Vocea României – un show de nota 10+!

De 5 ani nu mă uit la televizor. Odată cu mutarea în București am renunțat la televizor, fiindcă nu-și mai găsea locul în viața mea. Am mai prins frânturi de emsiuni sau știri de câte ori am mers pe la ai mei, acasă, dar niciuna dintre ele nu m-a convins că ar trebui să-mi pun din nou cablu, dar…

… vineri seară am avut însă o altfel de întâlnire cu televiziunea, chiar în sânul ei, unde am pătruns ca o intrusă, după ce mă lepădasem de ea de mai multe ori. Datorită lui Toma am ajuns la Vocea României, în studiourile PRO TV de la Buftea. A fost o experiență formidabilă!

Artiștii

Vorba Ioanei, aseară ar fi trebuit să ne pună să plătim bilet pentru ce show nemaipomenit am văzut. Artiștii au fost impecabili și de un profesionalism rar întâlnit.

Talentul, munca, respectul pentru profesie sunt doar câteva dintre lucrurile ce m-au impresionat vineri seară la Vocea României. Deși aveam destule cunoștințe despre tot ecosistemul din spatele unei televiziuni, a fost cu totul altceva să merg în studio și să trăiesc alături de public și concurenți emoția spectacolului. Și spun asta fiindcă…

… e vorba de emoție pură și de trăiri autentice, nefalsificate, mai ales din partea concurenților. Participanții nu doar cântă, ci interpretează și simt. Dansatorii sunt, de asemenea, artiști, debordând de energie și pasiune, amplificând muzica prin mișcprile lor. Eu suspectez că această libertate și putere de a fi ei înșiși și de a se elibera de sub presiunea tracului are mult de-a face și cu faptul că…

Profesioniștii din platou

… sunt susținuți de o echipă de oameni foarte bine pregătiți, experimentați, care au fiecare minut planificat. După cum pot mărturisi cei care mă cunosc, planificarea e una dintre pasiunile mele, de aceea nu pot să nu remarc aceste detalii. 🙂 Show-ul în studio a decurs firesc, de parcă rutina unui spectacol de asemenea amploare era organică. Pavel Bartoș este absolut delicios! Umorul său, versatilitatea sa, zâmbetul nelipsit, umanitatea sa – toate îl fac să fie un personaj tare îndrăgit, asaltat constant de fane de toate vârstele pentru autografe și fotografii. Alături de el…

… concurenții de la Vocea României, deși tineri și majoritatea dintre ei neexperimentați, au ținut ștacheta foarte sus. Eleganți și emoționați, au pășit, pe rând, în fața reflectoarelor. S-a numărat până la emisie și apoi au început să cânte și…

… totul s-a transformat. Vocile lor au început să vibreze și noi să rezonăm odată cu ele. Ne-au trecut fiorii și am izbucnit în ropote de aplauze, aproape nesfârșite. N-am mai aplaudat atât de mult de la concertul Bon Jovi. Timp de 4 ore am trăit acolo, m-am bucurat de muzică și de talentul concurenților, care sper să fie noua clasa de artiști din muzica românească sau chiar internațională. Să vă spun despre fiecare:

Liviu Teodorescu – a cântat ”Right here waiting” și s-a acompania de pian, iar pe noi ne-a făcut să ne simțim nostalgici, aducându-ne aminte de primul slow dance de la începutul adolescenței. Vremuri inocente și candide. M-a marcat nu doar de înălțimea lui Liviu, ci și căldura vocii sale și capacitatea lui de a transmite emoții.

 

 

Oana Brutaru – preferata lui Toma a cântat ”Time after Time”, a lui Cindy Lauper, însă nu a strălucit (spre deosebire de ținuta sa mirobolantă). E drăguță și delicată, însă e nevoie de mai multe într-o competiție la acest nivel.

 

Dragoş Chircu – m-a câștigat drept susținătoare de când l-am auzit prima dată pe Youtube. Am aflat și că are ceva experiență în ale cântatului, iar acest lucru a fost evident în ușurința și naturalețea cu care a cântat piesa ”Take on me” de la A-Ha. Are șarm și scânteia aceea în ochi, iar eu cred că el va ajunge Vocea României.

 

 

Oana Radu – când am auzit că va cânta ”Listen” a lui Beyonce, de pe coloana sonoră a filmului ”Dream Girls”, am rămas cu gura căscată și nu am avut timp să o închid la loc, fiindcă Oana a început să ne uimească. Pentru 17 ani are o voce extraordinară, capabilă să cânte piese extrem de grele. Sper să ajungă Adele a României, fiindcă are tot ce îi trebuie ca să reușească.

 

Aldo – simpatic, carismatic, însă nu suficient de spectaculos, motiv pentru care a fost și eliminat. Sper însă să-l mai vedem pe scenă, cântând tot live (iubesc tendința asta și o susțin 10000%!).

 

 

Iulian Canaf – l-am auzit prima data vineri seară și… wow! Nu mă așteptam la un asemenea timbru. A dat publicul pe spate și sunt sigură că și telespectatorii au simțit la fel, motiv pentru care l-au și votat cu sârguință. Iese în evidență dintre toți participanții, iar asta îi aduce un plus de popularitate.

 

Cristian Sanda – de la un tânăr inocent și ușor timid nu mă așteptam să aud un ”Say something” interpretat cu atâta forță și sensibilitate. M-a dat pe spate și sunt convinsă că va ajunge în finală!

 

 

Alexandra Crăescu – am auzit că are tendința să exagereze cu amplitudinea vocală, însă de data asta Loredana i-a ales o piesă care i s-a potrivit de minune: ”Cry me out”, Pixie Lott. Vocea ei a sunat foarte bine, iar trecerile de la registru grav la cel înalt păreau să fie joacă de copii pentru ea. Cred că poate mai mult și cred că are nevoie să-și îndulceacă puțin vocea, însă talentul e acolo și e evident.

 

Dincolo de participanți, momentele puse în scenă de echipele celor patru jurați (Moga, Smiley, Loredana și Horia) m-a făcut să mă simt ca în Glee și am savurat fiecare secundă! “Bohemian Rhapsody” interpretată de echipa lui Moga a fost cu certitudine momentul de glorie al serii. Drăguț a mai fost și momentul în care echipa lui Smiley a cântat alături de Dan Teodorescu ”Cele două cuvinte”.

Coregrafiile facute de celebrul Eddie Stancu au fost impecabile (deși dansatoarele au avut probleme în a ține pasul cu băieții), iar Petrișor e absolut fantastic în modul în care modelează mișcările și felul în care transmite energia unei piese și a unui moment. Yes, I have a soft spot for him. 🙂

După cum vă puteți da seama, a fost o seară de pomină și sper să mai ajung la câteva ediții, iar show-ul să se bucure de longevitate, fiindcă merită. Aproape că mi-aș pune iar cablu doar ca să-l văd.

Abia aștept marți să văd și echipele lui Smiley și a lui Horia! Tu cine crezi că va fi Vocea României?

Au mai scris Toma, Corina, Ioana, Piticu, Arhi.

7 Responses

  1. Toma
    Dec 11, 2011 - 09:38 PM

    Preferata lui Toma, bărbatul cu baluță la coltul gurii.

    Reply
    • Andra Zaharia
      Dec 11, 2011 - 09:40 PM

      Se accepta. E posibil ca si Andra sa fi avut o mica baluta cand dansa Petrisor. Dar nu stim cu precizie.

      Reply
  2. Theo
    Dec 12, 2011 - 10:31 AM

    Nici nu stiu de unde sa incep sa explic cat de geniala mi se pare emisiunea asta. Mie mi-ar fi cumplit de greu sa fiu in locul oricaruia dintre antrenori si sincera sa fiu, poate cu vreo 2 exceptii, nu as vrea sa iasa nimeni din concursul asta 😀

    Reply
    • Andra Zaharia
      Dec 12, 2011 - 10:40 AM

      Si eu traiesc suspansul si regret ca n-am vazut emisiunea de la inceput. Sezonul viitor nu mai ratez nimic! 😀

      Reply
      • Theo
        Dec 12, 2011 - 10:49 AM

        Imi place ca oamenii astia care canta chiar au talent, chiar daca unii dintre ei need some more work. Dar nu vine orice om care schelalaie si e dat la televizor imediat doar ca sa aiba antrenorii pe cine elimina 🙂

        Reply
        • Andra Zaharia
          Dec 12, 2011 - 10:50 AM

          Exact! Au facut o selectie f buna si se vede ca sunt bine antrenati si foarte seriosi cu privire la concurs.

          Reply

Trackbacks/Pingbacks

  1. Campaniile saptamanii 5-11 decembrie din blogosfera romaneasca | refresh.ro

Leave a Comment

 

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.