De fapt, au mai rămas 29 de zile, iar eu fac numărătoarea inversă cu entuziasm din ce în ce mai mare! 😀
Așa că, pentru cei care sunt în aceeași stare de efervescență ca și mine, am făcut o listă de vești legate de festival, care sper să răspundă și la o parte din întrebările voastre.
Deși nu au fost anunțate încă orele la care va intra fiecare artist pe scenă, avem deja line-up-ul pe zile și știm când va începe și când se va termina Untold Festival:
Știm că, dacă îți iei cazare în Camping-ul Untold între 23 iunie și 10 iulie, poți să câștigi niște chestii foarte mișto de la Carhart:
Știm că vor exista trenuri speciale care să aducă participanții la festival din toață țara, iar detaliile vor fi anunțate în curând:
Știm că pe Cluj Arena vom cânta la unison piesele preferate! (Sursa foto.)
Știm că vor exista aplicații dedicate pentru Untold Festival, atât pentru Android, cât și pentru iOS:
Și mai știm că Untold te ajută să-ți găsești cazare prin Bed Finder.
Ce mai facem în Cluj la Untold Festival
Dincolo de a ne delecta urechile cu muzică bună și a ne rupe tenișii de dans, mai sunt și alte lucruri de făcut la Cluj în cele 4 zile de festival!
Pe lista mea am pus așa:
– un tur ghidat prin oraș, pus la cale chiar de organizatorii Untold
– să văd orașul de pe dealul Feleac
– să mă bucur de un somn liniștit (și mult dorit) la Pensiunea Casa Zânelor, unde am găsit cazare
– să mă văd cu toți oamenii din Cluj pe care îi văd prea rar
– să gust din pizza făcută de Adi Hădean, bunătăți de la Teo’s Kitchen, să ajung la Baracca, la unul dintre restaurantele Marty, la Camino și la Joben Bistro.
Iar acum vine rugămintea de a-mi trimite recomandări de lucruri de făcut, văzut și mâncat în Cluj, fiindcă abia aștept să mă bucur la maxim de tot ce au orașul și Untold Festival să ofere!
ETA: 29 de zile!
#untoldiscoming
Sursa foto featured: Nikola Spasenoski / Shutterstock.com