au ajuns să fie 100% din plastic și trebuie să faci un pic de efort să pui culoarea pe hârtie. Sunt la al doilea set (Herlitz), dar tot nu-s mulțumită, așa că, dacă știți unde aș putea găsi niște creioane de colorat bune, ca pe vremea copilăriei noastre, vă rog să-mi dați și mie de veste. 🙂
Sursa foto: An image of a new trendy thing called adults coloring book. via Shutterstock
Sep 26, 2015 - 11:02 AM
I will love you forever pentru ideea asta!
Apr 26, 2016 - 09:25 PM
Iti impartasesc pasiunea,de curand mi-am achizitionat si eu Gradina secreta dar inca nu m-am apucat de “relaxat”,insa creioane minunate de-a dreptu,cu mina moale si culori intense si rezistente au cei de la Marco Raffine.
Apr 28, 2016 - 09:24 AM
Mersi frumos pentru sugestie!
Sep 27, 2015 - 04:42 PM
Ah, ce ma bucur ca iti place! 🙂
Si eu am stat jumatate de ora in magazin sa testez creioane de colorat. Am luat de la Faber Castell pana la urma si sunt ok, dar nu excelente.
In pasajul Hanul cu Tei (Lipscani) gasesti niste magazine specializate (Rembrandt), unde poti testa suficient de multe.
Sep 28, 2015 - 08:56 AM
Saru’ mana de recomandari! O sa merg sa-mi iau niste creioane noi. 😀 And I do love it so very much!
Sep 28, 2015 - 09:51 AM
Hah, si eu ma gandeam sa descarc de pe net asa ceva! Cred ca e o relaxare si o provocare in acelasi timp. Eu desenez cu fii-mia si cu greu am gasit niste creioane ok.
Am observat ca pe Pinterest e la mare cautare asa ceva….
Sep 30, 2015 - 11:09 AM
Și eu colorez din când în când, tot pentru a mă relaxa. Îmi cumpăr creioanele colorate de la librării din acelea clasice, stil comunist. Au acolo creioane fix ca pe vremea când eram copii, plus că mai sunt și foarte ieftine.
Sep 30, 2015 - 11:15 AM
Și bine ai făcut! Coloratul are beneficii pe care le-am uitat de cînd am devenit “adulți”. Uite cîte ceva despre îndeletnicirea asta, poate-i va ajuta și pe ceilalți cititori: http://www.cyberculture.ro/2015/08/19/carti-colorat-adulti/.
Sep 30, 2015 - 10:25 PM
Eu creioane colorate am oricum, oricand in casa! I will get one!
Dec 15, 2015 - 10:07 PM
Cele de la BIC.
Feb 17, 2016 - 10:13 PM
Buna! Sincer, eu mereu am desenat, colorat, pictat…si de curand mi-am cumparat cartea Padurea fermecata! Este o metoda de relaxare pentru mine. Sincer…persoanele din jurul meu au ras, spunand: “aaaa….carte pentru copii”, insa nu-i adevarat. Am studiat-o putin si am constatat ca un copil nu ar intelege astfel de desene. O recomad din tot sufletul persoanelor pasionate.
Feb 18, 2016 - 12:47 PM
Creioanele de la Cretacolor sunt geniale. Le recomad!
Apr 05, 2016 - 08:17 AM
O prietena care a incercat mai multe creioane colorate tot pentru o carte de colorat pentru adulti mi-a spus ca cel mai mult ii plac Staedtler – ergosoft. Daca reusesti sa gasesti niste creioane bune, fa un update la articol cu concluziile :).
Luna asta imi iau si eu o carte de colorat, abia astept 🙂
Apr 05, 2016 - 10:03 AM
Mersi frumos pentru sfat! Poate-mi fac timp sa fac un review pentru mai multe seturi. 🙂 Aparent cresterea in popularitate a cartilor de colorat a dus la un soi de criza in industria creioanelor de colorat. M-am amuzat tare sa citesc asta. 🙂