Dance more, drink slow

Abia a început 2014 și deja unul dintre brandurile mele preferate a lansat o campanie alături unul dintre DJii mei preferați. Nu poate urma decât un an absolut fantastic!

Astăzi Heineken a anunțat lansarea campaniei globale “Dance More, Drink Slow”, pentru încurajarea consumului moderat de alcool, campanie ce îl are ca promotor pe nimeni altul decât Armin van Buuren!

Armin van Buuren spune:

“Când mixez pentru mii de oameni care iubesc muzica, îmi doresc ca ei să se bucure de moment și să îl retrăiască și după ce seara se termină. Asta înseamnă să consume alcool cu moderație, astfel încât momentul să nu se piardă.

Am incheiat acest parteneriat cu HEINEKEN pentru campania ‘Dance More, Drink Slow’ fiindcă avem oportunitatea fantastică și responsabilitatea să comunicăm îndeaproape cu publicul nostru și să le putem influența comportamentul. Consumul responsabil de alcool este un aspect important, iar faptul că putem folosi muzica, respectiv melodia “Save my Night”, pentru a promova acest mesaj în rândul fanilor de pe ringul de dans este un mod inovator și unic de a comunica direct cu ei”.

Heineken punctează perfect și de această dată, fiindcă înțelege foarte bine mentalitatea publicului pe care îl vizează. Acum brandul își orientează atenția către tinerii iubitori de muzică electronică (myself included), care apreciază o bere olandeză bună pe ringul de dans. Conceptul campaniei e simplu: când muzica din club sau de la un concert sau eveniment este perfectă, tinzi să dansezi mai mult și să consumi alcool în cantități moderate.

Mesajul campaniei mi-a placut tare, tare mult:

Campania are ca obiectiv să transforme consumul moderat într-un comportament aspirațional pentru cei care petrec o seară în oraș, subliniind importanța de a deține și păstra controlul în orice situație.

Și totul pornește de la un experiment simplu, rezumat în clipul de mai jos. Înainte să-l vedeți, să știți că filmul ”The Experiment” a fost filmat în Miami, cu oameni reali, în două seri distincte. Oamenii nu au știut că sunt filmați, iar consumul de alcool a fost monitorizat printr-o cameră de filmat amplasată în zona barului. Diferența pe care o poate face un DJ excepțional o vedeți dând play:

Pentru această campanie marca Heineken Armin a compus o nouă piesă, numită ”Save my night”, al cărui mesaj e adresat DJ-ilor din toată lumea, care au responsabilitatea de a genera o atmosferă cât mai distractivă pe ringul de dans. Din experiență vă spun că cea mai frumoasă noapte e cea în care dansezi până la epuizare, în timp ce alternezi băutura preferată cu apă plată. Vei dormi liniștit, îți vei aminti fiecare clipă și a doua zi vei fi fresh și gata de un nou party.

Admir foarte mult Heineken pentru acest pas important în responsabilizarea tinerilor vizavi de consumul de alcool, și cred că rețeta acestei campanii este una care va avea succes, mai ales fiindcă mentalitatea iubitorilor de muzică electronică se aseamănă în cele peste 20 de țări în care va ajunge mesajul. Acest gen de muzică are un ingredient magic ce îndeamnă la unitate și care îți dă energie pentru experiențe frumoase împărtășite cu prietenii.

Așa cum spunea mesajul brandului olandez în campania “Sunrise”, lansată în 2011: ”the sunrise belongs to moderate drinkers”.

HNK_EHR_DMDS_logo

One Response

Trackbacks/Pingbacks

  1. Meet & Greet cu Armin van Buuren inainte de Armin Only Intense in Bucuresti | AndraZaharia

Leave a Comment

 

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.