Dupa ce luni am inceput saptamana ca o floricica, zambitoare si fericita, ieri am avut parte de o zi mai putin buna. Dar cum dupa bine nu vine neaparat mai bine, m-am pomenit marti cu ceva mai mult decat 3 ceasuri rele. Fiindca nu ma simteam deloc bine, am ramas sa lucrez de acasa si tocmai cand ma taram spre farmacie si sa inlocuiesc o chestie cumparata cu o zi inainte, m-am pomenit cu ditamai javra care a sarit sa ma inhate. Dupa prima incercare, potaia a decis ca e cazul sa incerce iar, poate de data asta se lasa si cu sange. Norocul meu a fost ca am putut sa ma apar cu o cutie pe care o aveam cu mine si faptul ca un domn binevoitor m-a salvat din coltii fiarei, fiindca altfel ajungeam cu siguranta la spital.
N-am mai mers la nici o farmacie, ci abia am nimerit sa intru in bloc mai repede, cu mainile tremurand si abia respirand. Dupa ce am scris, plina de patos si sub impactul momentului, pe Facebook, s-a incins o discutie extrem de inflacarata si am auzit intamplari cu mult mai rele decat a mea. In tot timpul asta, eu am crezut ca avem un cartier linistit (si este linistit), fara caini si probleme de genul asta. Dar e de ajuns sa ti se intample o data ceva, ca apoi sa te uiti in toate partile, cu ochii mari si urechile palnie. Dupa ce m-am calmat, am observat ca javra muscase zdravan din cutia mea, iar eu nu m-am putut gandi decat la faptul ca acela ar fi putut fi piciorul meu si iarasi mi s-a gatuit glasul.
Am incercat si sa fac ceva in legatura cu asta. Am sunat mai intai la Politia Animalelor din sectorul 1 (0219540), singurul numar pe care l-am putut gasi pe net. Acolo mi-au spus ca nu au sediu in sectorul 6, dar mi-au dat numarul de la Politia Comunitara din sector. Am sunat la ei si un nene extrem de plictisit mi-a spus cu o totala lipsa de interes ca ar fi bine sa ma duc la primarie, sa vada cu ce ma pot ajuta, ca el nu stie ce sa-mi spuna. Asta dupa ce i-am spus ca exact langa blocul meu, unde am patit “minunea”, e o scoala generala si un copil de 7 ani n-ar avea nicio sansa in fata unui animal atat de agresiv si imprevizibil.

Acum, dragi iubitori de animale, care aparati drepturile bietelor animale ratacite pe strazi, eu nu spun ca toti cainii sunt la fel, ca tot vor sa-ti sara la gat si sa-ti rupa carnea, dar e de-ajuns sa fie unul, ca apoi sa ramai vesnic cu teama asta. E ok atata timp cat il tii acasa, in curte sau in apartament, cat ai grija de el si-ti asumi responsabilitatea pentru ce face. Dar ce ne facem cu astia care umbla de nebuni pe strada, hamesiti si haituiti, si carora poate le iesim in cale in momentul cel mai inoportun? Imi pare rau, dar as prefera sa fie eutanasiati (in conditii decente, fara durere), decat sa mutileze pe cineva. Asta fiindca solutia adaposturilor nu e fezabila la noi.
Stiu si partea cu oamenii nenorociti care ii chinuie si-i fac sa devina agresivi si bineinteles ca nici ei nu merita nici o scuza, dar pana la urma e vorba de selectie naturala, iar principiul asta n-a fost niciodata unul drept. Am vrut, spre exemplu, de multe ori sa ies la alergat afara, dar mi-a fost intotdeauna teama de caini, asa ca am renuntat. Evident, in orice alta tara (civilizata), asta nu s-ar fi intamplat. Dar asta e din alt film…
Ca sa revin la subiect si sa nu intru in discutii interminabile, care ajung, fara indoiala, la problemele de sistem cu care se confrunta tara noastra, am decis sa ma dotez cu un fluier, cu spray paralizant si cu un aparat cu electrosocuri. Sper doar ca data viitoare sa fiu in stare sa reactionez si sa le si folosesc inainte sa ajung la spital.