Acum un an și-un pic, după ce am povestit cum m-am pricopsit cu o hernie de disc (la L4-L5, pentru cunoscători), știam deja că sesiunile de recuperare nu-s de-ajuns și că va trebui să fac mai multă mișcare pentru sănătatea spatelui meu.

Doar că o hernie îți cam limitează opțiunile: nu mai am voie să alerg, să merg pe bicicletă sau să fac orice sport cu impact asupra coloanei. Încă de la primele consultații știam că înotul e cam singura opțiune viabilă, care să mă ajute să-mi pun toți mușchii în mișcare, fără să-mi deteriorez și alte vertebre. Problema e că nu știam să înot.

N-am învățat când eram mică, fiindcă în Focșani nu existau piscine la acea vreme (nu cred că sunt nici acum, sinceră să fiu) și, chiar dacă ar fi fost, părinții extra-grijulii nu ar fi riscat să pățesc ceva. Așa am ajuns la aproape 30 de ani cu frică de apă și cu abilitatea de a pluti a unui bloc de granit.

Acum vreo 5 ani am mai avut o tentativă de a învăța să înot, însă am ratat vreo 2 lecții și am rămas în urma grupului, motiv pentru care nu mi-a ieșit atunci. Probabil nu eram nici destul de motivată și regret că nu am avut disciplina de a învăța de la instructorul de atunci, care avea un talent real în a ajuta oamenii să-și depășească temerile.

Fiindcă timpul tot trecea, iar eu îmi promisesem la început de an că voi trece de la bolovan la sirenă în 2016 (și nu mai târziu), mi-am făcut curaj și mi-am făcut abonament la bazinul Dinamo. Pentru mine, a fost opțiunea potrivită, fiindcă e aproape de casă și de muncă, iar cursurile începeau de la 19:00, lucru care se integra bine în program.

Era final de august când am pus mâna pe telefon și-am început să sun la numerele de pe site-ul clubului, lucru care mi-a dat nițel de furcă. Mai toată lumea era în concediu și pe site nu erau mențiuni despre cine se ocupa de copii și cine de adulți (acum au remediat lucrul ăsta). În final, am reușit să vorbesc cu Claudiu Georgescu, omul care a reușit să mă ajute să progresez mult mai repede decât m-aș fi așteptat.

Claudiu mi-a dat rapid toate informațiile necesare:

• abonamentul e 400 lei pentru 8 ședințe, care trebuie să fie făcute în decurs de o lună din momentul creării abonamentului (fiindcă altfel expiră, iar șendințele neefectuate nu se reportează)
• cursurile au loc în fiecare seară de la 19:00, însă doar în timpul săptămânii, nu și în weekend
• trebuie să vii de acasă cu prosop, costum de baie (one-piece is better), cască și ochelari de înot.

Mai întâi, am dat o tură prin Decathlon (pentru costum, ochelari și cască), încercând să-mi imaginez cam care e senzația pe care o ai când scapi de teama de apă. Pentru cei care înoată de mici, ideea asta pare absurdă, însă teama e reală și vine din frica de necunoscut mai mult decât orice.

Și-a venit și prima zi. Aveam emoții de vreo 2 zile deja, fiindcă habar n-aveam ce mă așteaptă și cum va fi. Am descoperit că lucrurile sunt destul de bine organizate la fața locului. La Dinamo sunt 3 bazine: 2 acoperite, unul olimpic, pentru agrement, și unul semi-olimpic, în care se țin cursurile, plus un bazin în aer liber, în care se bălăceau încă o mulțime de oameni la final de august, fiindcă era vremea perfectă.

Bazinul e curat, la vestiare la fel, însă trebuie să știi că e și-un pic aglomerat, în principiu fiindcă sunt mulți copii, însoțiți de unul sau chiar 2 părinți/bunici. E minunat că învață de mici (mi-aș fi dorit să am și eu oportunitatea asta), însă trebuie să știi că e nițel haos când toată lumea vrea să se schimbe în același timp (vestiarele sunt separate, bineînțeles).

Înainte de prima lecție, mă uitam cu ochi mari la princhindeii care înotau în bazin de parcă ar fi făcut asta dintotdeauna și mă întrebam cât o să-mi ia să plutesc și eu prin bazin fără frică. Spre surprinderea mea, s-a întâmplat mai repede decât mă așteptam!

La prima lecție eram eu și câteva alte doamne și domnișoare de vârste apropiate de-a mea, plus soțul uneia dintre ele. Deși eram la niveluri diferite de pregătire, Claudiu ne-a coordonat pe toți în funcție de nevoile noastre, așa cum face de fiecare dată. Am început cu o scurtă încălzire și cu primele indicații pentru stilul craul, care se învață prima dată, fiindcă e un stil de bază.

”Înarmată” cu aripioare pentru copii pe brațe, am făcut primul pas spre a-mi înfrunta teama de apă.

Mai întâi am învățat mișcarea corectă a picioarelor, apoi cea a brațelor, iar spre final de lecție am pus elementele împreună. Partea mai dificilă pentru mine a fost nu neapărat coordonarea brațe-picioare, ci reglarea respirației. Oricând mi-a explicat Claudiu ce trebuie să fac, repirația corectă la înot e ceva ce înveți doar exersând. A fost un pic dificil la început, fiindcă nu m-a ajutat condiția fizică de om care lucrează 8-9h/zi la birou, dar nu a fost imposibil.

Cu fiecare lecție am căpătat încredere în mine și m-am acomodat tot mai mult cu apa, care până atunci fusese pentru mine doar meh, însă niciodată motiv de entuziasm.

În primele 8 ședințe am progresat de la zero la a înota 4 bazine doar cu o centură la mijloc, menită să-mi acorde uuuun pic de susținerea și încredere. În a șaptea ședință am făcut pentru prima dată un bazin fără niciun fel de teamă de apă, lucru care mi s-a părut revelator pentru mine. A fost momentul în care mi-am depășit frica, în care m-am bucurat cu adevărat de înot, desigur, la nivelul meu. Am ajuns acasă cu un zâmbet larg, pe care și-l dă bucuria de a-ți fi demonstrat ție însuți că nimic nu e imposibil.

Acum sunt la a cincea ședință din al doilea set de 8 și am mai cucerit un mic teritoriu mental: am reușit să plutesc pe spate (cu pluta în brațe) fără să-mi fie teamă că o să mă dezechilibrez la jumătatea bazinului. Nu sună spectaculos, dar pentru mine înseamnă mult. Cu fiecare pas în direcția asta știu că nu mai am mult până când o să renunț și la centura din talie, astfel încât să ajung să fiu doar eu cu apa, prieteni, nu dușmani, cum am fost până acum (și nu din vina apei).

În tot procesul ăsta de a învăța să înot m-a ajutat mult faptul că bazinul e un loc în care te poți simți în siguranță. Nu vorbesc aici doar de faptul că instructorul stă cu ochii pe tine, că există salvamari și ai zero șanse să pătești ceva dacă te comporți normal și ești atent. E vorba și despre lipsa criticii. N-o să te judece nimeni pentru cum arăți, pentru faptul că nu plutești, că gâfâi după un bazin ca și cum ai fi urcat 8 etaje sau că ți-e casca de înot prea nu-știu-cum. Toată lumea e acolo să învețe, de la copii de 3 ani și până la oameni de 40 și ceva.

Ba chiar o să primești feedback pe un ton calm legat de cum execuți mișcările și multe încurajări sincere din partea lui Claudiu. Așa cum a spus și el: cea mai mare provocare în a învăța un adult să înoate este să-l ajuți să-și depășească frica. De aceea 90% e muncă mentală, nu fizică. Aspectul fizic nu e niciodată problema.

N-a fost o problemă nici pentru mine, în ciuda herniei. Ba chiar nu am mai avut dureri serioase de spate de când m-am apucat de înot. Per total, mă simt mult mai bine și se simte că am reînceput să fac mișcare în mod constant. Și crede-mă că înotul pune în mișcare toți mușchii! După ce ies din piscină, mă simt ca Sandra Bullock în Gravity. După vreo oră, se declanșează un val de energie care mă ține mult și bine. 😀

Iată și o scurtă comparație la nivel de consum de energie, ca să vezi și cum te-ar putea ajuta înotul să și ajungi într-o formă mai bună:

Fiindcă am învățat din experiențele anterioare, am ales să nu forțez nimic, să-mi cresc iar rezistența treptat și să adopt înotul ca o soluție pe termen lung. Nu-s singura de la cursuri cu probleme cu spatele și, așa cum au menționat o mulțime de oameni în comentariile de la postarea cu hernia, înotul chiar te ajută extroardinar de mult!

Pe lângă beneficiile legate de tonifierea musculară, înotul mai contribuie și la creșterea flexibilității articulațiilor, la creșterea capacității de concentrare și la reducerea stresului. Când sunt la înot, mă gândesc doar la ce am de făcut atunci, sunt mai atentă la corpul meu și la ce are nevoie. Mintea ia o pauză de la goana ei interminabilă, iar asta mi-e util în a-mi echilibra stilul de viață.

Probabil o să mai am nevoie de 2-3 cursuri de câte 8 ședințe pentru a ajunge la nivelul pe care mi-l doresc, însă mi se pare că rezultatele obținute în raport cu orele investite merită tot efortul! Faptul că, după doar 13 ore petrecute în bazin, am reușit să trec de la bolovan la semi-sirenă e o reușită pentru mine!

Dacă ești pregătit(ă) să începi, pe Claudiu îl găsești oricând pe pagina de Facebook sau la 0745.119.315. Experiența lui ca multiplu campion și recordmen national și balcanic, dar și performanța de a fi făcut parte din lotul olimpic de înot al României îl fac să fie omul potrivit pentru a te ajuta să-ți recalibrezi relația cu apa.

Sper să îți fie de folos povestea mea și să îți faci curaj să mergi la înot. Ca orice alt lucru, nu e așa dificil cum pare și, odată început cursul, o să vezi cât de multe bariere mentale îți puneai singur(ă). Cu toții facem asta, so you are not alone. Dar nu e nimic ce nu putem depăși. 😉

PS: Dacă ai întrebări pentru Claudiu, pot veni cu răspunsuri și completări aici. Tot ce trebuie să faci e să-mi lași un comentariu mai jos.

Sursa foto featured: Shutterstock