Ghencea, of, of…
Si pentru ca tot sunt la capitolul “aduceri-aminte”, trebuie sa povestesc cum a fost prima data cand am mers pe stadion. Pentru ca tot ne-am calificat in Champions League (noi, adica Steaua), iubitul meu a luat bilete la meciuri. Entuziasmul era mare: nu mai fusesem niciodata pe stadion, se anunta un meci greu cu Bayern Munchen, ce mai, abia asteptam!
Asa ca, intr-o seara ploioasa de septembrie, ne-am indreptat catre stadion, plini de speranta. Entuziasmul nu mai era atat de mare in conditiile in care afara ploua marunt si sistematic. Acoperita aproape in intregime de o pelerina de ploaie (mi se mai vedea doar fata), ma rodea curiozitatea. Din pacate, peisajul era….cel putin deprimant: ploaie, balti, noroi, aglomeratie, inghesuiala, dezordine, politisti, fluiere etc. Spiritul de turma se manifesta triumfator. Lumea se inghesuia spre porti, portile de acces se blocasera, mascatii erau intaratati si gata sa intervina. Din ce vazusem pana acolo, aproape ca-mi era frica, dar stiam ca cineva are grija de mine, asa ca teama s-a risipit.
Intr-un sfarsit apoteotic, am reusit sa intram pe stadion, dupa ce ratasem imnul si primele 5 minute din meci. Stadionul parea mai mare la TV, mai spectaculos. Realitatea nu era nici dezamagitoare, dar nici nu m-a dat pe spate. Jucatorii lui Bayern erau inalti ca brazii, orientati in teren, siguri pe ei…dar nu mai are rost sa spun asta acum pentru ca a vazut toata lumea de ce sunt in stare. Cat despre Steaua, o sustin in continuare, in ciuda “evolutiei” recente. Dupa 2 ore de stat in ploaie si o infrangere…oarecum asteptata, ne-am dus acasa resemnati.
Saptamana viitoare e meciul cu Lyon, dar nici macar nu indraznesc sa mai sper…