Timeline pentru paginile de Facebook – preview

Facebook tocmai i-a anunțat pe administratorii de pagini că din 30 martie 2012 va introduce timeline și pentru pagini, un upgrade cu care mulți dintre utilizatorii rețelei sociale nu s-au obișnuit încă.

Ce înseamnă această schimbare pentru administratorii de pagini? Iată noile opțiuni de display, design și administrare:

1. Noul timeline pentru pagini va crea o aglomerare mai mare de postări pe pagină, iar utilizatorul va fi asaltat cu mai multe informații decât pănă acum, motiv pentru care brandurile trebuie să abordeze cu grijă această nouă modalitate de afișare a paginilor.

De asemenea, se va schimba și mărimea pozei de profil, care va trebui să fie pătrată și lată de minim 80 pixeli.

2. Posibilitatea de a afișa un cover photo – acest lucru este binevenit, fiindcă acum brandurile vor putea face mai mult pentru a-și individualiza pagina decât o simplă fotografie de profil.

Atenție însă, Facebook sugerează că această fotografie nu ar trebui folosită în scopuri pur publicitare sau de vânzări și nu ar trebui să conțină doar text:
”Note: this space is not meant for promotions, cupons, or advertisements. Your cover photo should not be primarily text-based or infringe on anyone else’s copyright. Learn more about choosing a cover photo.”

Iată ce adaugă în continuare:

  • ”Cover images must be at least 399 pixels wide and may not contain:Price or purchase information, such as “40% off” or “Download it at our website”
  • Contact information, such as web address, email, mailing address or other information intended for your Page’s About section
  • References to user interface elements, such as Like or Share, or any other Facebook site features
  • Calls to action, such as “Get it now” or “Tell your friends”
  • All cover images are public, which means anyone visiting your Page will be able to see the image you choose. Covers must not be false, deceptive or misleading, and must not infringe on third parties’ intellectual property. You may not encourage or incentivize people to upload your cover image to their personal timelines.”

3. Dacă ai un landing page și tab-uri personalizate, ele vor apărea sub cover photo, înșiruite și se vor deschide la click într-o pagină cu design curat și simplu, așa cum apare în exemplul de mai jos, de pe pagina BCR România.

4. Opțiunea de afișare de la punctul 3 a tab-urilor personalizate se completează cu opțiunea de highlight, care îți va permite să ordonezi cum vrei tab-urile paginii, astfel creând o ordine potrivită pentru pagina ta și obiectivele tale de comunicare. Mi se pare că astfel tab-uri capătă o importantă mai mare și devin mai vizibile decât până acum.

5. Dacă alegi să folosești opțiunea ”highlight a post”, respectivul update va ocupa întreaga lățime a landing page-ului, crescându-i vizibilitatea și impactul.

6. Noul panou de administrare a paginii facilitează accesul la opțiunile de gestionare a acesteia și arată mult mai user friendly.

7. În sfârșit, Facebook a introdus mesagerie pentru pagini, un lucru mult așteptat de către administratorii de pe toată platforma și cred că și de utilizatori în egală măsură.

8. Dacă vrei, poți antedata un status update de pe pagina ta. Probabil această opțiune a fost introdusă pentru a oferi șansa de a-și completa istoria celor care au pagini de mai puțin timp și pentru care este important să puncteze anumite momente din istoria personală (pentru persoane publice) sau a brandului. Eu o consider utilă, dar aștept cu nerăbdare momentul în care vom putea programa postările pe Facebook. 🙂

LE: Am adăugat încă două observații importante:

9. Facebook a eliminat default tabs, opțiunea prin care puteai alege pe ce tab să ajungă utilizatorul când îți vizita pagina pentru prima oară. Acum conținutul e regele, fiindcă acela va funcționa drept motivare pentru a da ”like” paginii tale.

10. Prin introducerea timeline-ului, tab-urile personalizate vor fi mai late. Dacă înainte aveau 520 px, acum vor putea avea până la 810 px.

Dezavantaje:
– mulți dintre utilizatori vor contesta schimbarea și se vor acomoda greu cu noul design al paginilor
– administratorii probabil se vor speria crezând că munca lor de până acum, mai ales cea depusă pentru dezvoltarea tab-urilor personalizate, va fi fost în van, ceea ce nu e cazul, după cum am explicat mai sus.
– aglomerarea de conținut de pe timeline (fostul wall), va conduce la o bombardare a utilizatorilor cu informații, fapt care prezintă riscul de a-i îndepărta de brand
– eliminarea default tabs va îngreuna direcționarea de trafic către tab-urile personalizate și va face mai dificilă (sau mai ușoară, depinde de abilitățile community managerului) persuadarea utilizatorului să dea ”like”.

Voi ce părere aveți despre aceste schimbări? Veți adopta timeline pentru pagina/paginile pe care o/le administrați?

11 Responses

  1. Tudor Iacob
    Feb 29, 2012 - 04:08 PM

    Foarte util articolul. Eu o sa incerc timeline-ul nou, are un potential mai mare de exprimare al brandului prin cover photo/video si te cam provoaca sa fii creativ:)

    Reply
    • Andra Zaharia
      Feb 29, 2012 - 04:09 PM

      Multumesc, Tudor! Ma bucur ca ti-e util. Si eu abia astept sa vad noul val de creativitate care cu siguranta va veni in urma acestor schimbari.

      Reply
  2. Vasiliu Maria
    Feb 29, 2012 - 04:10 PM

    Eu deja il am activ pentru absolut toate paginile de facebook pe care le administrez. In mai putin de 15 minute “i-am dat de cap”. Recomand tuturor sa incerce. Unele schimbari chiar sunt benefice!

    Detaliat si util articol! Bravo!

    Reply
  3. Florin Haragas
    Feb 29, 2012 - 04:22 PM

    cum ramane cu welcome-page-ul in cazul paginilor care au asa ceva? este prima informatie care ti se prezinta despre aceasta pagina in momentul in care o accesezi (daca aceasta optiune este setata de administrator pentru cei care nu sunt deja fani), ca si pana acum? sau ti se deschide direct timeline-ul, cu landing-page si taburile pozitionate sub cover-photo?

    Reply
    • Andra Zaharia
      Feb 29, 2012 - 04:34 PM

      Vezi punctul 3 Florin, cu tot cu printscreen. ”3. Dacă ai un landing page și tab-uri personalizate, ele vor apărea sub cover photo, înșiruite și se vor deschide la click într-o pagină cu design curat și simplu, așa cum apare în exemplul de mai jos, de pe pagina BCR România.”

      Reply
  4. valy
    Feb 29, 2012 - 04:24 PM

    cum am zis si in articolul meu mi se pare o porcarie timeline pentru pagini. daca pentru profile a fost destul de bine-venit, pentru pagini mi se pare nasol. nu ma poti diferentia profilul personal de pagina, decat prin poze/cover. din ce am vazut nu mai functioneaza “default landing page” – ceea e e un MARE DEZAVANTAJ. Degeaba am aplicatii personalizate la un click distanta, daca nu pot sa trimit userul automat acolo.

    Din punctul meu de vedere e fail si voi amana trecerea la noul design cat de mult posibil in ceea ce priveste toate paginile pe care le administrez, unele cu cateva zeci de mii de fani :D.

    Reply
  5. Adrian Coroian
    Feb 29, 2012 - 05:39 PM

    Optiunea de “add link” din vechiul wall nu se mai regaseste in timeline.
    Practic, nu vei putea adauga in timeline o pagina web care nu contine un buton de share.

    Singura modalitate este, in functie de browserul folosit, sa activezi niste extensii de share care sa iti permita acest lucru.

    Reply
    • Andra Zaharia
      Feb 29, 2012 - 05:43 PM

      Adrian, nu sunt sigura ca inteleg problema ta. Postarea unui link intr-un status update se face prin copy/paste a link-ului direct in status, pentru care nu ai nevoie de optiunea ”Add link”.

      Reply
  6. Anda
    Feb 29, 2012 - 05:54 PM

    Avand in vedere ca majoritatea utilizatorilor de Facebook inca nu s-au obisnuit/n-au trecut la varianta “TimeLine”, voi mai astepta pana sa trec pagina in modul “timelime”. Dupa ce mai multi utilizatori isi vor schimba modul de afisare al profilului, voi upgrada, si eu, pagina de brand.

    Dar multumesc pentru informatii. De retinut;)

    Reply
  7. electro
    Feb 29, 2012 - 10:20 PM

    O porcarie timeline-ul asta. Daca vreti sa scapati de el folositi Social Fixer.

    Reply

Trackbacks/Pingbacks

  1. Pe scurt despre ultima saptamana si cateva recomandari | Sabina Cornovac Online

Leave a Comment

 

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.