Cărți versus citit

Nu m-am gândit niciodată până recent că cititul și cărțile (fizice) ar putea fi separate ca noțiuni una de alta. Însă de puțină vreme a intrat în viața mea un nou prieten digital, care mi-a redeschis apetitul pentru citit.

O studentă la Litere

Ca să mă înțelegeți mai bine, din citit nu m-am oprit niciodată. De pe la 8-9 ani, de când m-am îndrăgostit de cărți, nu le-am mai lăsat din mână. Perioada cea mai aglomerată de lectură a fost facultatea (Litere, CRP), fiindcă timp de 3 ani a trebuit să diger foarte multă literatură de specialitate, majoritatea plăcută, însă cu unele părți care-mi rămâneau în gât mai ceva ca o gutuie uscată. În tot timpul acesta n-am prea avut timp să citesc ce-mi doream eu.

Au urmat apoi 2 ani de master (MCRP) și primii doi ani de activitate în câmpul muncii, care au presupus acumularea de cunoștințe cu o viteză amețitoare. Și oricât de interesante ar fi sutele de articole citite online, câteodată devin obositoare. Și câteodată te împiedică să vezi the bigger picture. Pentru asta și pentru multe alte motive e nevoie de cărți, de proză lungă sau scurtă, de poezie, de eseuri. Dar să trecem la ce e important.

Cărțile și cititul

De când am primit mult visatul Kindle, relația mea cu cărțile s-a schimbat. A devenit mai activă, a căpătat o mai mare urgență. Datorită lui Kindle mi-am recăpătat răbdarea să citesc povești lungi, răbdare tocită prin necesitatea de a trece prin zeci de articole online zilnic. Și ca să văd cum i-a schimbat relația asta și pe alți proprietari de Kindle, i-am întrebat pe Corina, Corina și Tudor, cărora aș vrea să le mulțumesc pentru timpul lor.

Cum și-a modificat Kindle obiceiurile de citit?

Tudor mi-a răspuns că citește mai eficient și mai ușor de când are Kindle-ul, fiindcă e inteligent și foarte portabil.

Foarte importantă aici este concentrarea pe un singur ecran (pagină) și rândurile scurte de aproximativ 40 de caractere (asta fiind chiar și un principiu de-al lui Ogilvy). Trecerea de la o pagină la alta este mai rapidă și indicatorul care indică progresul în procente practic mă îndeamnă să termin mai repede eBook-ul.

Corina mi-a spus că acum nu mai are grija deteriorării cărților, iar Corina a recunoscut, ca și mine, că acum citește mai mult tocmai fiindcă e mai simplu.

Preferi să citești cărți obisnuite sau pe Kindle? De ce?

Toți trei mi-au spus că preferă Kindle-ul, datorită modului în care îți permite să interacționezi cu cartea: notițele ușor de luat, pasajele subliniate, funcția de navigare online sau de ascultare de audiobooks, manevrabilitatea și portabilitatea îl fac să devină un gadget pe care-l porți tot timpul cu tine. Mie deja nu-mi mai lipsește din geantă. Nici măcar înghesuiala din mijloacele de transport nu mai e o problemă, fiindcă pot să-l țin într-o palmă.

Și încă o mărturie a generației digitale de la Corina:

Şi nu, nu mi-e dor de mirosul de carte şi nici nu simt nevoia să pipăi hârtia.

Face Kindle cărțile mai ușor de citit/digerat?

Formatarea, accesibilitatea, interacțiunea mai ușoară cu cartea – toate acestea sunt motive pentru care Kindle-ul devine tot mai iubit de către posesorii lui. În cuvintele lui Tudor:

Faptul că am posibilitatea să fiu online și să fac o căutare sau să interacționez prin social media direct din dispozitiv schimbă cu totul experiența de citit.

A schimat Kindle în vreun fel relația pe care o ai cu o carte sau alta?

Toți cei trei au mărturisit că păstrează o afecțiune deosebită pentru cărțile printate, dar interesul pentru citit a fost sporit de deținerea unui Kindle. Așa că obiectul nu mai încățușează conținutul, care devine liber pentru interacțiune și transformări.

Crezi că eBooks vor avea un impact major asupra obiceiului de a citi în următorii 3 ani?

Tudor e de părere că,

Dacă ne referim la Romania și la ciclul de viață standard de adopție al tehnologiei, cred că tot timpul vom aștepta ca un produs (în cazul nostru eReader) să fie cumpărat în masă și să devină tot mai ieftin, ca apoi să-l cumparam și noi, fiind astfel încadrați în late majority. Sunt încă puțini acei early adopters, oameni care apreciază beneficiile tehnologice și le relatează la alții sau chiar innovators (acei “geeks”) care să creeze un impact major, dar odată cu ieftinirea tehnologiei, sunt convins că mulți vor încerca experiența unui Kindle sau a unui alt eReader.

Corina a făcut chiar un studiu legat de acest subiect pentru lucrarea ei de licență – “Cartea în secolul vitezei”- studiu de caz: “Longtail în librăriile online” – și afirmă că:

Da, ebook reader-ele vor crește considerabil în ochii celor care preferă să citească în timpul liber. Repet, datorită comodității și a manevrabilității.

În loc de concluzie

Orice interfață am folosit pentru lectură, fie ea digitală, din dragostea noastră, mai mult sau mai puțin indusă, pentru ecrane, fie ea analoagă, cu miros de hârtie veche și prăfuită, ce domnește este conținutul. El ne face să ignorăm restul lumii și să ne adâncim perspectiva, urmându-ne imaginația. Sunt curioasă însă câți dintre voi cred la fel.

Dacă ar fi să alegeți între o carte digitală și una tipărită, ce ați alege și de ce?

Surse foto: 1, 2.

14 Responses

  1. Dan Pandrea
    Oct 28, 2011 - 09:27 AM

    Well, since I’m writing this comment with an iPad :D. Cred ca e mai util un eReader, mai ales ca cel mai ieftin Kindle e 500 lei la noi, iar in timp investiția se amortizeaza: nu mai trebuie sa cumperi rafturi pentru cărți.

    Reply
    • Andra Zaharia
      Oct 28, 2011 - 11:03 AM

      Si e mult, mult mai usor sa parcurgi cartile.

      Reply
  2. Daniel
    Oct 28, 2011 - 10:46 AM

    Imi place sa citesc literatura, dar din pacate nu prea am timp liber. Pe de alta parte, sunt un mare fan al cartilor in format electronic, dar pana acum pretul unui Kindle sau al unui alt ebook reader era foarte mare.

    Noul Kindle pare sa schimbe lucrurile datorita pretului de 500 lei. Ma gandesc serios sa-mi cumpar unul, iar postul tau mi-a intarit si mai mult convingerea ca merita achizitionat.

    In felul asta as putea sa citesc minim doua ore zilnic, cat fac dus-intors de acasa la munca. Pacat ca, deocamdata, nu exista multe carti valoroase in limba romana pentru Kindle.

    Reply
    • Andra Zaharia
      Oct 28, 2011 - 11:04 AM

      Cam asa fac si eu, Daniel. In felul asta scade un pic frustrarea timpului pierdut in trafic. Plus ca ma ajuta sa ignor lumea din jur in RATB, care e un alt bonus. 🙂

      Reply
  3. LS
    Oct 28, 2011 - 05:48 PM

    post-ul e destul de convingator. oricum nu cred ca pot cantari situatia decat dupa ce testez un kindle. e drept ca mi-as dori un 3G, dar mai mult pentru wireless decat pentru citit. iar fire-ul vad ca vrea sa decina mai mult decat un ereader.

    problema mea cu ebookurile e ca nu prea au “personalitate” (sau unde este aceea?). spuneai in post de cititul poeziilor. pai cum ai putea compara lecturarea unei poezii de stanescu in editie princeps , din volumul in tiraj limitat si ilustrat de dumitrescu cu cititul pe reader? sau un exemplar de-al lui blaga editat la sibiu in timpul bejeniei?

    kindle nu cred ca poate sa iti ofere sentimentul de a poseda o carte (in sensul in care vorbea cs lewis).

    Reply
    • Andra Zaharia
      Oct 29, 2011 - 03:26 PM

      Sunt de acord cu tine ca mai intai e bine sa testezi ce vrei sa cumperi. Fire este foarte misto, insa are dezavantajul ca nu poti accesa aplicatiile si toate platformele pentru care e conceput, asa ca pana-l vor adapta pentru Europa, va mai dura.

      Eu prefer varianta fara 3G, fiindca ma ajuta sa ma concentrez asupra cititului, iar nu asupra share-uitului neaparat. Sunt oricum mai mult de 13h/zi conectata la wireless, asa ca nu e o problema.

      Cat despre carti, continui sa colectionez exemplare deosebite (am o editie “The Picture of Dorian Gray” din 1808 si sunt f mandra de ea), insa pentru mine nu conteaza pe ce citesc, atata timp cat continutul este valoros. Valoarea unei carti nu este data de hartia pe care este tiparita.

      Reply
      • LS
        Oct 29, 2011 - 06:21 PM

        1908 probabil. ma bucur ca nu ai renuntat complet la carti tiparite. 🙂

        si pentru mine conteaza de pe ce citesc, tocmai pentru continutul valoros. nu as citi shakespeare de pe hartie igienica de exemplu.

        Reply
        • Andra Zaharia
          Oct 29, 2011 - 09:30 PM

          Scuze, 1908. 🙂 My bad. Sunt de acord cu tine, dar pe de alta parte iubesc tehnologia si posibilitatile pe care le ofera. It’s good to keep an open mind. 😉

          Reply
  4. irina
    Oct 29, 2011 - 12:02 PM

    In ciuda faptului ca o carte digitala este mai usor de “rasfoit”, prefer cartea tiparita. Posibilitatile digitale sunt destul de limitate, cartile de care ai tu nevoie nu se gasesc asa usor. E adevarat ca poti lua de pe amazon dar poate caut, sa zicem, o istorie a artei in limba romana, si nu in engleza.
    Momentan sunt inca probleme cu digitalizarea cartilor, Problema drepturilor de autor isi spune cuvantul.
    Iar ca sa merg in paralel, sa cumpar un ereader acum, pentru circa 200 de carti pe care le citesc intr-o vara si, in rest, sa folosesc tot cartile tiparite, mi se pare un moft achizitia acestuia. Cel putin pentru moment…

    Reply
    • Andra Zaharia
      Oct 29, 2011 - 03:27 PM

      Sincera sa fiu, eu prefer sa citesc in limba engleza, mai ales fiindca am o afinitate profunda fata de ea. Piata romaneasca oricum se misca foarte greu si pana vom vedea carti in format pdf sau pentru Kindle va dura mult de tot. Pe acelea le voi citi in format fizic. Insa piata literara va trebui sa se adapteze sau risca sa piarda foarte multi cititori, mai ales dintre cei tineri, pentru care cartile tiparite sunt deja antichitati.

      Reply
  5. irina
    Oct 29, 2011 - 10:39 PM

    Bineinteles, e de apreciat ca sunt unele edituri romanesti care au inteles si s-au adaptat tehnologiei si vand, pe langa cartile tiparite, si carti in diverse formate pentru posesorii de ereadere..

    Reply
  6. Tudor Iacob
    Nov 01, 2011 - 11:46 AM

    Referitor la intrebarea cu impactul ebook-urilor, am gasit o sursa mai documentata decat parerea mea generala:D (chiar daca este valabila pentru urmatorii 4 ani). Se gaseste aici la pag. 40 http://www.slideshare.net/faberNovel/amazoncom-the-hidden-empire

    Reply
    • Andra Zaharia
      Nov 01, 2011 - 11:49 AM

      Foarte buna prezentarea! Mersi mult, Tudor!

      Reply
  7. Sorana Andrei
    Nov 03, 2011 - 04:45 PM

    As alege-o intotdeauna pe cea tiparita, are un farmec aparte…asta desi cartile pe tableta electronica au avantajele lor certe.

    Reply

Leave a Comment

 

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.