Puține povești spuse în cinematografia românească sunt atât de autentice precum scenariul filmului ”Aferim!”, pe care l-am văzut ieri seară.

E mare lucru să-i aduci pe oamenii de azi aproape de românii de acum 200 de ani, cu bune și cu rele. ”Aferim!” a reușit, prin scenariu, documentare asiduă și jocul convingător al actorilor, să aducă în actualitate teme din realitatea istorică a începutului de secol 19.

În film veți regăsi esența spiritului românesc, care a răzbătut, aproape nealterat, până astăzi. De-a lungul călătoriei plină de tâlc a zapciului și a fiului său pentru a-l găsi pe robul fugit de la boier am identificat teme care își mențin relevanța și acum: supunerea și nemulțumirea față de cei care dețin puterea, persistența inegalității sociale, discriminarea, locul femeii în societate, atitudinea față de biserică.

”Aferim!” curge în alt ritm față de filmele cu care ne-am obișnuit, iar acesta e un lucru tare bun. Ca-n poveștile lui Sadoveanu sau ale lui Creangă, acțiunea te prinde încet și te apropie de personajele pline de culoare ale epocii. Și, ca să te bucuri cu adevărat de peliculă, trebuie să fii atent nu doar la ce se petrece în prim-plan, ci și la detaliile din plan secund, pentru a avea un tablou complet al epocii.

Limbajul plin de arhaisme folosit în film, specific începutului de secol 19, incită la un efort de descifrare, exercițiu ce menține atenția și stârnește curiozitatea privitorului. Lucrurile se spune verde-n față, iar pudoarea nu-și are locul în societatea românească din acele vremuri, unde satisfacerea nevoilor primare și subordonarea la dorințele boierilor dictau mersul lucrurilor.

”Aferim!” atinge un subiect important și aproape niciodată dezbătut la noi: sclavia țiganilor din Țara Românească, ce a durat din secolul 13 până în secolul 19. Nu-mi amintesc să fi discutat prea mult la lecțiile de istorie despre această temă, însă cred că putem fi de acord că efectele acelei perioade persistă și astăzi.

Privind acest film am simțit resemnarea cuprinsă în vorbele de duh împărțite de zapciu, disperarea țiganului rob de a nu-și putea elibera cursul vieții din robie și încrâncenarea fără rezultat a fiului de zapciu în fața nedreptății. Durerea, speranța, hazul de necaz și multe alte emoții și atitudini față de viață se amestecă într-un fir epic ce-ți pune un nod în gât.

Filmul acesta nu se urmărește pentru final, ci pentru poveste. Așa cum rareori se întâmplă, avem ocazia să tragem cu ochiul la viața oamenilor obișnuiți dintr-o perioadă istorică la care am avea acces doar prin puterea (limitată) a imaginației. ”Aferim!” e despre viața prezentată fără ocolișuri: grea, uneori potrivnică, cu scurte momente de calm și satisfacție, cu suferințe mai mici și mai mari, cu trădări și nedreptăți.

Faptul că am avut ocazia să-l aplaud pe Radu Jude, regizorul care a primit Ursul de Argint la Berlin pentru realizarea acestui film, nu e de-ajuns. Cred că mai tare decât orice s-ar bucura ca povestea aceasta să ajungă și la voi, iar, începând de astăzi, ”Aferim!” rulează în cinematografele din toată țara. Să mergeți, să-l vedeți și apoi să povetim împreună despre cum l-ați trăit.

PS: E de citit și acest articol din Sub25.ro despre film. Are câteva idei tare interesante!