De două săptămâni mi-am călcat pe inimă și am renunțat la browser-ul pe care îl folosesc de vreo 7 ani, și anume Firefox. Mi-a fost greu, mai ales că eram atașată emoțional de el (știu cum sună, dar așa-s eu, I love the things I use and I only use the things I love), iar obișnuința a fost și cea care a făcut ca relația asta să dureze, în ciuda update-urilor nenumărate. Am trecut peste faptul că se bloca constant, că dădea crash când îți era lumea mai dragă etc.
Într-o zi însă n-am mai putut să suport să-mi pierd vremea cu asta, așa că am trecut pe mult lăudatul Chrome. Și n-am murit! 😀 Ba chiar am descoperit că are o grămadă de extensii utile, că punctează foarte bine la usability și viteză. Și acum eu și extensiile pe care le folosesc trăim fericite împreună. 🙂
Și ca să vă faceți și voi viața mai ușoară (pe lângă faptul de a trece pe Chrome), vă recomand 10 extensii care să vă ajute să munciți mai bine.
O aplicație foarte mișto care îți trimite pe Kindle articole de citit și le pune în ”Archived items”. Mi se pare excelentă fiindcă de multe ori găsesc articole lungi și complexe pe care nu am timp să le citesc la birou, dar care sunt perfecte ca lectură pentru drumul spre/de la birou.
2. StayFocusd
O super extensie prin care îți poți stabili câte minute/ore pe zi ai voie să petreci pe un site. Dacă pierzi vremea pe Facebook, dar nu știi cum să te oprești din a face asta, aplicația asta îți va bloca accesul la orice site după perioada setată (și nu vei putea modifica setarea decât a doua zi). E ca și când ți-ar da cineva peste mână și ți-ar aduce aminte că trebuie să te concentrezi la ce ai de făcut. Awesome!
Mereu am în browser o mulțime de tab-uri deschise cu articole pe care vreau să le citesc și nu reușesc. Aplicația aste mă ajută să le păstrez pentru mai târziu, când îmi iau 30-50 de minute pentru lectură, iar partea bună e că poți citi articolele și offline. Cum Delicious nu mai folosesc de mult timp și nu m-a atras niciodată, extensia asta e tocmai potrivită.
4. Evernote
Aplicația mea preferată de Android mă lasă să-mi notez ideile și direct din extensia de Chrome, ca să nu-mi scape nicio idee, fie ea bună sau rea. Am tot mai multe drafturi de articole pentru blog de când folosesc Evernote și o mulțime dintre prietenii mei sunt mari fani. Faptul că o ai tot timpul aproape (pe telefon, în browser) te ajută să nu mai uiți lucrurile importante sau pe cele mărunte. Deci nu mai ai scuze să spui că ți-a scăpat. 🙂
5. Prezi
Extensie tocmai bună de făcut niște prezentări care să-i lase cu gura căscată pe cei din audiență. Nu uita însă că foarte important este și conținutul. După ce l-am ascultat pe fondatorul Prezi vorbind la How To Web, acum sunt și mai entuziasmată de acest instrument, fiindcă de Power Point sunt sătulă.
Dacă vrei să-ți dai seama de unde îți vin cele mai bune idei, mind mapping e un proces care te va ajuta să faci asta. Și dacă vrei să ai aceste mind maps la îndemână ca să-ți organizezi ideile și să le share-uiești cu alții, Connected Mind e un instrument foarte util și foarte fun. Încearcă-l!
7. Creately – Online Diagramming
Cum eu cred că organizarea e mama creativității, Creately mi se pare o extensie foarte utilă. Poți să faci flowcharts, analize SWOT, diagrame, site maps, procese de business și o mulțime de alte chestii. Dacă ești o persoană cu memorie vizuală puternică, cum sunt eu, sigur o să-ți placă. 🙂
Dacă ești unul dintre nefericiții care trebuie să participe la o mulțime de ședințe (eu detest profund ședințele, mai ales cele fără niciun sens), atunci extensia asta te va ajuta să organizezi ce s-a spus, să-ți păstrezi ideile, să share-uiești documente, să faci follow up etc. Tot ce-ți trebuie pentru o ședință. După analiza tuturor acestor lucruri, poate îi convingi pe cei de la job că ședințele sunt o mare pierdere de timp. 🙂
9. Rapportive
Super online stalking app! :)) Serios vorbind, Rapportive te ajută să vezi ce conturi au contactele tale de Gmail pe net (LinkedIn, Twitter, Facebook etc.). Așa am descoperit eu că niște prieteni de-ai mei încă mai au cont de Hi5 și alte chestii simpatice. 🙂 Dar e și foarte util în caz că vrei să faci networking de calitate, în scopuri profesionale.
10. Task Timer
Una dintre extensiile mele preferate, Task Timer te ajută să urmărești cât timp petreci făcând un anumit lucru, ca apoi să-ți îmbunătățești productivitatea. Abia aștept să-l pun în aplicare și mai bine de mâine. 😀
Sper să vă fie utile aceste extensii și dacă mai aveți și alte sugestii de chestii utile pe care le folosiți, do share.
Nov 15, 2011 - 10:54 AM
Felicitari pentru ca ai trecut pe chrome, sper ca ai activat si Google Instant…daca ai hard bun o sa “alerge mai repede”
Nov 15, 2011 - 10:56 AM
Multumesc! 🙂 Am avut o perioada instalat Google Instant, dar nu m-a pasionat in mod deosebit. O sa-i mai dau o sansa. 🙂
Nov 15, 2011 - 11:19 AM
Nice post 🙂
Am instalat acum Evernote, sunt tare curios cum e. Am folosit pana acum altele asemanatoare, dar asta e misto ca se sincronizeaza cu PC-ul.
Cred ca ar fi util si un post in care sa povestesti de aplicatiile pe care le folosesti pe Android, ca vad ca avem gusturi si preocupari asemanatoare in materie de “extensii” 😉
Nov 15, 2011 - 11:20 AM
O sa fac si o lista cu aplicatii de Android, desi nu folosesc prea multe. Doar ce-mi e util. Dar o sa fac. 🙂
Nov 15, 2011 - 12:04 PM
Buna alegere si eu sunt utilizator de Chrome de vreo10 luni, eu mai folosesc si Awesome Screenshot pentru capturile de ecran, bitly pentru sharing pe twitter si scurtare de linkuri, wiseStamp adauga o semnatura personalizata mailurilor, google verificator de mailuri, notificator de google reader, pixlr editor un editor de imagini usor de folosit, etc, ai o multime de aplicatii de unde sa alegi
Nov 15, 2011 - 12:08 PM
O sa testez si eu recomandarile tale, sa vedem poate mai gasesc ceva interesant. Am uitat sa pun pe lista Bit.ly, pe care-l folosesc mereu. ;))
Nov 15, 2011 - 12:09 PM
:))
Nov 16, 2011 - 11:39 AM
Rapportive folosesc si eu, e mega util!
Nov 16, 2011 - 11:45 AM
Desi nu sunt un “early adopter”, Chrome-ul l-am folosit de cum a aparut. Chiar daca mai are unele neajunsuri, inca nu am gasit alternativa care sa ma faca sa renunt la el.
Lista ta de extensii mi se pare foarte utila: am identificat cateva pe care as vrea sa le instalez (spre rusinea mea, nu prea mi-am luat timp sa caut prin Chrome Web Store)
Nov 16, 2011 - 11:47 AM
Nu-i nicio rusine. 🙂 Ma bucur ca ti-e utila. Daca gasesti ceva care ti se pare util, astept cu interes sugestiile tale. Spor la testat!
Nov 18, 2011 - 10:34 AM
Uite ca nu stiam de Rapportive :)) Trebe incercat! Eu mai folosesc Awesome screenshot (https://chrome.google.com/webstore/detail/alelhddbbhepgpmgidjdcjakblofbmce),
SEO for Chrome – daca vrei sa-ti dai seama rapid de relevanta unui site (https://chrome.google.com/webstore/detail/oangcciaeihlfmhppegpdceadpfaoclj) si
Reader Sharer – pentru nostalgicii optiunilor de sharing din Google Reader (https://chrome.google.com/webstore/detail/gmgmcmhmodidojodfoekpbjnejlhcbpb)
Sper sa-ti foloseasca si bine-ai venit pe Chrome, we have cookies! 😛
Nov 18, 2011 - 10:43 AM
Thank you!
SEO for Chrome suna foarte bine. 🙂 Si cookies in Chrome sunt mai bune. 😀
Nov 21, 2011 - 12:27 AM
Mulțumesc, nu știam de Reader Sharer!
Nov 20, 2011 - 03:10 AM
Folosesc Chrome inca din prima saptamana de cand s-a lansat si de atunci e “default browser” 🙂
Acum ca mi-ai amintit de aplicatia evernote pe care o folosisem pe iPhone dar uitasem de ea, am descoperit si o poza cu bebele meu de cand avea 1 luna deci acum mai bine de 2 ani!
Nov 20, 2011 - 09:35 PM
Buun. Am mai aflat ceva in plus fata de Evernote, Prezi, Rapportive pe care le recomand si eu. Thanks!
Nov 20, 2011 - 10:43 PM
My pleasure! 😀
Nov 21, 2011 - 12:28 AM
Evernote este mare mea descoperire de anul acesta! O folosesc zilnic pe telefonul mobil, tabletă, laptop, calculatorul de acasă, calculatorul de la studio 🙂 E foarte simplu de folosit și foarte tare!
Dec 09, 2011 - 03:43 PM
Scrii frumos. Ar mai trebui un pic cizelat stilul, dar esti pe drumul cel bun.
Dec 10, 2011 - 12:34 PM
Multumesc! Asta incerc. 🙂