Cred că a ajuns la mulți dintre voi articolul despre cum că generația noastră, cea a celor care am acum avem douăzeci și ceva de ani, ar fi generația celor care nu vor să-și asume responsabilități, care nu vor să se maturizeze și care rămân într-o stare perpetuă asemănătoare unei adolescențe târzii.

Nu sunt în măsură să spun dacă acest articol are dreptate sau nu, fiindcă mai am enorm de multe de învățat, dar aș vrea să adaug un scurt comentariu, pe lângă cel făcut de Tina ieri.

Aș spune mai degrabă că generația noastră e judecată în funcție de rigorile altei mentalități, care nu ni se potrivește. Cred că cei cu mai multă experiență decât noi tot încearcă să ne încadreze în anumite limite pe care noi nu le mai recunoaștem. E vorba de o nepotrivire de formă și de fond, fiindcă noi, cei ce trăim ”epoca” anilor 20 din viața noastră, avem alte repere. Suntem cumva prinși între dorința de stabilitate și acceptarea schimbării continue, între instinctul natural de ancorare în ceva trainic și impulsul de a o lua mereu de la capăt, de a descoperi.

Simt că facem parte din generația care s-a născut cu dorul de călătorie în suflet, cu setea de cunoaștere, de nou, de explorare. Avem în sânge pofta de descoperire și știm că învățăm tot mai multe prin confruntarea, nu neapărat în sens negativ, cu celălalt.

Suntem mai înclinați spre spiritualitate și hrănirea noastră sufletească prin experiențe pline de sens. Suntem mai deschiși către perspective alternative și mai puțin inclinați să-i judecăm pe ceilalți. Am descoperit și ne creăm în fiecare zi moduri alternative de a fi fericiți, poate pentru că nu ne mai mințim că respectarea unui traseu prestabilit în viață ne va face fericiți, așa cum au făcut-o unii sau alții înaintea noastră.

Suntem mai sinceri cu noi și mai toleranți cu noi înșine. Știm că putem greși, dar ne asumăm asta, iar eu percep acest comportament ca pe o dovadă de maturitate. Avem modele în viață, însă nu le urmăm orbește. Ne lăsăm inspirați și alegem să trăim zilele pe rând, bucurându-ne de lucrurile pe care alte generații nu le-au apreciat în goana lor de a construi case, de a avea copii mulți și de a satisface rigorile sociale.

Ne luptăm și noi cu ”demoni” specifici societății și vremurilor noastre. Instabilitatea și nesiguranța ne dau bătăi de cap zilnic și tot zilnic ducem un efort de educare a propriei minți, a propriilor obiceiuri și abilități. Nu consider că e vorba de imaturitate la mijloc, ci de un alt ritm de a trăi viața. Nu cred că există o cale ideală de a construi și menține o societate. Cred însă că obiceiurile și mentalitățile evoluează mai mult decât sunt unele persoane dispuse să accepte. Cred că fiecare persoană are propriul ritm și este responsabilă de alegerile pe care le face. Sunt convinsă că ieșirea din canoanele unui model de gândire aproape tradiționalist este benefică și ne poate ajuta să învățăm că există căi alternative de a trăi, prin investirea de energie în experiențe și mai puțin în bunuri (culmea, în cadrul unei societăți materialiste).

Cred că generația noastră are parte de provocări și de beneficii mari, dintre care cel mai important ar fi acceptarea de sine, cu bune și rele. Și până la urmă statornicia față de sine și promisiunea echilibrului interior și a unei fericiri compuse din bucurii mărunte primează asupra bifării unor puncte considerate esențiale pe o listă desuetă. Și la cei douăzeci și ceva de ani, abia am depășit stadiul de intro. 🙂